joi, 1 octombrie 2009

De la circ electoral, la bătaie în toată regula!

Scandalul crizei politice, cu ameninţarea fantomei ruperii Coaliţiei maro de la guvernare, a rămas „ca-n gară”! Un mare fâss! În locul unui circ de calitate cu care să ne delectăm, am văzut a „ţâşpea” lansare a lui Geoană, în care Vanghelie a îngăimat ceva împotriva lui Băsescu, în aura unui Năstase şi a unui Diaconescu care plescăiau a plictis, iar Geoană a vocifereat şi el ceva împotriva Boc-ului şi a preşedintelui, în aplauze frenetice moralizatoare.

Mă minunează însă următorul aspect: Cum naiba vrei să ajungi preşedinte, având în spate o eminenţa cenuşie ce citează din "Almanahe?... Îi doresc totuşi "succesuri" lui Geoană.
Plictisitor de-a dreptul, mai ales şi că Nica, invitat la Cotroceni, nu şi-a dat demisia la solicitarea lui Băsescu. Adică, nimic. Doar voarbe goale.

La fel a fost şi cu încercările primului-ministru de a câştiga încrederea populaţiei, îmi scapă numele... parcă Boc îl cheamă, care spunea ceva de o economie la buget de 11 milioane de euro. M-au ciuruit, un fleac! - aş spune dacă aş fi Sergiu Nicolaescu. Nu de alta, dar cam atât se duc pe ţigări în România în două-trei ore. Aşadar, „importantă” economie la buget.

Totuşi, am avut ceva parte de ceva circ. Dar, venită curios din partea peremiştilor foşti parlamentari Codrin Ştefănescu şi Marius Marinescu. Aştia doi, au luat cu asalt sala de Consiliu a Primăriei Generale Bucureşti prostetând împotriva „hoţilor, corupţiilor şi bandiţiilor!” de pe acolo şi s-au cam luat la îmbrânceli cu jandarmi veniţi să îi evacueze. Superb! Da! Asta vrea poporul. Dacă tot e circ, că de pâine nu se pune problema, să fie de calitate! De remarcat este Marius Marinescu, care, spre deosebire de Ştefănescu, zburătăcit rapid din sală, s-a lăsat mai greu convins de forţa jandarmilor. Chiar le-a ţinut piept, cu brio, făcându-ne astfel ziua mai distractivă. Am avut parte de circ. Mai vrem!...

blog comments powered by Disqus
Blog Widget by LinkWithin