printe pene de lebădă plânsă,
a uitat să adoarmă
un ultim sărut,
păstrat în amintiri de lacrimi,
într-un gând
afânat
de visare.
Ziua, cu capul plecat
în speranţa unui poate,
va trezi lebăda,
ce nu-şi va mai murdării de amar puful.
Iar noi vom păşi din zorii întunericului
şi vom trezi emoţii
încă latente,
într-o nouă îmbrăţişare de trupuri.
Atunci, cuceritoarea noapte
va lăsa somnul de lebădă
în derivă
pe val de nălucă,
ca semn de atingere
a două suflete
într-un sărut
uitat.
Postări
