vineri, 20 august 2010

Al ţâşpelea Război Mondial între mine şi tânţari!

Ce chestie!? Să fi fost vreo 4.00 dimineaţă. Azi! "Cam devreme!", îmi spun. Părea ca un vis cu rockeri şi rokeriţe la o întâlnire de motoare. Dar, doar la nivel auditiv. "La patru dimineaţa, futu-i! N-o fi cam devreme pentru party?", însă, corul zumzăitor se auzea din ce în ce mai tare...

Printr-o mişcare oscilatorie, mâna mi se îndreptă vertiginos către telefon, a cărui alarmă o fixasem de cu seară. Aveam gândul ferm de a-l trânti de pământ. Pe el telefonul... "Ce tot îmi zumzăie ăsta!?", îmi aprofundă o sinapsă. Mă opri, din respect pentru finlandezi, fabricanţiii aparatului cu pricina, sau... pentru vreun chinez de pe.... vapor, nu-mi dau seama cu exactitate, amintindu-mi, totuşi, că nu am alarmă cu zumzet.

În fapt, o escadrilă compactă, formată din nouă anofeli, dădeau atacul asupra mea. Nesilenţios! Mai mult, pentru ca totul să fie "perfect" s-au gândit să anunţe cu surle şi trâmbiţe lucrul ăsta, şoptindu-mi sincron pe la urechi.

Extaziat, aproape mistic, am purces la treabă, declarând deschis orice conflict armat asupra anofelilor. M-am înarmat, aşadar (pentru a câta oară!!!) cu un prosopel de nădejde din bucătărie, armă care s-a dovedit fatală, de cele mai multe ori, pentru zburătăcitoarele gâze. I-am lipit pe vreo câţiva de perete, zidul devenind astfel un tablou mortuar. Şi-aşa era cam fad. I-am dat o formă!
Mai rămăsese unul. Disperat, tânţarul mic şi pricăjit zburătăcea anapoda în jurul meu.

Culmea tupeului, se aşează amical pe umărul meu stâng, dorind parcă să se împrietenească. Adică, el-victima şi eu-călăul sau... invers. Prieteni?... Oricum, ştia mult mai bine genetica mea decât mine, de analiza sângelui meu ocupându-se niţel, peste noapte. Mi-a fost un pic milă, dar am fost neînduplecat. Dumenzeu să-l ierte!

Mi-am băut apoi cafeaua, savurând victoria. Apoi, am plecat fericit spre servici, fredonând:
Un anofel se legăna pe o pânză de paianjen,
Şi, findcă ea nu se rupea, a mai chemat un anofel...

PS: Musai, trebuie să-mi cumpăr un paianjen. Dintr-acela, prieten al omului!
Citeşte >>

duminică, 8 august 2010

Evadare


Asculta mai multe audio Muzica


Şoaptele nebune
nu mai îmi dau pace,
şi-n tunete de val,
mă scot din carapace.

Zborul mi-e voinţă,
ca salvele de tun,
iar ropotul de stropi,
ca un sărut nebun.

Ploile cărunte
îmi sunt demult plecate, 
iar udu-ţi din cerceaf
mi-e tatuat pe spate. 

În foşnete de verde,
pădurea mă alină,
mâna-mi este apă
pe unduirea-ţi fină.

Îmbrăţişări demente,
ca algele de mare,
în larg de dor mi-eşti tu
Scumpa-mi evadare...
Citeşte >>
Blog Widget by LinkWithin