marți, 26 ianuarie 2010

Vă invit la un vin de blogroll

Şi nu accept absenţe. De fapt...

În contextul în care imaginaţia mea a luat o pauză, mă trezesc cu ditamai Genunchiul Lumii în plexul solar, de-mi sar bojocii pe gură şi alta nu. Flavius mă crede atât de bizar încât să-i accept jocul. Şi, ştiţi ce? Chiar o fac. Aparanta normalitate a mea nu-mi permite să-l refuz.

Aş vrea, în nebunia mea, să uităm un pic de frig, să uităm un pic de patine, să luăm o cană de vin fiert şi să o închinăm acestor oameni minunaţi care ne fac viaţa mai plină de sevă, de viaţă, într-un mediu care nu mai este demult inert, ci ne fericeşte în fiecare zi cu noutăţi, scriituri de excepţie şi de ce nu cu distracţie, concepte, filozofii şi cârcoteli. Toată tevatura aceasta cu descoperirea talentelor şi nominalizarea lor, adică Blog de Blog, mi-a cam dat bătăi de cap. E destul de dificil să cerni atâtea bloguri şi bloage care îmi plac şi ador să le citesc. Fac şi eu o încercare amu`, că doar nu mi se va strica fasonul. Aşadar:

1. Marele premiu - Pentru ca-mi place şi pentru că pentru că de fiecare când o citesc îmi face imaginaţia să zburde sus de tot spre soare şi chiar trăiesc cuvintele ei - pasionala DulceDeea
2. Cel mai bun blogger dintre scriitori - Ioan Usca
3. Cel mai bun scriitor dintre bloggeri - alchimistul cuvintelor, Paul Gabor
4. Blogul cu cel mai mult umor - Leo
5. Cel mai bun critic literar - se întoarce la Flavius
6. Cel mai bun cititor - Iulia Mihai
7. Cel mai bun blogger dintre politicieni - mogulul
8. Cel mai bun politician dintre bloggeri - Adrian Năstase Ion Iliescu
9. Cel mai informat blogger - Felicia Popa
10. Cel mai simpatic blogger/bloggeriţă - Madi
11. Cel mai gustos blog - Cristian Lisandru şi cel al Geaninei
12. Cel mai bun blog al unui ziarist - Călin Hera
13. Cel mai bun blog anti-băsist - Lilick Elena Udrea
14. Cel mai fericit blogger - probabil că Fishilică, după "aventura" de săptămâna asta(PS: numai azi, spre exemplu, va sări de 100 de unici)
15. Blog de criză sau blogger crizat - Athe :)
16. Cel mai artistic blog - Andrei Pavel
17. Cel mai bizar blog - Şu
18. Cel mai bun traducător din română în română (pe baza unui test la care poate participa oricine, blogger sau nu) - Ionuţu
19. Cel mai bun comentator politic - dom` Profesor Teacă
20. Cel mai bun blog de discuţii/dezbateri - nu neapărat despre politică - Zamolxes
21. Premiul Voltaire (Să ne cultivăm grădina) - îmi plac "floricelele" de cuvinte ale Adei Rus
22. Cel mai cunoscut dintre bloggeri - Mircea Badea
23. Cel mai bun blogroll - Andrei
24. Cel mai bun blog de sport - Curier de Fotbal
25. Cel mai schimbător blog - Gabi
26. Cel mai luptător dintre bloguri - Cristian
27. Cel mai bun blog de modă şi/sau vintage - Terra
28. Cel mai activ blogger - Eftimie, când nu îi e lene
29. Cel mai prost blog - nu prea mă interesează subiectul
30. Cel mai bun pamfletar dintre bloggeri - Daily Cotcodac
31. Premiul "Pixelul albastru şi flacăra violetă" - NoBăsescuDay
32. Premiul de popularitate - Teo Negură


PS: Aş fi vrut să fac o categorie pentru toată lumea de la mine din blogroll, dar probabil aş fi stat toată noaptea la link-uit. Aşa că mă opresc aici şi continuu să vă citesc. Promit!

UPDATE: Amu` am aflat de la Lilick, care mi-a atras atenţia că ea şi cu Adrian Năstase sunt în juriu, iar eu în ameţeala mea caracteristică, am omis acest lucru, astfel încât trebuie să găsesc alte două persoane care să îi înlocuiască pe cei doi. No, să vezi distracţie!...
Aşa... L-am înlocuit pe Adrian Năstase cu Ion Iliescu, veşnic tânărul fost-preşedinte fiind de departe un politicin desăvârşit, dar şi bloggăr de ceva timp, iar în locul lui Lilick, am preferat-o pe Elena Udrea la capitolul cel mai bun blog anti-băsist, pe princiupiul femeia te urcă, femeia te coboară, ea fiind singura care îl poate da jos pe Băsescu (există şi o explicaţie la chestiunea asta. Despre acest lucru şi despre cum am fost invadat eu de neo-comunişti cam învechiţi, merită să aloc timp şi spaţiu într-un alt material. Nu de alta, dar nu vreau nici să pângăresc inetenţiile bune ale lui Flavius şi nici să se interpreteze că pamfletez.. Sunt absolut serios. Acum... :D)

UPDATE 2: Ar mai fi o poveste, fiind vorba de un concurs, eu am schimbat un pic regulile jocului şi am adăugat cu de la sine putere două link-uri, inventând două cattegorii, aşa că îi voi trece separat de concursul tot în aceiaşi postare aici, modificând practic prima parte a articolului: 
33. Cel mai sportiv blogger - Adrian Bărbat
34. Cel mai bun fotograf -  Andrei Paul şi Silviu
Am zis, am zis, na!
Citeşte >>

Ultimii vor fi cei dintâi! Ajutaţi-l pe Fishilică!


Prentru că Flavius m-a nominalizat pe genunchi în topul celor mai bizare bloguri, voi păstra ascendentul ciudăţeniei aici în casa mea virtuală. Astfel, altruist din fire, m-am gândit eu un pic şi am ajuns la concluzia că trebuie să fac cel puţin o bizarerie pe ziua de azi pe care să o împărtăşesc cu voi. Altfel să nu mă numiţi bizar şi alta nu!...

Colegul Eftimie este de părere că e de bun augur un experiment, denumit "Experimentul Fishilică"

Ce aş putea să spun despre Fishilică, ar fi cam asta:
, adică ultimul blogăr din Zelist.

Ceea ce ar părea bizar pentru mulţi, aspect care nu îi deranjează pe Efitmie şi alţi câţiva blogări, care au purces la un experiment de urcat omul în clasament, pentru mine este absolut normal. Aşa că am achesat repede la idee şi l-am băgat pe Fishilică în blogroll. Mai mult, i-am "plesnit" omului şi un comentariu (cred că primul) încurajator să se ţină de treabă, adică să nu ne dezamăgească în demersul nostru blogeristic. Ar fi păcat.

Îi urez, sincer, succes! Mai ales că e un provincial ce vrea să cucerească jungla Bucureştiului! Pe bune, nu fac nici un mişto! Practic, cum a denumit Ionuţu acţiunea, nu este alceva decât un linkodon pentru Fishilică.
Citeşte >>

Mărul lui Adam sau părul lui madam...


Nu ştiu cine vă face piaţa, însă se pare că nu va mai fi nevoie să vă faceţi singuri piaţa. O va face Cristian Preda pentru dumneavoastră!
Telectualul de casă al lui Traian Băsescu, pardon, al PD-L-ului, propune ca partidul să îndese mere de guvernare în gura românilor. Fie ele proaspete, stricate, acre sau portocalii. Îndeosebi portocalii.
Chiar şi mărul lui Adam nu va mai fi mărul lui Adam, ci va fi mărul de partid şi de stat, eventual cu altă titulatură ce aduce mai degrabă la un zgomot de fond nu neaparat fundamental dar de undeva de prin spate...

Reforma asta, adică a statului, cum era şi normal, se va face începând cu PD-L-ul, ne asigură fruntaşii formaţiunii politice cu pricina. Adică, PD-L se află în prin proces de rebrenduire: Cristian Preda propune înlocuirea trandafirului cu mărul; Macovei vrea eliminarea promovării prin telefoane, iar Udrea contribuie cu sufletul, având în vedere sufletul ei mai mult decât încăpător(aproape cât pormoneul).

Preda asigură şi pe blogul său că PD-L se va moderniza şi nu oricum ci pe baza ideilor... contradictorii:
"Ceea ce a început nu se va opri: discuţia despre modernizarea PDL va modifica în mod profund acest partid.
Ştiu că unii ziarişti sunt dezamăgiţi văzând că procesul de modernizare nu seamănă cu o serie de execuţii publice.
Indiferent cine e victima sau cine ar putea fi victimele, doar execuţiile par să atragă simpatia neştirbită, consensul mediatic şi aplauzele galeriei.
Împreună cu Monica Macovei, am ales calea confruntării raţionale, a disputei care nu sacrifică vreo convingere, dar păstrează un ton calm.
Politica românească se va schimba dacă va deveni mai moderată şi mai diversă, nu mai radicală şi mai nervoasă. Lucrurilor trebuie să li se spună pe nume.
Dar vocea civică se va auzi tot mai clar dacă nu e acoperită de zgomot de arme.
Ca şi în alte situaţii istorice, ideile aduc victoria. Nu pumnii".


Sincer, nenea ăsta începe să îmi placă, atât cât îmi place un om spălăcit, care nu spune nimic, dar se dă intelectual cu tupeu. Problema majoră a ipokimenului telectual (şi o spune un om din popor, cam din topor fără pretenţii, adică eu)  nu are logică. Spre exemplu să luăm fraza "Politica românească se va schimba dacă va deveni mai moderată şi mai diversă, nu mai radicală şi mai nervoasă".. Sunt de acord, dacă nu ar fi continuat cu: "Lucrurilor trebuie să li se spună pe nume".... Ori sunt eu tâmpit, ori vrea el să înlocuiască trandafirul cu mărul, dar ceva nu mi-e clar: ce are moderatul şi diversitatea cu lucrurile pline de adrenalină... cum ar fi să spui nişte lucruri pe nume.
Cred că sunt tâmpit, căci înţeleg că a spune lucrurilor pe nume e o chestiune absolut radicală. Mai mult, reprezintă un act de curaj în socitetea de azi şi chiar trebuie să ai nerv pentru a purcede la atare atitudine.

Reformaţi români, reformaţi! Începeţi cu cămara, cu sacoşele şi cu cavitatea bucală. Nu de alta, dar, e foarte posibil ca multe, multe, multe m... mere vă vor face gura pungă în următorii ani. Prietenii ştiu de ce!

PS: Bănuiesc că nu trebuie să mai explic titlul. Este explicabil... Bleach!
Citeşte >>

duminică, 24 ianuarie 2010

Un inimos!


Zamo, adică Zamolxis, cu sprah-ul lui cu tot, m-a îndemnat (de fapt m-a povocat) să ies din latergie şi din lipsa de inspiraţie şi să particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema lui Mircea Popescu. Zeitatea dacico-canadiană crede că aş avea mai multe şanse decât el să câştig concursul. Astfel, am depus un pic de efort şi a ieşit textul de mai jos:

O întâlnise la o beţie. Ultima din viaţa lui. Anestezistul îşi făcuse bine treaba. „Bisturiu! Forceps! Cleşte!”. Pârâit de coaste sfărâmate, piept desfăcut, mult sânge.
„Cu grijă! Suturaţi! Acum e perfect!”, vocile în alb sunau ca prin ceaţă. Tot mai încet, tot mai rar. Un beep prelungit şi... nimic. Secunde, minute... Apoi, accelerat, beep-ul căpătă cadenţă.
Era pe moarte. Tot ce rămăsese bun în el era doar inima. Un inimos.
„Te iubesc!” - îi şopti ea.
El dansa ca un fum printre cadavre, împlinit
.

PS: Pentru că Zamolxis şi-a exprimat dorinţa să doneze premiul, în cazul în care va câştiga concursul, voi face la fel în cazul în care PA-ul meu va fi cel premiat. Astfel, premiul îl voi dona lui Zamo. Ştie el ce să facă mai departe cu el.
Citeşte >>

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Dualitate



Lamar - Fly
Asculta mai multe audio Muzica

Fusese lup, cândva,
când scruta pădurea în căutare de pradă,
în întuneric.

Izul de roşu închegat
îl încânta infiorător,
teluric,
iar discul de foc dintre frunze
nu-i apărea izbăvire...

Se preschimbă apoi în vultur,
măiastru peste deschiderea de nori,
răpitor.

Un fâlfâit de vânt,
prin penele-i măreţe,
nebunul dor
uitat atât de singur
îl îndreaptă spre soare...

De acolo, de aproape,
va arunca ocheade adânci de suflet,
pământii.

Un uragan de raze,
pe buzele-i de ceaţă,
va risipi
oglinda unui vis de roşu
de pe aripi...

Fără durere sau regret.
Citeşte >>

Momentul adevărului sau criză de identitate?...


Cred că a sosit clipa destăinuirilor. Aşadar voi spune adevărul despre mine. Cei care nu mă cunosc, vor râmâne cam la acelaşi stadiu, iar cei care ştiu câte ceva despre mine vor fi bulversaţi şi mai rău. Aşadar, în rândurile următoare voi încerca să explic cum am ajuns să fiu cine sunt, în contextul în care nu ştiu cine sunt. Să începem cu începutul, că de acolo mi se trag toate belelele:

Se făcea că abia mă născusem şi gânguream eu ceva despre Freud, în timp ce îmi agitam mânuţele să stric o chestie urâtă tăgârţată de-o sfoară deasupra pătuţului care zornăia de mama focului, deranjându-mă de la gândirea filozofică, aspect care îi cam îngrijoraseră pe ai mei părinţi. Ei considerau că încercările mele de a comunica erau mai mult un plânset, coroborat cu umplerea scutecului. Da, în ciuda laturii mele sentimental-filozofică, am fost considerat un plângăcios de mic! Aşa că au chemat ajutoare, nişte ursitoarele să îmi prezică ceva de bine.

Păstrând tradiţia populară, au venit două babe de prin sat care şi-au dat cu presupusul despre ceea ce o să fac eu în viaţă.

Prima a susţinut sus şi tare că voi fi deştept şi o să ajung savant de renume mondial. Se vede treaba că ursitoarea cu pricina era cam comunistă şi îngustă la minte, unghiurile ei de vedere nedepăşind (I)Epoca de aur. De altfel, termenul era al modă, folosit ca titulatură pentru şefa Cabinetului II, inventatoarea codoiului.

A doua ursitoare, oţărâtă nevoie mare că nu a dat ea prima ursire, a contrazis-o imediat pe prima, spunând că o să fiu un tip cam sărac cu duhul, deci fericit, şi o să rămân la stadiul de ţăran sentimentalist până în momentul în care voi urca spre ceruri, o garsonieră în Rai fiindu-mi sine qua non rezervată, având în vedere calităţile mele.

Colac peste pupăză, spre finalul ritualului, a apărut şi a teia babă specializată în ghicitul în stele, un fel de mama Omida a satului, cară băga în sperieţi până şi urşii din pădure, atât era de zgripţuroaică. Ofticată că nu a fost chemată să prezică viitorul strălucit al celui mai nou membru al satului mi-a prezis ca pe lângă calităţile ursite deja mi-ar trebui una de căpătâi. Şi, mi-a ursit să fiu chior.

Culmea este că toate aceste preziceri s-au îndeplinit. Sunt cam din topor, cu idei fixe, dintre care doar unele bune şi... chior (port ochelari de la 7 ani, asta când nu îmi sunt sparţi). Practic, primele două ursitoare m-au băgat într-o criză de identitate care continuă şi azi, iar zgripţuroaica cea rea mi-a ghicit cu exactitate dioptriile, aspect care mă impiedică să descopăr proporţiile celor două calităţi prezise iniţial, fiind într-o perpetuă confuzie.

De aici şi descrierea mea din avatarul blogului: "Sunt... tembel, naiv, chiar năuc aş spune. Cred în oameni şi în umanitate. Aşa că, dacă vreţi să mă păcăliţi e relativ uşor. Dar nu prea mult, că mă prind..." De fapt, cred că confuzia care îmi determină identitatea mă face să cred că descrierea nu este tocmai cea concludentă la capitolul "prindere". Nu prea văd eu în clar ce, unde, cum şi de ce ar trebui să mă prind. Dar măcar încerc...
Voi aveţi crize de identitate sau le mascaţi elegant cu talent?
Citeşte >>

M-am procopsit cu sigla SS!


M-o pălit un premiu pământean, respectiv de la Terra, dar în acelaşi timp şi de la Ada Rus pentru o chestiune abstractă cum ar fi scrisul. Pentru avansarea mea în grad de scrib am fost înbunat cu "Superior Scriber Award", adică ăsta:

Şi-apoi nu e chiar aşa de simplu cu premiul cu pricina, cum s-ar crede. Dacă tot l-am primit trebuie să urmez şi nişte reguli:

1. Fiecare Superior Scriber (S.S.) trebuie să dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali.

2. Fiecare S.S. trebuie să își creeze o legatură pe net la blogul (și autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul.

3. Fiecare S.S. trebuie să își prezinte premiul pe blog și să adauge un link la chestia asta, care explică ce este cu premiul.

4. Fiecare S.S. care a câștigat premiul este rugat să viziteze acest post și să își adauge numele la Mr.Linky List astfel încât să existe o evidență a fiecărui ins premiat. Chestiune care nu prea mi-a ieşit, aşa că o să trec peste.

5. Fiecare S.S. trebuie să posteze aceste reguli pe blogul lui.

Şi, conform primei reguli,  premiul merge mai departe spre Cronica lui Ionuţu, mângâie Genunchiul Lumii al lui Flavius, scrierile lui Alfadog, Oanei cea acidă, când vine vorba de Berceanu şi măiestriei ciudat(interesant) de frumoasă cu care Şu mă face să mă vărs în mod plăcut într-o mare de vise.
Citeşte >>

vineri, 22 ianuarie 2010

Alice în Ţara Minunilor...


Mă simt ca Alice în Ţara Minunilor. E minunat ce se întâmăplă în dodoloaţa noastră patrie, nu e aşa? Cu toate că nu sunt Alice, sperietori, oameni de tinichea şi lei fricoşi în faţa preţurilor se găsesc cu duiumul.

Practic, într-o ţară care înaintează vertiginos spre faliment, în care impotenţa guvernului atârnă de împrumuturi FMI-stice aruncate în comsum şi pensii, în care dictatura îşi arată colţii, în care şomajul a devenit o virtute, în care nulităţile sunt trecute imediat la capitolul vedete, iar valorile aproape că sunt împuşcate pe stadioane, cel mai important lucru este flacăra violetă, aspect care întregeşte faptul că România s-a luat la întrecere cu Evul Mediu şi a ieşit pe locul doi.

Mai mult, cum o minune nu vine niciodată singură, gura târgului vobeşte că nu va exista nici un fel de Inchiziţie în domeniu, Clerul făcând pact cu vrăjitorii. Cică, parapsihologii(de parcă psihologii s-ar afla pe vreun ciclu benzenic) lu` Peşte Prăjit se înţeleg de minune cu prea-înalţii, prea-fericiţii, prea-prelaţii. De fapt, am auzit că respectivii psihopupu au acordul prea-înalţilor în exerciţiul funcţiunii. Nu de alta, dar, se consultă cu aceştia prin intermediul tehnologiei moderne, spre exemplu, Bluberry sau I-phone. Că doar nu vă gândeaţi că prelaţii sau vrăjitorii nu deţin tehnologie. Istoaria demonstrează că au avut acces tot timpul la cele mai însemnate descoperiri ale ştiinţei.

O singură excepţie ar fi de remarcat. Boc nu cred eu că se înţelege cu prea-înalţii, din cauza răului de înălţime. Nici calitate de vrăjitor nu prea are, deşi încercă din răsputeri. Mai degrabă seamănă cu un Pinochio, pe alocuri intrezărindu-se şi sforile. Sau funcţionează cu telecomandă, via Cotroceni?....
Citeşte >>

marți, 19 ianuarie 2010

Par anormal? Dar ce ziceţi de ţară?...


Poate sunt eu bătut în cap, dar mi se pare mie că evoluţia noastră modernă pe calea raţiunii nu e chiar foarte citovă. Curios, suntem în mileniul trei şi se pare că relativa comunitate românescă nu a depăşit Evul Mediu. Mai mult, personaje de legendă, subliniez, de legendă, îşi au corespondenţi reali în vremurile noastre.

Păsărica - care în nici un caz nu este un porumbel alb, mai degrabă violet (ptiu, mie chiar îmi place culoarea!) - ieşită pe gura „prostănacului” perdant al alegerilor prezidenaţiale a pornit tăvălugul întrârii României în legendă. Să fiu mai clar. Se pare că Merlin, de fapt vreun descendent sau discipol de-al lui, chiar există printre noi... Şi eu nu ştiam nimic.

Ştiri, emisiuni şi tolk-show-oaie urlă ca din gură de şarpe că Aliodor Manolea este vrăjitorul, pardon parapsihologul personal al lui Traian Băsescu. Discipolul lui Merlin s-a ocupat de ceea ce se ocupă el mai bine, respectiv cu ceea ce se ocupă (nu reţin prea multe despre paranormal), şi a vrăjit electoratul împotriva contracandidatului Geoană, vlăguindu-l de energie electorală.

Parcă mai era ceva pe acolo, prin legendă... Aha! Excalibur, sabia paranormală cu care Arthur a întemeiat Marea Britanie. Bun!... Pe plaiuri mioritice, însă, existenţa Excalibur ar avea o dublă însemnătate. Pe de-o parte sabia ar putea reprezenta cei cinci milioane de români, care au fost extraşi cu forţă de partid şi de stat şi manipulaţi să iasă din bârlogul lor în care se blocaseră de la europarlamentare. Şi asta, pentru a vota cu Traian Băsescu.
Pe de altă parte, sabia care nu este nici pe departe de teapa celei de deasupra capului lui Damocles, ar putea fi reprezentată de Elena Udrea, care doar o mână de rege(încep să înţeleg pornirile dictatorialo-aristocratice ale lui Trăienel) şi nu oricare ci însuşi „cel ales” va mai putea să o scoată de al Guvernare şi de la manevrarea banilor publici, mulţi bani publici, în interes personal sau de grup, după chef. În acest caz Boc ar fi doar o mică teacă şi aia cam scurtă şi repezită.

Numai că, Merlin este un personaj legendar al povestirilor arturiene, create de vechii locuitori ai Marii Britanii. Povestirile nu sunt prea convingătoare în privinţa originii lui Merlin. Unele susţin că tatăl lui Merlin ar fi fost un demon, iar mama o călugăriţă de la abaţia Carmarthen din Ţara Galilor, altele îl arată drept tată pe un soldat. Merlin este persoana care l-ar fi învăţat pe prinţul Artur şi l-ar fi ajutat spre a deveni rege, asta după ce-i prezise măreţia. Finalul povestirilor indică un declin al puterii lui Merlin şi o sporire a influenţei ştiinţei, deci un tranzit de la obiceiurile vechi, legate de magie şi ocultism, la ştiinţa modernă. Merlin este, în acest fel, simbolul unei lumi anacronice care se stinge, făcând loc unei lumi moderne şi raţionale.

Aşadar, ce naiba mă mai mir că ar exista modernism şi raţional în societatea românească de azi. Românica a bătut legenda. Sunt curios dacă va exista şi vreo Inchiziţie? Şi dacă dacă cine o va pune în parctică şi cui foloseşte? Toate cele bune, paranormalilor!
Citeşte >>

duminică, 17 ianuarie 2010

Plagiez, deci exist!


M-a lovit cu duhul în cap, când mi-era lumea mai dragă. Cum cine? Teo! Teo Negură. Nu ştiu ce-i veni omului să-mi zică mie vorbe de duh taman când m-o lăsat inspiraţia. Adică, tocmai când făceam şi eu pauză de lucru, respectiv, mă concentram asupra unor articole ce urmează să le introduc în paginile de ziar şi nu făceam nimic cu ele, din lipsă de inspiraţie, mă izbesc nişte vorbe de spirit de mă doare-n frunte şi acu (între noi fie vorba, cred că am dat cam tare cu palma peste partea din faţă a ţestei). Culmea tupeului, vorbele lui de duh sunt şi pe capitole. Azi, al cincelea. Ptiu! Bătu-l-ar norocul să-l bată de chiţibuşar!

Aşa că nu m-am abţinut să-i ard un comentariu să se înveţe minte. Dar, să vedeţi ce zice omul, că altfel poate nu mă credeţi: 
"La parlament s-a decretat starea de gratie. Dar in popor domneste starea de greata…
De ce tot tragem, speriati, grele obloane, dac-am orbit de-atat’ amar de timp?
Poezia e domnisoara pe care-o siluiesc prea multi pretendenti cu aere de curtezani.
Romanul, in general, nu e bleg, e doar blajin (incepe la fel, vedeti?), ori domol. Si-adesea sfarseste in ipostaza de pres de iuta, la intrarea in odaia bunilor aspiranti.
M-am invatat de copil sa dorm fara perne sub cap. Acum vin lingai sa ma lamureasca sa-mi pun perne sub fund.
Eu nu pot sa cred ca lumea exista din inertie. Pana si legile fizicii tanjesc cateodata dupa-un miracol.
Pungasul te fura ca nu are. Plagiatorul te fura ca nu-l duce mintea, adica nu poate. Amandoi impostori, unu-i cu sange in puta, iar altu-i nefericit, impotent".
Enervat la culme că mi-a stricat starea de latergie şi mă pune omul la muncă, i-am răspuns:

 1. Şi greaţa e o stare de graţie. De obicei dimineaţa. Se numeşte mahmureală. Fie ea şi în Parlament

 2. Obloanele se trag să nu iasă întunericul... de la Cotroceni de data asta...

 3. Nu m-aş da în lături de la siluirea unei domnişoare, dar asta doar cu voia ei, fie şi dacă fac pe curtezanul la dezvirginat de poezii....

 4. Cât despre preşul de iută din pragul aspiraţional al unui romancier în devenire mă abţin... Sunt prea blajin, bleg ori domol să aspir la vreun titlu şi nu-i găsesc sfârşitul.

 5. Capul face fundul trage. La un moment dat se poate întâmpla şi invers. Fără perne de data asta, că doar nu trăim în puf. Suntem în Românica, ce naiba!

 6. Miracolul ar fi ca legile fizicii să se întâmple din inerţie.

 7. M-am gândit că e mai de bun augur o impotenţă convinsă de inspiraţie, decât o lipsă acută de minte, aşa că îl plagiez pe Teo la mine pe blog, dându-i şi ceva puncte în Zelist cu ocazia asta.

O seară maximă tuturor, adicătelea plină de maxime:)

UPDATE:
Pentru că am primit un feedback legat de acest material consider imperios necesar să menţionez că face parte din categoria pamflet. Chiar mi-au plăcut vorbele de duh ale lui Teo:)
Citeşte >>

La muncă nu la întins... leapşa!


Mai bine mai târziu decât niciodată, voi da curs unei lepşe susţinute şi dăruite spre mine de către Cristian şi Terra.
1.Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?
Nici una nici alta, reţin numărul paginilor. Deocamdată...
2.Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi dacă “da” care a fost aceasta?
Da. Ernesto Sabato: “Abaddon, Exterminaotrul”, acu vreun an sau doi.
3.Citiţi în baie?
Normal, pe “tron” se face culturalizarea
4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi dacă “da” care ar fi fost aceasta?
Fac demersurile să public un volum de versuri şi am început un roman.
5.Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?
Scumpe şi foarte scumpe. Parcă ar fi editate pentru miliardarii de carton!
6.Care este cartea preferată?
“Statele Lunii, statele Soarelui” – Cyrano de Bergerac
7.Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?
Da. Spre exemplu, recent am recitit “Adam şi Eva”, de Rebreanu .
8.Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?
În general sunt morţi, iar o întâlnire cu aceştia ar necesita destul de mult efort, dar apreciez şi cărţi cu autori contemporani.
Habar nu am ce le-aş spune, probabil că îmi va trece ceva prin cap când mă întâlnesc cu ei.
9.Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?
Da, uneori, cu prietenii.
10.Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?
Titlul, recomandările, autorul...
11.Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?
Nu aş obliga pe nimeni să citească, dar ar fi de preferat ca cineva să înţeleagă din ceea ce citeşte.
12.Care este locul preferat pentru lectură?
Acasă, în pat
13.Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?
După două-trei fraze nu mai aud nici musca. Aşa că mi-e indiferent.
14.Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?
Da, inclusiv pe bloguri.
15.Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?
Şi de unele şi de altele. Cam tot ce îmi pică în mână şi în funcţie de timpul pe care îl am la dispoziţie.
16.O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?
O carte este pentru mine ca o femeie misterioasă pe care vreau să o descopăr.

Dau leapşa mai departe către prietenii din blogrol, care binevoiesc să o primească...
Citeşte >>

marți, 12 ianuarie 2010

Nu sunt...



ingeri si demoni
Asculta mai multe audio Muzica

Nu sunt cea mai bună persoană din lume,
nici pe departe,
nu sunt nici grăunte
luat de vânt
şi dus departe pe glezna ploii
la geneză.

Doar în preajma ta,
în mreaja zâmbetului tău,
la sânul tău,
sunt cel mai mare om din Univers,
infailibil.

Acum pleacă! Ai aflat destul!
Sunt prea gol să mi se vadă trupul.
Ia-ţi şi unduirea sânilor
de pe cărarea părului meu
aplecat spre sfârcuri de stele!

Mi-am amintit prea mult şi...
nu vreau să mai simt demoni lângă mine,
ar sări calul cunoaşterii de sine!

Rămân cu îngerii din inima mea,
cu adieri de frunze
în praf de pulsari.

Fugi acolo
unde îţi e locul, persefonă!
Zboară
freamăt,
grimasă
şi geamăt
în omătul neantului
şi lasă-mi fluturii omizi!
Deocamdată...
Citeşte >>

luni, 11 ianuarie 2010

Am revenit şi nu prea...


Aş spune că am revenit, dar nu prea... mi-am revenit. Sunt încă letargic, depresiv, sinucigaş (doar la nivel mental). De fapt, mă ocup cu cititul, mă uit la filme, fac orice care să nu aibă legătură cu viaţa reală. Asta din urmă îmi cam dă bătăi de cap în ultima vreme. Doar expectative, iar baza pare construită din nisipuri mişcătoare. Deh, nu e ceva nou pentru mulţi dintre noi. Să spunem doar că eu nu mă prea pot adapta, deşi cam asta trăiesc de mulţi ani încoace, cu mici excepţii.

Credeam că am un cap pe umeri care foloseşte şi la altceva decât să nu îmi plouă în gât. M-am înşelat amarnic! Pterodactilul patinează nestingherit pe suprafaţa creierului meu. Culmea e că nu zgârie, aspect, care ar mai tresării ceva conexiuni sinaptice... Aşa, poate, aş putea să nu mă mai las păcălit, prostit pe faţă, de sentimente înşelătoare, de cuvinte încrucişate politic, de doctrine, de măscări, de bugete, de guvern, de prieteni... Care prieteni?...

Mi-am dat seama că prietenii sunt rari în ziua de azi. Sunt prea ocupaţi pentru a mai fi prieteni. Sau schimbat şi se schimbă în continuare, după cum le dictează sistemul, pardon, societatea. Ca de altfel toţi oamenii cu care interacţionez sau voi interacţiona, probabil,  în viitor.

Am aflat totuşi, de la o copilă de trei ani şi o şchioapă, fiica unui bun prieten, că "artificiile mănâncă". Aspect concretizat şi de faptul că în noaptea anului nou s-a cam speriat de ele. Conform logicii fetiţei, artificiile într-adevăr mănâncă. Prea mult. Asta, şi pentru că toxinele şi modul de îngurgitare hulpav a oxigenului le dă o stare explozivă şi gălăgioasă pe deasupra.

În rest, rămân acelaşi naiv pentru toată lumea. Mă înclin:)
Astea fiind zise, mă duc să citesc câte ceva şi pe aici prin Blogolume.
Citeşte >>
Blog Widget by LinkWithin