miercuri, 30 septembrie 2009

De ce mă cerţi?...



~ South winds ~
Când tu mă cerţi,
un plânset înfiripă
tresăriri de suflet,
copilandru,
iar sângele-mi se încheagă-n teamă
asemeni laptelui uitat pe-afară.
Iubirea, ajunsă în amurg,
în purice de inimi,
îţi strigă
în zadar
să nu mă cerţi!
iar eu mă fac mic...
pentru o vreme.
De ce mă cerţi?
Chiar dacă merit,
nu vezi,
că suferinţa se oglindeşte
în lacrimile tale,
iar pasul dintre noi
devine hău?
De ce mă cerţi?...
Sunt şi eu om.
Citeşte >>

Pierdut agent termic, declar nul!


Supremul, adică primarele Braşovului, George Scripcaru, s-a dus la Bucureşti, la Ministerul Finanţelor, să cerşească, pe ultima sută de metri înainte de venirea frigului, deblocarea situaţiei de la CET Braşov.
El a ajuns şi pe la furnizorul de gaz, care i-ar cam fi dat cu flit. Asta, pentru că datoriile CET către Gaz de France au ajuns pe la 400 de milioane de lei, iar nici un ban nu a ajuns la frunizorul de gaz în ultima vreme. Primarul a făcut, însă, un apel la asociaţiile de proprietari, solicitându-le să încerce recuperarea unei părţi din datoriile pe care unii braşoveni le-au acumulat la societatea de termoficare. „Fără sprijinul asociaţiilor nu vom rezolva absolut nimic”, spune edilul.
Probabil asociaţiile de proprietari, mă rog, reprezentaţii acestora, au cam stat cu mâinile în sânul nespălat din cauza lipsei de apă caldă de vreo cinci luni. Motiv pentru care, de altfel, la ultima şedinţă de Consiliul Local, de la începutul săptămânii a avut loc şi un protest în faţa Primăriei al unor tineri care au solicitat o rezolvare a situaţiei furnizării de agent termic şi apă caldă în sistem centralizat.
Aşadar, la îndemnul primarial, preşedinţii de asociaţii ar trebui să se înarmeze cu bâte şi să facă pe recuperatorii, rupându-le genunchii sau altceva celor care nu plătesc apa caldă(care?) şi căldura (care?).
Totuşi, de remarcat este că datoriile asociaţiilor de proprietari către CET ating 100 de milioane de lei, diferenţa până la 400 de milioane fiind datoriile către agenţi economici şi cheltuielile cu salariile angajaţilor CET, care, fie vorba între noi, şi le-au cam luat şi în lipsa activităţii mastodontului.
Interesant este însă şi că soluţii pentru CET Braşov nu s-au găsit în anii de la preluare (vreo 9), doar de câte unele, pentru devalizarea unor sume de pe acolo, prin firme mai mult sau mai puţin apropiate de partidul a cărui filială judeţeană o conduce Supremul Braşovului.
Vrem şi noi o soluţie, nu baliverne!
Citeşte >>

marți, 29 septembrie 2009

Trilogie într-un singur episod – Penultimatumul lui Boc


Ce ne-am mai "distrat" cu remanierea cu cântec de lebădă „sincigaşă” pentru ambii parteneri ai „Pactului pentru România”. Cică, pentru ca să ni-l remanieze pe Dan Nica de la Interne, Boc le dă ultimatum lui Geoană şi ai lui roşiori cu stemă tri-trandafirie să prezinte un urmaş demn în ale ministerului. Deşi ideea era să pună „Dulăul” pedelist pe acolo, nostalgic după atare funcţie de pe vremea D.A.
Roşiaticii răspund prin destrămarea alianţei, oarecum maro(portocaliu cu roşu şi ceva noaţe cenuşii prezidenţiale cam dă culoarea...), de la guvernare. În fapt, episodul Primului-Ministru (Hmm! Greu de crezut, dar adevărat!) a fost doar un penultimatum, asta pentru că i-a mai păsuit vreo oră, două pe bieţii pesedişti să se hotărască dacă vin sau nu la negocieri. Oricum, de sanchi, PSD hotărâse să arate pisica ieşirii de la guvernare de cu o seară îniante. Numai că, nici „Penultimatumul lui Boc” nu a avut nici o şansă de reuşită, pe fir întrând deţinătorul absolut al serviciilor din ţărişoară, maestru marinar Traian Băsescu, care i-a chemat pe băieţii orgolioşi la negocieri. Avea şi cu ce, doar în mâna lui stătea pixul şi iţele, de care atârnă rămânerea lui Nica la minister. Astfel, mai marele şef de... ce vrea el nu a aprobat demiterea ministrului, considerând că motivaţia Boc-ului este insuficientă, trimiţând înapoi la serviciu şleahta de miniştri şi dintr-o parte şi din alta, atfel încât, Boc, cu tot cu „Penultimatul” său să vocifereze ceva din tăierile de salarii, pe timp de criză.
Este de la sine înţeles că trilogia nu va avea continuare, asemeni filmelor de succes cu personajul de spionaj care începe tot cu „B”, dar mai lung, Bourne, cu desfăşurare oarecum inversă, Boc neavând niciodată Identitate şi, niciodată, dar niciodată... Supremaţie.
Rămâne de văzut ce se mai întâmplă... Cu Boc e însă cert, nu va deveni personaj! E mult prea mic. Şi nu cu referinţe către statură, dar nici veleităţi de actor nu prea are. Nici măcar pe scena politică.
Citeşte >>

Îmi bag picioarele!


E criză! Acum, şi varianta „lights” – criza guvernamentală! Poţi să o fumezi cu filtru, fără, cu sipcă sau să o mesteci pe stomacul gol. Că plin nu prea are cum să fie. A avut el grijă.
Cum care el? „Pactul pentru România”... La ce vă gândeaţi?... Adică un fel de mariaj, dar în paturi separate, o înţelegere de facto, dar contra firii, pentru simplul motiv de împărţire a ciolanului. Acum, se despart cu lacrimi în ochi de remaniere.
Cică, până acum nu ar fi fost motive de divorţ, iar acum cu remanierea lui Nica de la interne, acestea s-au adâncit. Ei aş!...
Marinarul cocoţat în fruntea ţării vrea să îşi „bage picioarele”, pardon, „să bage picioarele ambelor partide de la guvernare în apă rece”, PSD cam vrea să îşi „bage picioarele” în ea guvernare, dacă Boc nu se răzgândeşte. Toată lumea îşi „bagă picoarele”! Ar fi o soluţie... În plus, ar fi vorba şi de o mahmureală, a lui Băsescu şi sfaturi de duşuri reci, respectiv, cine şi cum se va spăla pe cap cu apă rece, să scape de pe urma băuturii. I-aş invita un pic prin Braşov, unde apă caldă nu-i de ceva vreme. Măcar ar face nişte duşuri reci.

Dar să ne lămurim:
Băsescu, mahmur? Niciodată! El aplică strategia cea mai simplă – să nu fi mahmur niciodată presupune să fi beat tot timpul! Nici nu are nevoie de duşuri reci. În ultima vreme a cam avut parte în băile sale de mulţime.
Pe de altă parte, PSD-ul s-a săturat să îşi ia şuturile în dos la guvernare. Asta, chiar dacă a fost bine să simtă mirosul de ciolan. Strategii patidului se gândesc că o campanie electorală e de mai bun augur din opoziţie, iar o lună-două de guvernare pe criză nu prea se merită. Mai ales că îi macină ideea unui atac la Băsescu, să mai urce niscaiva procente în sondaje. Se gândeşte şi se aplică o soluţie de revenire la conducerea ţării în alianţă cu liberalii. Dar, mai e mult până departe.

Până acum, guvernanţii şi-au cam „băgat picioarele” în ea ţară. Aşadar, de ce să nu îşi dea toţi demisia în Boc, pardon, bloc, şi să ne lase în pace. Oricum, se pare că lumea nu e mai interesată de nimic, şi-a „băgat piciorele”.
O dovadă în acest sens o reprezintă şi faptul că ieri, în mod curios, nu m-a vizitat nimeni pe blog. Aşa îmi arată counterul. Mi-au dispărut vizitatorii, unicii. Au rămas doar comentariile. Un fel de mult zgomot pentru nimic. Cred că mi s-a bulit counterul!
Tot răul spre bine. Am o bucurie, însă. O să li se bulească şi lor, politicianilor, counterul, când va fi nevoie de noi la urne. Poate că ne „băgăm picioarele”! Ei şi le-au băgat deja.
Citeşte >>

luni, 28 septembrie 2009

Ghiveciul de gânduri



toamna

Gânduri matinale mă năpădesc în ghiveci,
amintirile contopesc în grimase
de suflet aprins.
Sunt strigăt de flăcări
ce îmbrăţişează iubirea...
Sunt dorul, ce îşi urlă neputinţa,
în mireasmă de toamnă.
Şi perna, îndrăgostită de pletele tale, e demult pustie,
dar, parcă...
ar vrea să guste, din nou,
rodul satisfacţiei tale.
Cerceaful, ruginiu, în reflexia dimineţii întârziate,
nu vrea să te uite,
păstrând în pliuri,
conturul trupului tău...
Covorul de frunze nu pare să îţi mai recunoască pasul,
dar mi-a spus că
îi lipseşte mângăierea
tălpilor tale.
Ai plecat, iubire,
poate prea devreme,
pustiindu-mă!
Mi-ai lăsat suvenir un borcan de zacusca,
gătită, special,
din rod de amintire.
Îmi place zacusca,
e atât de plină...
de tine!
Vrei?...
Citeşte >>

duminică, 27 septembrie 2009

Ascult...



Oceanlab - Just listen (Album Version) by NarsizZe

Ascult apa cum fărâmă stânca în susur uşor…
Ascult toamna, tânguindu-se în furişări feline,
Ascult albastrul ce se răstoarnă din cer şi
mă soarbe visător…
Ascult suspin de copaci, mi se plâng de pustiu…
Ascult şoapte de îngeri cu aripa frântă,
Aud şi demoni, ce somnul mi-l iau cu asalt...
Ascult suflete lovite de valuri albastre,
Ascult murmur de inimi secate
Ascult, dar urechea mi-e surdă,
iar gandu-mi e orb,
biciuit de nisipuri, furtuni...
Şi timpul...
Ascult...
Ascult...
Auzi?...
Ascult!
Dar, vocea mi-e tremur
amuţind în auz...
Citeşte >>

Trezire




Vis de trezire,
aruncat în colţuri de lume,
pe eşafodul uitării,
mă reîntorc spre tine,
pe cărarea pierdută
în margini de lume,
călare pe vers
de fluier măiastru!...

Vis de trezire,
ascuns în norduri de gând,
urcat în copaci despuiaţi,
calare pe frunze,
mai vreau primăvară,
deschideri de floare
în roi de polen,
să mă trezesc visând!
Citeşte >>

sâmbătă, 26 septembrie 2009

Amintire




Îmi amintesc cum te bălăceai
în picături sidefate
din transpiraţia dimineţii,
sorbind cu nesaţ
din irisul meu,
ce licărea a dorinţă.

Îmi amintesc că cerşeai,
în şoapte de buze
de roşu aprins,
vâltori de sărut,
acultand verdele crud
al ierbii crescânde.

Îm amintesc cum zâmbeai,
în cercuri senine
din umbra de val,
adulmecând fioruri de briză
pe nisipul străpuns
de albastru marin.

Îmi amintesc şi cum,
în negru de fum,
din jarul dragostei
a ramas doar scrum
zburătăcit de vânturi.
Îmi amintesc, acum...
Citeşte >>

vineri, 25 septembrie 2009

Disimulare a la Băsescu!


Băsescului, adică, pentru cine nu ştie, preşedintele tuturor românilor din PD-L, i s-a năzărit acum să vrea un referendum pentru parlament unicameral, care să se organizeze taman în ziua alegerilor prezidenţiale.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat joi, că a trimis preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului o solicitare de aviz pentru organizarea unui referendum naţional, la data alegerilor prezidenţiale din acest an, pentru consultarea populaţiei asupra a două aspecte: Parlament unicameral şi un număr maxim de 300 de parlamentari.
În viziunea preşedintelui, reducerea numărului de parlamentari ar duce la o micşorare a cheltuielilor, dar ar contribui şi la scăderea corupţiei.
În fapt, ce vrea Băsescu? Întipărirea în mentalul colectiv al votanţilor că Parlamentul este cel care este „corupt”, este „sistemul ticăloşit”, împotriva căruia luptă, el Băsescu, prestând într-un erou.
De fapt, Băsescu este disperat că pierde procende bune, atfel încât, încercă să disimuleze, în favoarea-i, termenii în care se vor desfăşura alegerile prezidenţiale.
Numai că iniţiativa preşedintelui, dacă va fi dusă la îndeplinire, va determina implicit şi schimbarea Constituţiei. Constituţiei unei Românii ce aduce a Cadavru cu himen eleastic.
Citeşte >>

Doar un PA!...




În zaţul de cafea

A fost o vreme când sufletul meu se chinuia să se unească cu al tău, întocmai ca două jumătăţi de boabă de cafea ce îşi caută întregul lor perfect, numai al lor, al sufletelor. Acolo, în neantul fericirii, pentru împlinirea fiinţei.
Tu, însă, sfioasă, plecai marginile boabei tale de suflet într-o rugă fierbinte, ce pretindea independenţă.
Altădată, roteai marginile de suflet către altele, care credeai tu că ţi se potrivesc, tocmai ca eu să mă sufoc de dorul regăsirii. Nu aveai nici un motiv, dar ştiai foarte bine să cauţi pricini, de frica unei potriviri perfecte...
Uitătura mea s-a oprit ţintă, la tine, chiar dacă tu aruncai ocheade curioase către alte jumătăţi, care nu ţi se potriveau. Eu am încetat să caut, tu nu...
Eu ştiam doar că suntem făcuţi unul pentru celălalt. Eram poate mai înţelept. Nu era calitatea mea, dar a venit, odată cu vârsta, din inimă.
Tu... mai tânără de obicei, ai încercat să formezi bobul împlinirii cu alte suflete. Erau atât de comerciale. Poate, de aceea, te atrăgeau...
M-ai părăsit în infinitul crud al încercărilor mele de a lacrima în gusturi de cafele matinale, în dimineţile senine din apropierea toamnei. Chiar dacă acolo în neantul fericirii, nu exista aroma iubirii şi a toamnei, pe jumătăţi de măsură.
Ai plecat şi ai format un întreg diform al bobului de cafea.
Nu-i nimic, te-au măcinat şi aşa! Ai ajuns pe fundul unei ceşti oarecare, doar insipid mărunţiş, zaţ de cafea...
Sufletul meu nu se mai chinuie. Rătăceşte nemăcinat şi liber în cautarea aromei perfecte a bobului iubirii...
Citeşte >>

joi, 24 septembrie 2009

Fantoma (unui fund primarial) de la Operă!


Sunt răutăcios! Ştiu! Dar, chiar nu m-am putut abţine. E prea de tot şi prea pe faţă obedienţa. O fi dictatură în Braşov şi eu nu ştiu? De aceea sunt indignat!...

În oficiosul local, patronat de primului violonist al Braşovului, pe nume de cod Supremul, adică George Scripcaru, apare o ştire despre Opera din Braşov, care organizează, începând de miercuri, o stagiune permanentă de concerte care vor avea loc în curtea interioară a Primăriei. Nimic condamnabil. E bine să culturalizezi din când în când angajaţii Primăriei, pardon, Scripcăriei, dar… citiţi şi voi următorul citat:
„Vrem să profităm de acest spaţiu superb care este curtea interioară a Primăriei Braşov. În cadrul concertelor noastre vom prezenta, în special, momente muzicale aparţinînd operei comice, momente din spectacolele noastre sau unele inedite. Vom aborda astfel un repertoriu accesibil pentru toată lumea, încercând şi prin acest mod să facem o nouă bucurie celor care, săptămînă de săptămînă, umplu la refuz sala Operei. Primul concert îl dedicăm miercuri angajaţilor Primăriei care, prin efortul lor zilnic, fac posibilă şi existenţa de succes a Operei din Braşov. De aceea, acest spectacol se va numi «Opera vă mulţumeşte»“, a declarat directorul Operei, Cristian Mihăilescu.
E pe faţă. Adică o faţă care pupă un dos, Nu?
Aş avea însă o nedumerire: Cu ce ajută eforturile zilnice ale angajaţiilor Primăriei succesul Operei din Braşov?
Eu cred că, atunci când nu se duc să plătească bilete la Operă, de sanchi, că eu nu prea i-am văzut prin sală, angajaţii primăriei fac flotări în locul artiştilor. Să le crească muşchii creaţiei astora din urmă. Sau... mă înşel şi e vorba doar de plocoane către Suprem.
Despre chestiunea asta se mai scrie şi Prin Braşov.
Citeşte >>

Nu sunt un virtual!


Nu sunt un virtual, căruia i te adresezi, anonim, în eterul tehnologiei!
Nu sunt nici vrăbiuţa ce îţi şopteşte cuvinte conspirative...
Nu sunt nici un pseudonim, călcat de mesaje apatice şi fade, scrise fără diacritice.
Sunt doar o umilă fiinţă umană, rătăcită printre realităţi.
Sunt aici, cu sentimente şi nevoi!
Chiar dacă m-ai călca în picioare, eu aş crede că îmi masezi gândurile...
Chiar dacă tu nu şti, eu exist pentru tine, într-un sărut astral!
Aşadar, nu mă trata diferit faţă de alţi oameni, chiar dacă tu crezi că şti care sunt diferenţele!
Dacă ai şti într-adevăr deosebirea, te-ai lăsa pradă dorinţei şi mi-ai cânta în triluri de iubire împlinită!
Lasa-mă să visez!
Nu-mi ucide visele!
Ai putea omorî... un virtual.
Citeşte >>

“Vrem stop pe piept!”


Premieră în România! Meciul naţionalei feminine de fotbal a României a fost transmis în direct, la GSPTv.
În ciuda răutăcismelor ultraşilor “bobinatori” de seminţe, care urlau într-e două spargeri (de sămânţă) cuvinte de laudă, precum “Vrem stop pe piept!” sau “Rupe-i tricoul!”, naţionala de fotbal feminin a României a învins cu 4-0 Bosnia Herţegovina în primul meci din preliminariile Campionatului Mondial din 2011. Spectacolul a fost asigurat de vedeta formaţiei noastre, Elena Pavel, care a transformat ireproşabil un penalty.

Citeşte >>

Tupeu de Elenă!


Demonstrând încă o dată că cea mai bună armă e atacul (probabil, o adeptă a filozofiei de luptă a lui Bruce Lee), Elena Udrea a demonstrat că Reţeta verzei politice funcţionează. Ea a declarat, răspicat, la Palatul Victoria că nu se lasă de turism. Că nu vrea ea. Adică, ea, Elena Udrea, nu intenţionează să demisioneze în urma acuzaţiilor formulate în raportul comisiei de anchetă. Că doar ea a dus tursimul românesc pe culmi nebănuite.
Comisia de anchetă în cazul cheltuielilor şi proiectelor de promovare ale Ministerului Turismului a votat, miercuri, în unanimitate, o recomandare de revocare din funcţia de ministru al Turismului şi de demarare a urmăririi penale în cazul Elenei Udrea pentru deturnare de fonduri, uzurpare de calităţi oficiale, abuz în serviciu şi încălcarea răspunderii ministeriale.
Mimând victimizarea politică, a celor de la PSD – PNL, Udrea spune că documentul conţine doar "acuzaţii fabricate", în condiţiile în care activitatea ministerului poate fi caracterizată drept una pozitivă. Şi a trecut la atac. Udrea i-a acuzat pe membrii comisiei de anchetă de rea-credinţă şi comportament abuziv şi ilegal, care au avut ca unic scop compromiterea unui ministru PDL în perspectiva alegerilor prezidenţiale, chiar şi prin nereguli inventate. În ciuda unor evidenţe...
Citeşte >>

miercuri, 23 septembrie 2009

Sex, droguri şi crime!


Pe când încercam să îmi elimin gândurile negre din minte, influenţat fiind de realitatea socială, dar mai ales realitatea mea, care, fie vorba între noi, îmi zâmbeşte asemeni unui soare cu dinţi, îmi vine în minte un banc prost spre foarte prost:

După ce a întâlnit-o la bal, Ion îşi dă întălnire a doua zi seara cu Maria în spatele şurii. Ion pregăteşte toate cele de cuvinţă. Un vinişor naturel, lumănări, sărăţele, covrigei, îşi cumpără ţigările „de după” şi se duce mai repede să nu întârzie. Doar urma o noapte de dragoste!
La întâlnire, însă, Maria nu apare, din cvarii motive, doar de ea ştiute. Astfel, că Ion al meu aşteaptă ce aşteaptă, vreo oră, două. Începe să se plictisească. Scoate vinul din paporniţă şi îşi pune un păhărel. Şi, încă unu. Apoi, infierbântat de dorinţă, accentuată de asprimea vinului, se gândeşte la Maria şi se apucă de... sex. Bineînţeles, singur. Apoi, îşi mai toarnă un păhărel, îşi aprinde o ţigară spunându-şi „trebuie şi un drog” şi... îşi antrenează, din nou, antebraţul. Apoi încă o ţigară, încă un păhărel.
Un ţânţar însă nu îi dădea pace. Îl bâzâia şi îl înţepa. La un moment dat, i se aşează pe frunte. Ion, într-un gest de lehamite îşi trânteşte o palmă peste gâză. Insecta cade moartă la pământ. Gestul lui Ion însă are şi o altă menire... Luminat, deşi în plină noapte, bărbatul exclamă:


- Iote bre! Ce viaţă frumoasă şi împlinită am! Sex, droguri şi crime!
Nu ştiu din ce motiv, îmi dau seama că, puerilul banc mi-a dat o clipă de bucurie, de zâmbet.
Însă, totodată, istoria îmi demonstrează altceva, iar zâmbetul meu devine fad. Asta, pentru că recent a fost dat publicităţii un raport prezidenţial care atestă permisivitatea faţă de drogurile uşoare şi faţă de sex. Nu ştiu care dacă raportul este un banc prost, la fel ca glumiţa mea, dar remarc că bancul meu se cam aseamănă cu raportul prezidenţial. Pe când, legalizarea crimelor?... Oricum, este o crimă ce se întâmplă în ţara asta.
Uff, ce s-a mai "chinuit" istoria să înfrângă frumuseţea unei clipe! Clipa mea. O vreau înapoi!
Citeşte >>

marți, 22 septembrie 2009

Bani în plus cu www.banipepost.com!

Eşti dinamic, motivat şi tenace? Ce mai aştepţi? Poţi face bani uşor din vânzări! E criză! Da! Tocmai pentru că e criză, publicitatea este salvarea. Cu cât o afacere este mai cunoscută, cu atât mai mult clienţii o vor cauta. Iar afacerea va merge, va prospera, chiar şi pe timp de criză.
Ce motivaţie îţi mai trebuie? Tu eşti liantul între clienţi, între afaceri şi banii tăi!
Compania Netpress Consulting face angajari pentru promovarea serviciului www.banipepost.com. Se poate considera un extra job. Aşadar, poţi face bani în plus, punând suflet şi dinamism.
Oricine poate incheia unul sau mai multe contracte de promovare pentru firme sau companii din orice domeniu. Însă, tu poţi fi cel care va putea promova serviciile companiei în mod profesional, prin iniţiativă, seriozitate, perseverenţă, implicare şi îndrăzneală. Eşti comunicativ, ambiţios, ai entuziasm şi ai spirit de echipă? Atunci, vino să-ţi iei bonusurile şi beneficiile, muncind alături de o echipă tânără! Nu mai aştepta! Trimite CV şi datele de contact la adresa office@banipepost.com şi rotunjeşte-ţi veniturile.
.
Citeşte >>

Păcălit de clarvăzătoarea lui Băsescu!


Eludez ştirile, deşi nu prea îmi stă în fire, fiind, oarecum, deformat profesional. Dar, navighez nevoie mare încă de dimineaţă pe internet, în cautarea unui loc de muncă. În plus, ca să fiu sigur că nu ratez nimic, am întors pe dos toate buzunarele din casă să-mi strâng leuţii necesari să cumpăr nişte ziare cu mică publiciate de prin Braşov şi din ţară. Poate mă mut în uitarea unui Braşov, ce mi se pare acum anost, neprimitor. Aproape am renunţat la tutunul zilnic pentru asta. Sunt lefter şi şomer. De altfel, nu mai am nici pretenţia iniţială de a fi jurnalist. Totuşi, ceva apropiat, care să împlice talentul sau netalentul meu în ale comunicării şi scriiturii, m-ar interesa. Aşa că, i-am dat bice cu anunţurile, telefoane, interviuri. De vreo două luni fac asta. Încă nimic concret, doar promisini...

- Ne pare rău, dar nu corespundeţi...
- Nouă ne trebuie începători!
- E criză, nu avem cum să vă plătim la nivelul dumneavoastră!
- Mai vorbim, vă avem în baza noastră de date, sunteţi primul care va fi contactat...

Cam aşa mi se spune, de ceva vreme. „Ptiu drace! M-o lăsat şi mogulu`... Mândra... E criză, da! Iar eu fac parte din ea!”, gândesc în apropierea unei fraze invective ce-mi străfulgeră creierul.
Cred că o să încep să mă îndrăgostesc de ea... de criză. Începe să-mi placă. Poate fi un motiv bun pentru orice. Pentru lene, pentru minciună, pentru lipsa de fair-play, pentru că se fură... Oh, da! Şi cât se mai fură... Din banii noştri, ai publicului ce asistă neputincios de interesat, la tot felul de emisiuni comerciale! Electoral! La dracu cu electoralul.
Am început să ţin şi la anunţuri, unele simpatice, din-alea cu ghicitoare, care îmi garantează 12 luni de clarviziune gratuită. Îmi spun: „Atât amar de clarviziune nu pe o lună... două, pe un an. Pe timpurile astea, e ceva!”
Da, pentru ele, clarvăzătoarele, inima mea tresaltă. Dar nu de bucurie, ci de criză... de nervi. Nu am să mai vorbesc cu niciuna dintre ghicitoarele astea. Promit!

Îmi amintesc, cum pe la începutul anului, am întâlnit o astfel de ghicitoare. Era prin februarie, cred. Nu era foarte frig, aşa că, într-o dupa-amiază însorită de sfârşit de săptămână decid să îmi mişc oasele la o plimbare pe omătul moale din parc. Toate erau bune şi frumoase pe atunci. Eh! Nu chiar toate. Job-ul mergea. Aveam vreo două. Unul la un săptămânal, iar altul pentru un „mogul”, nu de presă, ci unul, pentru care editam şi tehnoredactam un lunar cu informaţii istorice şi de propagandă de partid, pentru a fi văzut bine în noua formaţiune în care intrase. Adică, ambele în domeniul presei sau măcar apropiat de asta.

Nu era foarte strălucită viaţa mea. Era normală. Nu aveam a mă plânge. Doar pe altă latură aveam motive de întristare. Cea emoţională. Nu exita nimeni în jurul meu, pe care să-mi consum minutele de la telefon când nu ne întâlneam. Doar cu prietenii ce mă mai întâlneam la câte o bere, o miuţă... Adică, nu aveam pe nimeni, aşa cu forme apetisante, brunetă sau brună, ori roşcată, numai un pic mai destupată la minte să fie, aşa cum îmi plac mie. Erau altele, de conjunctură, dar aveau ştanţat pe frunte: aventură. Asta, în contextul în care pterodactilul nu le patina pe netezimea creierului, iar aventura dispărea dinainte să se consume. Nimic potrivit. Şi, cam atât...

Abătut de gânduri, mergând agale prin parcul, ce îmi părea trist de pustiu, în ciuda faptului că era plin şi animat, mă agasează o cucoană. Dintr-acelea grase, cu fuste lungi şi colarate şi cosiţe ascunse încipient într-un batic de un roşu aprins cu floricele galbene.

- Hai conaşule, să-ţi ghicesc în palmî!
- Nu... nu mulţumes. - bâigui eu, vâdit incurcat şi întrerupt brusc din recitarea mintală a unor versuri de-ale lui Minulescu.

„Hmm! Lasă-mă tanti în pace, că încep să mă enervez!”, gândesc.

- I-a d`a-ci doi lei şi lasă-mă să-mi văd de treabă! - continui eu, sperând că voi scăpa, întinzându-i o parte din restul de la pachetul de ţigări achiziţionat mai devreme de la chioşc, bani pe care îi aruncasem în scârbă în buzunarul de la geacă.
- Hai, mânca-ţ`-aş, că te văd sâmpatic, e gratis totul, nu-mi trebuie bani! - insită femeia lăudându-se că e o descendentă de sânge a „adevăratei” Mama Omida, Esmeralda sau cam aşa ceva o chema, şi că i-a ghicit şi lui Băsescu că o să iasă preşedinte.

Sincer, nu am crezut o iotă din ce spunea, dar m-a prins la sentiment:

- Uite ici, hai pă banca asta că-i curată, am stat io aici să-ţ` ghicesc că vei cunoaşte peste câteva zile o fatî şî frumoasă şî desteapă! - mă ia la „vrăj’ală” ţiganca, nimerindu-mă pe undeva în gândurile mele.
- Bine, hai fie, dar nu mă ţine mult, că am treabă...

Se uită la mâna mea, se uită la mine, iar la mâna mea şi oftează cu subînţeles:

- Grea viaţă ai mai dus conaşule!...
- Da, dar intersantă, nu m-am plictisit! - am remarcat, mai mult din complezenţă.
- Ehe, dar viitorul îţi zâmbeşte, vei întâlni dragostea vieţii tale, vei călătorii mult în anul ăsta, apoi, te vei căsători, vei avea prosperitate, patru copii...
- Hai, tanti, că mă abureşti! - am finalizat eu discuţia, retrăgându-mi mâna.

Am plecat, după ce, bineînţeles, i-am dăruit cinci lei, doi părându-mi prea puţin pentru efortul prezicătoarei de a mă „aburi”.

- Să trăieşti conaşule! – îmi strigă, în urmă, ţiganca.

Abătut, mi-am văzut de plimbare prin parc. Am privit la copii ce se jucau în zăpadă, încercând să mă fericesc de bucuria lor. La pensionarii ce se delectau poate de ultimul soare din viaţa lor, scăpărat în omătul alb, printre copaci golatici împodobiţi cu ţurţuri ce picurau în lumină. Am uitat repede de clarvăzătoarea Esmeralda, "sau cum o fi chemând-o". Ciudat, însă...

La nici două zile, de fapt seri, am întâlnit-o pe ea, cea de care povestea ghicitoarea, în nişte împrejurări premeditate parcă să o cunosc. Era frumoasă, zglobie, înteligentă... M-am îndrăgostit pe loc. A urmat acel dans al cuceririi, pe care îl facem cu toţii, deşi nu mai era nevoie. Şi ea ma plăcut pe loc. Am dansat, totuşi. Ne plăcea să dansăm ore întregi. Până în zori. Mişcările noastre se asemănau cu unduiri de buze, care şoptesc cuvinte de dragoste. În atingerea lentă a dansului, dorinţa începuse să ardă în noi. Făceam deja dragoste în gând, iar lumea ne admira...
Ne-am reîntâlnit după aia şi am pus la cale călătorii minunate, de dragoste, pe care le-am şi pus în practică. Chiar am călătorit de-a lungul şi de-a latul ţării. În aproape fiecare sfârşit de săptămână organizam câte o drumeţie. „A naibii baborniţă, a avut dreptate”, îmi amintii, deşi ghicitoarea nu sărise mult de 50 de ani. Ce n-a ştiut cotoroanţa, însă?...

Nu a prezis însă că toate au un final. Care, fie vorba între noi, a venit mai repede decât mă aşteptam. Treaba cu „mogulu” a început să „scârţâie”. Chiar dacă bătusem palma, editarea publicaţiei de partid era mereu amânată. Motivaţiile erau diverse. De la criză (bat-o vina!) până la „mai vedem, acum e camapanie la europarlamentare, să vedem ce iese, fac alţii ziare de anvergură” şi au făcut câte un „Fâss!” pe ici pe colo. Amu s-a terminat treba şi cu „mogulu”, care m-a cam trimis „după ciuperci”. De la săptămânal am fost poftit respectuos afară, tot pe motiv de criză:

- Ştii! La noi nu se mai poate aşa! Nu mai sunt bani, facem totul din interior. Nu mai avem nevoie de colaboratori. Nu-i mai putem susţine financiar! Tu scri bine, dar... Mai vorbim! – mi s-a spus la telefon, în contextul în care eu sunasem să le spun ce articole am pregătit.

„Sublim, mă apuc să înot în maro, să ies la liman!”, încerc să mă încurajez. Afectat de faptul că uşile mi se închideau rând pe rând, am încercat să-mi găsesc refugiu în dragoste. Să pot să renasc, întâi spiritual, iar apoi în realitate. Dar, cum dragostea trece prin stomac, mai degrabă prin portmoneu, a fost dăruită şi cireaşa de pe tort. Fata de care m-am îndrăgostit, cea care şi-a exprimat dorinţa de a avea „patru copii” – coincidenţă!? – mi-a dat papucii printr-un SMS. Interesant gol în stomac şi gol în portmoneu. Mi-au rămas doar amintirile intense, călătoriile şi anunţurile, cu care mă delectez în singurătate şi criză. Adio căsătorie, adio prosperitate, adio dragostea vieţii mele, adio drumeţii, adio dans! Adio!... Şi, pe mai departe...

„Cotoroanţa a râs de mine”, scrâşnesc din dinţi. Probabil i-a prezis şi lui Băsescu că nu o să fie criză. Tot pe atunci, prin februarie. Era deja, dar Băsescu a crezut în preziceri. Chiar a şi declarat la televizor. Apoi, s-a răzgândit. Şi-a dat şi el seama că a fost păcălit de Esmeralda. Urăsc luna februarie. Nu-mi plac nici ghicitoarele. Începe să îmi placă criza. M-am obişnuit cu ea.

PS: Toată polologhia asta plictisitoare pe care am scris-o fac parte dintr-o încercare literară pe care aş numi-o „Frânturi de criză” şi cred că am să o leg de "Experienţe în România". Voi ce părere aveţi?
Citeşte >>

luni, 21 septembrie 2009

Adormirea Abramburicăi


După ce a reuşit, din nou (ultima dată pe timpul guvernării lui Năstase), să abramburească sistemul de învăţământ, Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, şi-a găsit odihna - nu, nu a murit! - taman în timpul când Geoană îşi susţinea un discurs moralizator, în şedinţa din weekend a PSD de la Dâmboviţa.
Pesemne că "prostănacul" şi-a găsit veleităţi de Moş Ene. Cel puţin printre miniştrii. Ori, programul de la minister şi atacurile care au avut-o ca ţintă par să o fi răpus pe "Abramburica". Oricum, miniştri noştri au o calitate. Sunt numai buni de... orice altceva. De adormit pe frontul Guvernării. Rezultatele sunt vizibile şi cu ochelari de cal.

În ciuda evidenţei din înregistrarea video, Andronescu neagă că a aţipit şi spune că îşi verifica telefonul. Cum, închizând ochii sau clipind a somn? Hmm! I-aş da o veste ministresei: Va exista o tehnologie de telecomunicaţii de genul ăsta, dar, deocamdată, invenţia(amănunte pe blogul lui Ursan) celor de la Nokia se află doar la stadiul de concept. Aşadar, somn uşor madam Andronescu şi să vă treziţi când nu mai sunteţi ministresă! Ar fi mai bine pentru învăţământul românesc. Poate şi pentru Geoană, care, dacă nu o ia mai uşor cu pianul pe scări, în încecarea de trezie adormiţilor de prin partid, şi-ar putea schimba strategia de campanie, promovând somnul. În dauna imnului naţional. Astfel, ar putea trece în istorie ca primul preşedinte zeu al somnului. Măcar la partid.
Citeşte >>

duminică, 20 septembrie 2009

Amanta perfectă


Amantă perfectă
nu pierii în adâncuri de gând,
luminate, în umbra visării,
de-un sfânt!
Căci tu poţi să-mi dai
aripi de nou,
curajul să-nfrâng
vârtejuri de suflet,
purtate de vânt
în golul tristeţii.
Nu pleca iar,
în paşi unduiţi de femeie,
pierduţi în nopţiile line,
când n-ai fost cu mine,
idee,
amantă perfectă!
Citeşte >>

sâmbătă, 19 septembrie 2009

Amintiri despre şi cu (i)Epoca de Aur


Gândindu-mă la o leapşă a lui Călin, despre amintiri din perioada comunistă(sursa foto cred că e Jurnalul Naţional), mi-am dat seama că mare deosebire, pe aici pe la mine pe la Braşov, nu e, faţă de perioada comunistă. Adică, tot ca în comunism am rămas. Amintirile sunt şi mai vechi, dar şi recente, aşadar. Se pune Căline?...

Măcar atunci îţi dădeau apă caldă cu porţia. Însă, de vreo câteva luni, îmi scapă numărul, cred că vreo cinci, apă caldă pentru noi aştia, amărştenii, legaţi încă la sistemul centralizat, ioc. Ba, că au asociaţiile de proprietar datorii. Ba că CET-ul are datori către gaz. De vreo 4 ori mai mare decât creanţele asociaţilor. Dar nici nu te lasă să fugi din sistem. Odată, taxele sunt piperate pentru debranşere. Adică un flex sau un bomfaier şi un cep pe ţeavă. Dar nici nu îţi este aprobat să ieşi din sistem. Practic, Centrala nu funcţionează. În schimb, salariaţii, în frunte cu conducerea CET-ului papă milioane de lei lunar pe salarii. Asta, din banii publici şi de la noi amărăştenii care mai plătesc cum pot câte o datorie şi o întreţinere. Care întreţinere? Că nu am mai avut parte de acest serviciu. Cică, din cauza datoriilor care se tot acumulează(?), aşa spun oficialităţile, nu se ştie foarte exact şi dacă vom avea căldură la iarnă. Doar pe la sfărşitul lui octombrie, comunică conducerea CET. Până atunci la robinet îţi cam îngheaţă mânile când speli o cană. Hmm! Nu vi se pare comunism?

Aş mai avea ceva asemănări a cu perioada comunistă, cum ar fi pumnul în gură împotriva presei, bineînţeles cu metode diferite, dar la fel de eficient, ca pe atunci, aspect pe care le voi detalia cu alte ocazii. Aşadar, eu credeam că suntem încă pe vreme „împuşcatului”, numai că nu-i mai zice aşa, pe nume. Şi sunt mai mulţi, ascunşi sub o noţiune cam chioră şi furată de sens aici în Românica. Parcă „democraţie” îi spunea. Dar, nici eu nu mai ţin prea bine minte.


PS: Îmi amintesc, însă, cum se desfăşura wireless-ul pe atunci. Informaţiile le prindea-i fără fir la coziile de dimineaţă devreme la lapte, sau le cele nocturne, când se anunţau că vin buteliile. Acum cred că stăm ceva mai bine la capitolul asta. Avem un net, cum procedăm?...
Citeşte >>

Bilet de autobuz


În cercuri de fum,
ţesute ticluit ca nişte arteziene
din mucuri arzânde,
am zărit imortalul inorog,
zburdând liber pe pajişti elizee.

Nu ştiu dacă drogul dragostei
se poate scoate
cu un cleşte din sânge,
ori tutunul are vreo vină
pentru cugetările mele...

Aş vrea ca gândul meu
să fie un cal alb,
care să alerge pe-o şoptă de dor
să îţi spună cuvinte potivite
în rebusul iubirii.

Calul meu alb
te va prinde cu mintea eliberată
de resturi,
pregătită să primeşti scânteia de suflet
pe poarta inimii tale,
iar eu aş opri secunda
îndrăgostită prea mult
de tic-tacul implacabil al timpului
şi, în bătăi de aripi de flutur
te-aş impresura cu sărutări
de adiere.

Doar inorogul şi calul alb
sunt plăsmuiri
ale versului perpeetuu,
scris de viaţă
pe un bilet de autobuz.
Fericire!
Am scăpat de amendă
şi cobor
la următoarea staţie.
Oricum, locuiam la adresa greşită:
Tu!?...
Citeşte >>

Sărutul nopţii


Noaptea, cu gâtul chircit
printe pene de lebădă plânsă,
a uitat să adoarmă
un ultim sărut,
păstrat în amintiri de lacrimi,
într-un gând
afânat
de visare.

Ziua, cu capul plecat
în speranţa unui poate,
va trezi lebăda,
ce nu-şi va mai murdării de amar puful. 

Iar noi vom păşi din zorii întunericului
şi vom trezi emoţii
încă latente,
într-o nouă îmbrăţişare de trupuri.

Atunci, cuceritoarea noapte
va lăsa somnul de lebădă
în derivă
pe val de nălucă,
ca semn de atingere
a două suflete
într-un sărut
uitat.
Citeşte >>

joi, 17 septembrie 2009

Also Sprah Zamolxis, aşa îngaim şi eu!

Vizitează-mi patria, limba romgleză!
Am preluat şi eu leapşa zamolxisiană, luată-n primire de la Florin Puşcaş. Asta, pentru că mi s-a părut interesantă... Partea cu răspunsurile mele nu prea, dar măcar am încercat...:)

1. Când ţi s-a-ntâmplat ca lecţiile învăţate de la cei vechi să contribuie la succesul tau?

Probabil că de mai multe ori în viaţă. Şi de la mulţi. Dar se pare că nu le-am învăţat destul de temeinic, astfel încât succesul să persiste... Aş spune că aş avea ce învăţa de la bunicul. Care deţinea vreo 3 măcelării şi o moară. Avea şi Buick. Şi asta prin anii `40. Aspect care nu prea l-a ajutat când a fost surprins într-o explozie întârziată a unei bombe ruseşti în timp ce se afla în moară, prin `45.
Eu, amu, sunt un ziarist pârlit, rămas şomer din cauza unor conjuncturi pe care mi se par inefabile încă, dar care o să le dumiresc pe parcurs. Astfel că mi-ar rămâne doar să fac ce zicea Lenin: „Învăţaţi! Învăţaţi! Învăţaţi!”. Asta pentru a reuşi să am cât de cât succes. Probabil că voi sfârşi şi eu într-o explozie ca şi bunicu`... A capului, cel mai probabil, de nervi, dacă nu reuşesc să mişc ceva, repede, din urechi. Ori cel puţin un infarct. Eu sper să nu.

2. Dacă ai putea invita un mare clasic la cină, cine ar fi şi de ce?

Arhimede, cred că aş putea să-i ating cercurile aurei sale de geniu, fără să îl împung cu suliţele până la moarte. Aş mânca nişte slană cu ceapă la suliţă, pe plajă, la lumina lunii pline şi am contempla matematică, amintindu-i că am fost cândva un învăţăcel bun în liceu şi facultate. Adică să mă dau mare olimpian, ce am fost. Iar el mi-ar spune că sunt prost, că m-a lăsat să îi ating cercurile, iar eu m-am apucat de presă. Deh, frustrările de moment!

3. Cine-i cea mai influentă persoana în viaţa ta?

Cred că eu... Toţi... care se perindă prin viaţa mea. Puţin câte puţin mă las înfluenţat de tot ce este aiurea. Cea mai năstruşnică şi mai dăunătoare idee mi se pare nemaipomenită atunci când îmi este propusă. De multe ori trec la practică, abia apoi dându-mi seama de consecinţe. Sigur sunt cam tembel şi imatur. Totuşi, cea mai influentă persoana din viaţa mea a murit. A fost tata, care m-a învăţat cinstea şi onoarea. Aspect care nu prea îmi foloseşte în Românica de azi.

4. Care-i ambiţia ta secretă?

Am mai multe, dar secretul rămâne secret. Una aş putea totuşi să o divulg. Autoironia. Aş vrea să o am tot timpul cu mine. M-a scăpat de multe belele. Se spune că este o formă de geniu. Probabil, însă, eu aş spune doar că mă ajută.

5. Preţul gloriei?

Înlocuirea celulelor nervoase cu celule gliale. Hmm! Dacă ar trebui să mor pentru glorie, cred că m-aş gândi mai mult să rămân un anomin, dar în viaţă. Pentru o idee, însă, aş merge până în pânzele albe.

6. Greci sau Romani?

Grecii, clar! Nu de alta, dar, romanii beţivi, împreună cu mai beţivii daci (nu degeaba mureau ei cu zămbetul pe buze), pentru care le-au trebuit primilor vreo 2 războaie să-i cucerească(?) pe ultimii pomeniţi, fiind vorba doar de nişte triburi amărâte, au făcut ca pământul asta, cu roade, cu relief, cu frumuseţi să devină populat. Puteau să-l lase păstreze doar pentru turism. Aşa nu mai ajungea “Land of choice”, ci putea concura pe bune cu alte regiuni renumite ale lumii. Şi nu la infrastructură mă refer...

Dau leapşa mai departe la blogării de pe la mine din listă şi care nu au mai avut-o. Leapşa, bineînţeles.
Citeşte >>

Concursul lu` Ursan


Mi s-a părut interesantă ideea lui Gabriel Ursan de a promova un concurs pe variaţiuni tehnologice în ale comunicării. Fiind de altfel şi primul concurs la care particip ca blogger (ruşine să-mi fie), i-am dat curs. Astfel am scris ceva de genul: Alternativa comunicării mobile!. Voi, ce mai aşteptaţi!?...


Credeam că visez, din nou. Iar, lucrurile nu erau reale. Fusese doar un telefon primit în miez de noapte de la tine, iubirea mea. Un telefon de ăsta nou cu ecran lat şi cu clapetă. Din astea noi... mobile. Nokia... Îmi plac telefoanele cu clapetă, draga mea. Pentru că îţi pot oricând trage „clapa”, printr-un SMS. Îmi place telefonul ăsta, pe care îl am, pentru că tu obişnuiai să mă suni în miez de noapte să vezi ce fac, dacă adorm cu tine în gând. Şi... aşa era. Prin intermediul telefonului, având la dispoziţie un meniu simplu, puteam oricând să-ţi şoptesc din tainele inimii mele. Este modelul pe care l-am visat, în ciuda faptului că pe piaţă există o sumedenie de aparate care mai de care mai sofisticate. De business. Cu tastatură, cu touch screen. Hmm, tehnologie... Oricât ar costa, toate ar fi mult sub preţul aparatului meu drag, ce înlocuia, aproape cu brio, lipsa ta de lângă mine. Nu l-am mai schimbat de vreo şapte luni. Nu obişnuiesc să fac prea multe experimente noi. Poate sunt un pic cam conservator. Doar cartela mi-o reîncărcam. Vroiam doar să fiu aproape de vocea şi şoaptele tale, de dragoste. Mi-era dor şi de atunci când mă certai. Preferam cartela, abonamentul îmi dădea un sentiment de mult prea oficial. Cu tine nu vroiam deloc să fiu solemn. Vroiam doar să îţi spun ce simt pentru inima ta.

Cartela mea, însă, de ceva timp nu mai răspunde aşteptărilor tale. Numărul meu de telefon nu mai îşi găseşte suava comunicare cu al tău. Toate sunt depăşite acum. Îmi voi schimba aşadar telefonul şi numărul de Orange. Număr pe care îl voi folosi doar pentru dragoste. Dar nu pentru tine. Mai am unul mai vechi de Vodafone, dar acela dă numai semnale de afaceri, de ştiri. E al meu de mult timp. Prea personal şi prea cunoscut. Doar tu şti că aşa ne-am vorbit iniţial. Personal şi în glumă.

Nu ne mai potrivim. Nici noi, nici ele, numerele... Porbabil că o să mi-l schimb semestrial, odată cu telefonul. Tot Nokia, dar nu garantez. Nici nu prea obişnuiesc. Vreau doar ceva nou în viaţa mea. Voi începe astfel o nouă orientare. De stil, de aspect, de vis. Într-un alt vis în care nu vei fi şi tu. O să aleg cu chibzuinţă, dar la întâmplare, un magazin discret şi mare din centrul oraşului pentru asta. Unul de la Orange. L-am văzut pe stradă în timp că ce mă gândeam la tine şi la cum o să te uit. Incinta va fi plină de societate, care, poate nu te cunoaşte direct, iar dacă te ştie o să mă ignore pe mine, când îmi voi alege un telefon şi un alt număr. Mă grăbesc aşadar spre nou. Poate, într-o zi o să te caut să îţi spun cum am reuşit. Asta, dacă nu mă voi cufunda în uitare. M-ai pierdut definitiv. Au pierdut şi Orange şi Vodafone convorbirile dintre noi doi. Dar, au câştigat alte şi alte convorbiri. Plăcute sau mai puţin. Poate chiar neplăcute. Te mai iubesc, doar până mâine! Când, îmi voi schimba telefonul!
Citeşte >>

Nu o iubesc pe Persefona!

Mărturisesc că m-am trezit şi azi cu gândul la tine. Unul dintre ele. Placid, mi-am aşternut toate gândurile pe o stivă de lemne ce stătea să se adune în cearceaf de rumeguş. Mi-am dat seama că gândul meu spre tine era, însă, mai scurt cu câţiva centimetrii faţă de distanţa infinită care ne separă.

O căpiţă de fân aşezată într-un refugiu de munte mă atragea în fioruri lascive. A fost doar o secundă de cugetare carnală apărută din senin în lanul de soia al gândurilor. Ptiu, drace! Iar visez cu ochii minţii larg deschişi?...

De fapt, gândul meu nu era decât un epitaf incrustat în sânge de prea-geloasa Persefona, amanta mea infernală. Îi era dor de mine. Mă chema în îmbrăţişări nocturne la sânul ei perfid. Aşa, te-am zărit în chinurile pufoase ale confortului tău interior. Declar, pe propria mea răspundere, că aveai o paloare de ceaţă. Dar, cine sunt eu să-mi dau cu presupusul?... Îmi aruncai ocheade de dispreţ. Iar eu, umil, credem că Persefona mă iubeşte. Poate că da, dar eu am rămas inert la chemările ei. Nici nu şti ce de gânduri îmi mai tresaltă inima. Arunc cu pietre în valuri de uitare. Din plictis...

Câteodată nu mă plictisesc. Stau doar de vorbă cu gândurile mele. Unele îmi zâmbesc. Ele sunt prietenele mele cele mai bune. Te las acum, cu petalele tale înroşite de prea mult zbor. Eu mă duc să port dialoguri cu ideile mele năstruşnice, care râd. Persefona e demult uitată.
Citeşte >>

Aş renunţa bucuros la calitatea de cetăţean!

Şansa de a scăpa de faliment în nici un caz nu este Boc şi nici Băsescu. E clar! Doar minciuni şi responsabilităţi declarative. Impotenţe şi cam atât. În rest criză, în toate formele.
Împrumuturi "salvatoare" de la FeMeI. Hmm! Din câte ştiu eu, din experienţa mea precară, FeMeIle nu iartă. Ne vor cicăli, vor face din ţânţar, armăsar, din miliardar, milionar. Vor ameninţa cu embargo la tigaia de papa, cu punerea piciorului în prag, vor chestiona, vor huli şi vor interzice berea şi meciurile. Nu de alta, dar, ne vor tăia la fondurile adiacente. Poate ne vor pune la treabă să devenim o societate de consum al produselor lor cu e-uri. Nu vom mai putea spune niciodată: „Foarte bună mâncarea, dar din asta să nu o mai faci niciodată!”. Sclavie, poate... Vom înghiţii tot, pentru că aşa vor FeMeIle. Am fost antamaţi deja, pentru mult timp. Ţara a fost transformată într-o curvă ieftină.

Nu cred că nici Dumnezeul invocat de preşedintele Băsescu nu ne va ajuta prea mult, dacă nu facem şi noi ceva în sensul asta. Reforme ale serviciilor, rapoarte prezindenţiale, în lupta sa cu „sistemul ticăloşit”, care sistem se pare că a devenit şi mai „ticăloşit”... cu ajutorul său. Interlopi şi cocalari. Intruziuni şi prestaţii electorale propovăduind interesul naţional şi iar servicii, cică reformate. Către cine?
Din păcate, s-ar putea să nu mai putem face nimic. Ne e scârbă de mersul la vot. Asta, şi pentru că majoritatea candidaţilor fac parte din aceiaşi tagmă. Iar să votez răul cel mai mic. Uff! De ce nu pot să votez şi eu un bine?

Într-o ţară devenită uşuratică, m-aş exclude din calitatea mea de cetăţean, dar nu pot. Cineva nu mă lasă. Fiscul... Vine Fiscul şi îmi aminteşte să-mi plătesc dările. Forfetare?... Pentru că cineva a dat iama în bordelul cu FeMeI şi a consumat toate energiile patriei. Fără prezervativ, fără altfel de protecţie, fără menajamente. Culmea este că boporul a fost cel care rămas gravid. Progenitura se chemă deja: Datoria. Prea multe dări pentru ca unii, doar unii, să se desfeţe cu şampon de impocrizie în băi de mulţime. În electorale derizorii, în impocrizii ieftine. Iar noi să stăm cu dosurile în sus şi să simţim mădularul politicianistic până în prăsele. Probabil că ni se va cere să venim şi cu alifia de acasă. Dar de unde bani de alifie, pentru că şi pe aia îi vor lua FeMeIle, pentru mersul lor la coafor şi shopping în altă ţară, încă vreo 20 de ani de acum încolo. Dar tot aş renunţa la calitatea de cetăţean. Nu mă ajută oricum la nimic.
Citeşte >>

Ajutoare pentru… frig!

Municipalitatea braşoveană anunţă sprijin pentru cei mai săraci, nu cu duhul, ci cu punga, că cetăţenii din urbe pot solicita ajutoare de încălzire începând cu 1 octombrie. Demersurile privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu energie termică în sistem centralizat sau pe gaze naturale pentru perioada 1 noiembrie 2009 – 31 martie 2010, se arată într-un comunicat al Primăriei Braşov.
Totuşi, braşovenii racordaţi la sistemul centralizat de încălzire îşi vor tranforma apartamentele în frigidere. Nu de alta, dar, aceiaşi braşoveni nu vor avea apă caldă şi nici căldură cel puţin până la sfârşitul lunii octombrie, anunţă CET Braşov, societate care are datorii de peste 400 de milioane de lei la furnizorul de gaz, care a anunţat că opreşte aprovizionarea până când asociaţiile de locatari îşi vor plăti restanţele.
Locatarii din peste 40.000 de apartamente nu vor avea în această toamnă nici căldură, nici apă caldă. Cei care şi-au plătit datoriile la întreţinere sunt revoltaţi. Asta, în ciuda faptului că municipalitatea Braşov a acordat la timp subvenţia pentru căldură, conducerea CET spune că banii nu ajung pentru plata facturilor restante.
La acest moment, datoriile asociaţiilor de proprietari către CET se ridică la 100 de milioane de lei. Reprezentanţii centralei spun că nu vor relua furnizarea agentului termic decât după ce asociaţiile îşi vor plăti datoriile.
Mai mult, CET nu a furnizat nici apă caldă apartamentelor legate la sistemul centralizat. În plus, şi pentru debranşări nu s-au dat prea multe aprobări, fiind suprataxate.
Astfel, nu se prea înţelege pentru ce se acordă ajutoare. Aşadar, care căldură, care apă caldă, care ajutoare?...
Citeşte >>

miercuri, 16 septembrie 2009

Independenţă?...


Îmi pare rău că dezamăgesc. În ciuda previziunilor, mă renasc din propria cenuşă, întocmai ca pasărea Pheonix. Însă, nu cu capul înainte. De data asta am mai multă grijă, preocupat de propria-mi persoană. Da! O să fiu şi altruist, dar nu la infinit. O să-ţi mângâi nopţiile cu versuri şoptite, inodore şi fără cuvinte. O să-ţi încarc ziua în zâmbet de iubire, dar, asta, doar după ce voi reuşi să râd cu pofta ironiei. O să jinduiesc în continuare după inima ta, dar numai după ce îmi căptuşesc sufletul cu un plasture din miez de visare. Totuşi, penele şi puful nu-mi mai stau la locul lor... de creştere. Oare sunt pasăre sau?... Mă perpelesc de dorul tău... Ori poate de dorul altcuiva... Al noului.
Trăiesc, însă existenţa mea este înpresurată de condiţionale şi dece-uri. Tânjesc spre o libertate. Vreau independenţă. Însă, nu am găsit încă de cine... Mai caut sau, poate, nu o voi avea niciodată. Independenţă, unde eşti!?...
Citeşte >>

marți, 15 septembrie 2009

De la jaf la Alzheimer preferenţial!

Ce le rezistă românilor? Nimic, mai ales când e vorba de jaf. Astfel că, precum în filme, o maşină de transport valori, aparţinând unei bănci din Sighetu Marmaţiei, a fost atacată, azi dimineaţă, de către cinci indivizi mascaţi cu cagule. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 7:20, pe DN18, în Pasul Gutâi, la o distanţă de aproximativ 25 kilometri de Baia Mare. Hoţii s-au făcut nevăzuţi cu suma de 100.000 lei, bani cu care angajaţii ar fi urmat să alimenteze bancomatele din zonă. Atacatorii au sustras inclusiv armele din dotare ale celor care efectuau transportul. Cei trei angajaţi ai băncii nu au ripostat. Nici nu cred că aveau de ce. Ce sunt ei, eroi!? Nici măcar actori în filme de acţiune americane...

În schimb, mulţi dintre politicieni prestează în eroi. În salvatori ai neamului. În contextul în care se ascut luptele sindicale, criza ne afundă lenjeria în dos, lupta anticorupţie numai anticorupţie nu e, iar jafuri se întâmplă din ce în ce mai des. Practic, cuţitul ne-a ajuns la os, iar politicienii noştri măreţi sunt preocupaţi de candidaturi şi electorale, de ciolan şi alianţe pentru rosul acestuia. Dar, nici ciolanul nu mai e ce a fost. A rămas doar ceva fărâmituri. S-a jefuit prea mult. Mult prea mult.

La locul în care s-a petrecut jaful de azi dimineaţă s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie şi jandarmerie care efectuează cercetări. Au fost instituite mai multe filtre pentru găsirea hoţilor. Ei aş! Nu cred că o să-i prindă. Despre jaful de la banca din Cluj s-a mai auzit ceva? Despre cele din Braşov, nici atât. Cred că instituţiile de cercetare se orietează greşit. Hoţii sunt la televizor. În c(h)ampanie electorală...

Aş vrea să mă cufund într-o uitare. Să uit de politicieni şi de jafuri. Să imi amintesc doar ce e frumos. Să sper că doar visez acum. Că ceea ce se întâmplă e aievea. Să mă afund aşadar într-un Alzheimer preferenţial. Iar când mă trezesc, aş vrea să fie... altfel.
Citeşte >>

Statistica Braşoveană îşi trage ziar

Aurelian Danu(foto), ex-prefect independent cu înclinaţii pedeliste, actualmente directorul DJS, cu precăderi la fel de democrat-liberale

Pe principiul: “cine nu are de lucru, îşi face”, Statistica Braşoveană, sătulă probabil să numere pe degetele de la o mână turiştii care îşi apleacă gusturile pe meleagurile din Ţara Bârsei, vrea dezvoltarea paginilor lor de evidenţe. Astfel, Direcţia Judeţeană de Statistică şi Agenţia Metropolitană din Braşov vor edita în perioada următoare o broşură destinată promovării potenţialului economic, turistic şi mediului de afaceri din judeţ. Adică, cele 13 localităţi care fac parte din Zona Metropolitană vor avea fiecare câteva pagini de prezentare. Reprezentanţii Agenţiei au susţinut că este vorba despre un instrument de promovare a judeţului Braşov, o broşură care va fi distribuită gratuit, într-un tiraj de 20.000 de exemplare. Publicaţia va avea şi rol de lobby pentru atracţiile turistice din judeţ, inclusiv monumentele istorice şi evenimentele tradiţionale din Braşov. Sper ca demersul statsiticienilor să nu fie doar “lucru manual” şi să fie un real succes. Nu de alta, dar, altfel, din punct de vedere numărat turişti, Direcţia ar putea intra în şomaj tehnic.
Citeşte >>

luni, 14 septembrie 2009

Clipa de zâmbet

Ucis de un înger, am bântuit o vreme printre cruci de amintiri, ce nu se lăsau... profanate de uitare. Mormintele erau pline de sarcofage goale. Cimitir fad al unor întâmplări rămase doar memorii. Chiar şi cele mai frumoase suveniruri de imagine nu îmi dădeau pace şi mă chinuiau.
Mi-am dat seama, totuşi, în periplul meu prin chinurile din Hades, că, în abis, trăieşte un zâmbet inefabil de speranţă. Ciudat sprijin pentru trimfala mea reintrare pe poarta imaginară a universului, întru căutarea propriul eu şi a drumului spre carapacea inimii însetate de pasiuni... încă necunoscute. M-am decis să mă defăţ... în clipa de zâmbet.

PS: Pe linia melodică a unei trupe braşovene care îmi place tare mult:

Citeşte >>

duminică, 13 septembrie 2009

Huuuuo împotriva politrucilor electorali !


Politicienii nu mai sunt bineveniţi la comemorări. Asta e clar. În timpul manifestărilor de duminică dimineaţă de la Ţebea, la împlinirea a 160 de ani de la Revoluţia Paşoptistă, catindaţii noştri în ale prezidenţialelor au fost huiduiţi în câmp deschis. Asta, pentru că, în scopuri pur electorale, întinează numele unui Avram Iancu şi pentru că ne fac istoria de ruşine.
Mascaradele electorale se poartă, din păcate. Mult prea des aş spune. Dacă lumea politică ar fi un "messinger" Iancu le-ar da "ignore" şi i-ar trece pe "invisible". Însă, meseria sau, poate, televiziunile ahtiate de senzaţionalul biştarilor lui Becali, emfazele lui Vadim, bâlbâielile "prostănacului" Geoană, mereu în antifază, sau al duşurilor de mulţime ale răzgândacului Băse nu mă lasă. O ţară de vrăjitori de himere puşi pe căpătuială macabră în dauna istoriei şi actualităţii unui popor ce abia îşi mai târâie băşinile de foame. Bravo nouă că luâm măsuri, bravo lor că se fac de râs şi la mai mare! Că de mic ne-am săturat. Huduiţii ar trebui să se retragă şi să ne lase în pace.
PS: Imaginile sunt împrumutate de pe site-ul antena3.ro


Citeşte >>

Visul unui flutur


Erai doar un vlăstar
udat de rouă,
cu frunzele tale mici,
ce îşi adunau cu greu seva,
când fluturii nu îţi aruncau ocheade,
în eventai de aripi,
iar tu te zbăteai să urci panta
spre plăcerea diafană
a luminii.

Ai devenit boboc,
unduit de adierea razelor,
iar în verdele tău s-a aprins
gust de dezvoltare,
când te-am observat cum creşti
în ochi de soare,
iar eu încercam să răzbat suişul
spre culmea inimii tale
prea tinere.

Am privit cu jind,
purtat de briză,
cum te desfaci trandafir,
cu petale de zâmbet pe-obraji,
când spinii tăi au ajuns să străpungă
alinarea dorinţei, în vânt,
iar tu dăruiai priviri pe furiş
spre alte meleaguri
de fluturi.

Am încercat să zbor,
amărât de refuz,
cu aripi de fostă omidă,
aruncate în vânturi de zare,
când, căzute, la fel ca petalele tale,
fâlfâirile mele s-au frânt,
iar eu tresar în fior pogorât
spre sufletul meu veştejit
în visare.
Citeşte >>

Secunda unduirii


Aş vrea să fiu umbra trupului tău,
Să-ţi port secunda unduirii,
În imposibile atingeri,
Atrase de atenţia privirii
Luminii.

În ochii şoimari din lacrima frunzei,
Aş fi ploaia din dorul albastru,
Din misterul razei ascunse
În difracţia luminii de astru
Sihastru.
Citeşte >>

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Uitare


Încerc uitarea,
în mireasma desculţă a toamnei,
a existenţei afectate în vară
de un toc din piersica doamnei,
strivind abanos sarcofag de amor efemer,
străpuns de un acru
atins de eter.

Doresc schimbarea,
în conştiinţa apărată de-un eu,
a privirii, aţintite în van,
printre rânduri de simulacru clişeu,
încrustând epitaf în lacrimi de astru,
atârnând în fleac speranţa
unui sihastru.

Cerşesc adierea,
în patima zorit-a iubirii,
a brizei, atrase în inimi
de un fior pâlpâind al simţirii,
capătând languroasă dorinţă de noul meu dor,
aprins în firav opaiţ,
cuprins de amor.
Citeşte >>

Nu-mi pasă!


Nu-mi pasă,
nimic nu mă-nfiripă,
chiar dacă tu mă îmbrăţişezi în braţ ghimpat,
nu-mi pasă de al tău mintal
satrap,
ascuns între cavernele lucide,
în translucid
domestic.

Nu-mi pasă
că, din sudoripare,
te scalzi într-o mireasmă de val unduit,
nu-mi pasă de al tău lasciv
suav,
dosit în clar de amintire,
într-un fior
carnal.

Nu-mi pasă,
în stihul singurătăţii,
chiar dacă tu m-arunci în colţ de vânt,
nu-mi pasă de-un închipuit
amant,
pătruns în praguri de amurg,
al unui sideral
anost.
Citeşte >>

joi, 10 septembrie 2009

Experienţe în România (primul episod)

Se făcea că, pe la începutul lunii iunie, atunci când era şi o zi de luni liberă (prin 8 parcă), eram cuprins de dezorganizare. Totuşi cineva m-a ajutat să mă reculeg cât de cât, şi m-am lăsat pradă unei excursii, al cărei organizare era ticluită cu ceva timp înainte şi mi-a fost propus şi mie să aderez. Bucuros, am acceptat, după ce am reuşit să-mi încarc bateriile, dar şi pormoneul cu ceva leuţi. Am luat autostopul spre Bucureşti (ruşine să-mi fie, la vârsta mea, dar asta e, urăsc trenul), via, cu maşina proprietate personală a altcuiva (adicătelea, nu am mai făcut autostopul), Herculane. Căldură mare, praf, transpiraţie, drum chinuitor, mai ales pe centura Bucureştiului, vreo oră jumate pe doar 16 km târăiţi bară la bară până la întâlnirea cu autostrada spre Piteşti. Apoi ploaie torenţeală după Slatina, ceaţă de la Craiova până aproape de Drobeta. Am trecut în trombă pe la Porţile de Fier, noaptea. Apropos, sunt mult mai spectaculoase noaptea, fie şi din viteza maşinii. Într-un final, după mai bine de 11 ore de călătorie am ajuns cumva, cu dosurile amorţite şi cu dureri de şale, la Herculane. Însă, a meritat osteneala.
Despre ce poţi să faci şi am realizat noi la Herculane vă voi relata într-o altă povestioară. Însă, să încep cu prima zi, de dimineaţă, când ne-am reunit cu gaşca, pe care îi prinsesem la somn, când am ajuns noi să ne cazăm, pe la vreo 2.00 noaptea.

Defileul dunării


La câţiva kilometri de comuna Dubova, la vreo 10 km de Orşova, se află Peştera Ponicova cea mai mare din întreg defileul Dunării. Pe asta am dorit neaparat să o vizităm, mai ales că am reuşit doar să vedem în toată splendoarea doar intrarea de pe Dunăre. Asta, după ce, “supăraţi” nevoie mare, ne-am hotărât să escaladam,

împătimiţi de munte, creasta ceea mai mare a defileului, de pe partea română bineinţeles, în vreo 30 de minute, în loc de o oră...
Deh! Ne-au păcălit un pic barcagii, adică tot un fel de ghizi, dar ceva mai şmecheraşi. Nici prin peşteră nu ne-au abătut, ameţindu-ne cu: “Nu se poate! Trebuie să intrăm prin apă până la genunchi! E anevoios! Nu prea e de văzut...”.

Ei aş! Am înţeles că pur şi simplu nu aveau chef. Aşa că nu am văzut mare brânză din spectaculosul ce ne atrăgea înauntru. Dar... Erau şi ei doar nişte bieţi angajaţi, ai unui popă din sat(Alin), plictisiţi de Dunăre, probabil. Acesta din urmă foarte cumsecade, l-am întălnit, ulterior, în peşteră cu alţi turişti. Văzându-ne cum orbecăiam împleticindu-ne printre pietre cu telefoanele mobile deschise, cred că i-am părut simpatici. Mergând de două ori pe marginea unei stânci prin apa Dunării, de care povesteau entertrainer-ii noştrii de mai devreme, până la barca cu turişti aflată la intrarea în peşteră dinspre defileu, ne-a înmânat două lanternele foarte tebuincioase şi ne-a sfătuit unde să mergem dacă vrem spectacol. Am înapoiat ulterior lanternele la o crâşmă de pe malul Dunării.

Peştera Ponicova

Dar să povestesc şi ceva despre peşteră. Cred că ar trebui. Galeriile acesteia însumează 1660m, poate fi accesată de pe uscat sau cu barca de pe Dunăre. Este accesibila şi persoanelor mai puţin experimentate, echipamentul putând fi unul de circumstanţă.

Recomand galeria activă (a râului Ponicova, care înainte de întrare în peşteră se cam pierde printre pietre)

şi pe cea arhaică (sala cu Coloane a Marelui Şarpe). Aceastea sunt doar poveşti pentru adromit copiii în comparaţie cu ce mi-a fost dat să văd în galeria cu guano a Liliecilor, despre care popa, adică ghidul cu afacerea cu bărci, ne-a explicat, ferit, numai nouă cum se ajunge acolo, a fost întra-devăr cumsecade, mai ales că i-am povestit de şmecheraşii lui nu ne aduseseră în peşteră. Asta, deşi ni se spusese că un însoţitor avizat este recomandat pentru o vizită în primă audiţie, dar noi nu, nu şi nu, astfel că ne-am încăpăţânat să ocolim muntele, după ce l-am urcat desigur, şi să intrăm în peşteră şi de pe uscat.
Acolo, în galeria Liliecilor mai să împietresc, la propriu, din cauza a ceea ce vedeam şi alta nu! Simţeam că mă tranform în piatră să devin una cu peştera.

Cred ca am şi gemut abţinut de uimire la un moment dat. În ciuda faptului că totul era extrem de rudimentar, de la întrarea în peşteră de pe uscat (scări încropite din crengi de pom, pietre alunecoase, stânci dispuse întocmai împotriva noastră, să facă mai greu accesibilă deplasarea), spre deosebire de alte peşteri din ţară devenite poate prea comerciale, prea umblate prin ele, artificiale. Nu vreau să dau exemple, pe care, unele le ştiţi. Aici, în schimb, stalactitele semănau cu nişte bezele ce prindeau forme de sălbatic, ireale. Stalagmitele şi acestea semănau cu oameni şi erau stropite artistic şi impregnate la fel de iscusit cu rahat de liliac (guano). Pur şi simplu mirific.

Peştera Veterani

Am vizitat şi Peştera Veterani, care este o altă atracţie pentru cei ce fac o excursie cu barca (peştera este accesibilă numai pe apă). De mici dimensiuni, uşor de vizitat, a fost locuită de om încă de acum 400.000 de ani şi din antichitate până în evul mediu a fost folosită în scopuri militare. Mai mult, este prima peşteră cartată din lume (în 1682). Se povesteşte că acolo, a fost găsit îngropat un cufăr cu bani de aur. Chiar ni s-a arătat locul unde a fost dezgropată comoara. Localnicii spun despre comoară că e blestemată. Nu prea am înţeles eu de ce sau nu am fost atent la amănunte, însă e părerea lor. În rest, las să vorbească imaginile pentru mine. Dar cred că ar trebui să vă aventuraţi să simţiţi pe piele şi pe sub piele furnicăturile spectaculosului.

PS: Ignoraţi pupăcioşii din poză. Nu au de a face cu peisajul.:)
Citeşte >>

miercuri, 9 septembrie 2009

Experienţe în România


M-am hotărât să divulg câte ceva de prin lucrurile minunate pe care le-am făcut anul asta. Şi nu vorbesc de muncă, care a început să cam scârţâie încă de la începutul anului, culminând cu intrarea mea glorioasă în şomaj (Practic, mi s-au cam închis toate uşile. Acum, trebuie să deschid altele. Dar asta este altă poveste pe care o voi istorisi cu altă ocazie, când voi învăţa să înot suficient de bine să ies din rahat. De altfel, nici nu vreau să vă plictisesc cu bălăceala mea în maroul exitenţei). Vreau doar să mă refer la stări de graţie, de vis trăit, care pot fi atinse de aproape oricine, cu puţină voinţă. Nu vreau să vă ţin în suspans, dar încă editez la primul episod din “Experienţe în România”. Plăcute bineînţeles. Vă dau, totuşi, un indiciu, poate reuşiţi să recunoateţi prima locaţie despre care am să vă povestesc.:)
Citeşte >>

Infrastructura României fix... moneda naţională a Botswanei!


Spicuind printre ştiri, aflu că ţara noastră a coborât 5 poziţii faţă de anul trecut, ocupând locul 110 în lume, într-un top privind infrastructura. Interesant este faptul că România a fost depăşită de ţări precum Zimbabwe sau Burkina Faso. Foarte tare! Poi e şi de aşteptat, la noi doar se bate monedă că facem autostrăzi, sute de kilometri, dar se face exact... cât moneda naţională a Botswanei, o ţară, care deşi inundată pe sfert de ape, ne depăşeşte cu mult la autostrăzi. La ce se face în România în privinţa autostrăzilor, se aruncă vina până pe magistraţii aflaţi în grevă. No, hai, că e prea tare! I-auzi aici:

Lucrările la ultimele două tronsoane ale Autostrăzii Soarelui s-au blocat chiar înainte să înceapă. Contractul de consultanţă pentru verificarea calităţii lucrărilor, atribuit de Compania de Drumuri firmei care s-a clasat pe locul 4(?), a fost suspendat de Curtea de Apel. Oferta firmei care a câştigat contractul de consultanţă pentru Autostrada Soarelui este cu aproximativ un milion de euro mai mare decât cea a firmei clasate pe primul loc. Oferta agreată de Compania Naţională de Autostrăzi a fost în valoare de aproape 12 milioane de lei. Asta cu toate că un consorţiu a licitat doar 7,2 milioane de lei, notează Jurnalul Naţional.
Reprezentanţii Companiei de drumuri au susţinut că la această licitaţie preţul nu ar fi fost criteriul principal. Curtea de Apel Bucureşti a suspendat atribuirea contractului, soluţia putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cum magistraţii sunt în grevă japoneză cel puţin până în octombrie, va mai trece ceva vreme până când se va ajunge la un verdict final în acest caz. În tot acest timp lucrările la autostradă sunt blocate. Şi totuşi...autorităţile ne dau asigurări că odată ce vor fi demarate lucrările, se va munci şi pe timp de iarnă.

Adică, contestaţii peste contestaţii, cam atât se face. Câştigătorii oricum sunt “cine trebuie”. Aşteptăm aşadar să fim întrecuţi la număr de kilometri de autostradă de San Marino, Lichtenstein, Tuvalu, Vatican sau Malta, ţări care nu depăşesc 500 de km pătraţi. Nu ar nici o mirare...
Citeşte >>

(Coc)olitoare cu cântec anti-paparude!


Ce ţi-e şi cu (coc)ocolitoarea asta a Braşovului?... Pufoasă la preţ şi parfumată de inaugurări, dar complet inutilizabilă. Din mai multe motive. Ba că pânza freatică e de vină, ba, mai nou, că plouă şi nu se poate turna încă un strat de asfalt plutitor.
Cu toate că tronsonul II al ocolitoarei a fost închis pentru a fi turnat ultimul strat de asfalt, cel de uzură, s-a spus că în trei zile drumul va fi redeschis circulaţiei auto, până acum nu s-a întâmplat nimic. Primarul George Scripcaru a explicat faptul că nu s-a putut turna întreg stratul de asfalt în primul rând că a plouat. În plus, cică nici asfaltul autohton nu are calitatea necesară să onoreze ocolitoarea Braşovului, astfel că se va aduce unul mai proaspăt şi mai frumos de pe litoral. „Am discutat cu specialiştii care lucrează la această lucrare şi am decis să aducem un bitum mai bun calitativ, care conţine nişte aditivi mult mai buni. Însă, acest bitum trebuie adus de la Mangalia, deoarece numai acolo se produce, şi durează puţin prelucrarea lui. Aşteptăm o zi doar fără ploaie şi va fină turnat acest strat de asfalt, după care vom redeschide circulaţia pe tronsonul II al ocolitoarei”, susţine primarul George Scripcaru, citat de Bună Ziua Braşov.
Îmi amintesc că acum ceva vreme, să fie vreo doi trei ani, media braşoveană turuia că se toarnă asfalt pe ploaie pe străzile municipiului, iar autorităţile au replicat spunând că nu e nici o problemă, apa ajutând să se lipească straturile de asfalt între ele. Acum ploaia nu mai bună?...
Până când ocolitoarea va avea parte de soare şi asfalt de Litoral (numai să nu se aleagă nisipul de el), poate şi o plajă lângă valurile generate de pânza fratică, o soluţie ar fi ca tot traficul greu să fie deviat prin centrul istoric al oraşului. Aşa, ar mai creşte numărul de turişti, măcar pentru statistică.
Citeşte >>

marți, 8 septembrie 2009

Prima noapte


La o noapte de iubire eu te chem,
Să trâim împreună visul, etern...
Numai noi să fim, eu, tu, stelele, noi
Într-un joc ştiut doar de noi doi.

Prima noapte de iubire a început,
M-am apropiat de tine cu un sărut,
Sânii tâi micuţi mă îndemnau parcă să-ncep
Jocul nostru firesc şi-adevărat.

Prima noapte de iubire s-a sfârşit,
M-am aporpiat de tine şi ţi-am şoptit:
Nu te supăra, draga mea, te voi da uitării,
Eşti la fel ca toate de până acum!

Doar o noapte de iubire mi-a rămas,
Amintire care nu mai prinde glas,
Sânii tâi micuţi i-am lăsat uitării
Într-un joc ştiut doar de noi doi.

PS: Poezie inspirată dintr-un cântec al unui vechi prieten
Citeşte >>

luni, 7 septembrie 2009

E-uri şi euri!?


Eu am atâtea probleme. Şi, dacă nu am mi le fac, inefabil. Pe multe, cele din lumea reală le rezolv musai. Nu toate, doar câteva. Altfel, dacă rămân fără probleme, existenţa mea devine searbădă şi fără sens, astfel încât trebuie să îmi produc altele. Dar am şi eu o imaginaţie limitată... Dar, nu mă plâng.

Totuşi, mă preocupă două lucruri: 1. Unde dracu` găseşti un club de cocalcoolici anonimi? Adică, acolo unde îşi povestesc unul altuia istorioare despre cum s-au apucat ei la nervi să bea coca-cola până când dependenţa a pus stăpânire. 2. Sunt curios de existenţa unui club similar de devoratori de Mc`Donalts, Paninii şi alte fast-food-uri "sănătoase".

Preocupările mele sunt făţişe, având în vedere că începe să îmi patineze pterodactilul pe creier, atât mi s-a netezit, datorită priceperii şi increderii afişate ale tuturor "dependenţilor" de acest fel. Ei îţi pot lua jobul, fura iubita, te pot păcălii, te pot distruge sau doar pot încerca să îţi explice că valorile tale sunt nule, doar ale lor contează.

M-am enervat! Îmi vine să îmi iau noul X5 (vis!!!) să mâ îmbăt cu bere Ciucaş pană pic sub capotă şi să gonesc spre primul cuiboşori de dependenţi de cola şi slanină de Mc`Donalds pe ritm de manele şi să-i snopesc în bătaie în versuri până le sare drogul înfatuării din cap! Apoi, mă duc să-mi suspend carnetul la Poliţie, pentru că am condus beat, şi să mă bage un pic la beci cu apă şi varză să mă răcoresc şi să uit de invazia cifrată a “E”-urilor din viaţa mea. Întru regăsirea propriului “EU”!
Citeşte >>

Lauda de sine... ba pe-a lor!


În sfârşit cineva laudă Guvernul, care fie vorba între noi, a cam fost stropşit până şi de „infailibilul” Băse, preşedintele tuturor românilor din PD-L. Şi cine altcineva dacă nu nişte parlamentari de Braşov, de fapt unul, ar fi putut să o facă mai bine. Adică, aia ai PDL Braşov care susţin ideea Guvernului de a-şi asuma răspunderea pe cele trei pachete de legi, privind educaţia, salarizarea unică în sistemul bugetar şi reforma agenţiilor guvernamentale. Spre exemplu, senatorul braşovean Florin Staicu a precizat, de fapt a citit din vreo 4 pagini a programului guvernamental, spre plictisul jurnaliştilor prezenţi la o conferinţă de presă, că „de 20 de ani nu s-a făcut o reformă structurală în România şi iată că Guvernul Boc are curajul de a face acest lucru care până acum nu s-a făcut decât corectând anumite disfuncţionalităţi”. El a susţinut că reforma administrativă se va face în mai multe etape, printre care a amintit etapa reformei legislative, a sistemului de salarizare, a cumulului salariilor cu pensia, reorganizarea instituţiilor publice, reforma în educaţie, măsuri pentru stimularea mediului de afaceri, restructurarea sistemului public de pensii, descentralizarea şi reforma funcţiei publice.
Staicu susţine că cea mai bună variantă a pachetului legislativ în domeniul educaţiei este cea a Comisiei Miclea, „singura care se axează pe elev, ci nu pe profesor”, dorindu-se asigurarea unor competenţe multiple, cum ar fi cele de comunicare, în limba maternă, dar şi în două limbi de circulaţie internaţională, competenţe digitale, competenţe fundamentale de ştiinţă şi tehnologie, precum şi competenţe axiologice.
Andronache, adică deputatul PD-L cu nostalgii viceprimariale vrea şi el ca Băsescu să continue reforma instituţională, atestând încă odată că “Zeus” cel hăhăit conduce de fapt Guvernul.

Totuşi, eu nu prea înţeleg treaba asta cu răspunderea guvernamentală. Dacă, ceva nu iese, cine răspunde? Nimeni, că doar suntem încă în Românica. Sau poate vreun doi şi un sfert al lui Vanghelie sau SRI-ul Elenei Udrea vor răsunde eventual la apeluri, că de ascultat oricum ascultă. Apropos, de ce nu se sesizează nişte instituţii că cei doi, adică Vanghelie şi Udrea au primit informaţii ilegal?...
Citeşte >>

duminică, 6 septembrie 2009

Dorinţă


Aminitiri ce-au colindat primăvara,
Colorate speranţe avide,
Au fost doar inceputuri muşcate
De fructul oprit.

Cugetări ce-au perdut din concret
Fulgerătoare idile de vară,
Au rămas doar vise, aruncate
În nor de amor.

Vedenii ce s-au scurs printre chipuri,
Dureroase aspiraţii ucise,
Se disting în alinări zămislite
De un dor nesecat.

Dorinţe ce au şiroit printre lacrimi,
Tomnatice valuri şoptite,
Au curpins aspiraţii deşarte
Într-un suflet arid.

Gânduri ce-au rătăcit printre ploi,
Nastruşnice lumini diafane,
Au licărit în stropi oglindiţi
Într-un soare uitat.
Citeşte >>
Blog Widget by LinkWithin