„Nu vrem arme nucleare/ Vrem tractoare pe ogoare!”. Sau...

Maşinăria a fost construită de către Conservatorul de Muzica Robert M.Trammell şi studenţii

Facultăţii de Inginerie Sharon Wick a Universităţii din Iowa. 

97% dintre componentele instrumentului muzical provin din echipamente pentru irigaţii, adicătelea din agricultură.
 
Au fost necesare 13.029 ore (5 ani) pentru concepere, aliniere, calibrare şi acordare înainte de turnarea acestui filmuleţ.

Citeşte >>

Vând flotări, gata făcute! `Eftin!...

Am tot auzit, am şi citit (Că, deh! Recunosc, nimeni nu-i perfect! - n.a.), maxime celebre, cu autori mai mult sau mai puţin celebrii. Adică, aşa-numitele clişee. La fel mi-au trecut pe la urechi sau prin faţa ochelarilor, via cristalin, întors pe dos şi mai apoi nervul optic - ulterior, cu efort maxim, puţintică prelucrare a unei rămăşiţe de materie cenuşie, rămasă bineînţeles din greşeală de la ultima reîncarnare în propriul bostan (a se citi cap - Ei aş! De unde?) - niscaiva filozofi şi filozofii. Şi aceştia, mai mult sau mai puţin folozofi. Celebri, însă, cu siguranţă! Cu maxime şi explicaţii filozofale la fel de cunoscute. Manipulatorii, în general. Pentru oligofreni, pentru dăştepţi, dar şi pentru oameni cu niscaiva intelghenţie în dotare. Nu vreau să-i enumăr. Sunt deja arhicunoscuţi. Aşa că...

Aşa că, ros de invidie, în timp ce îmi făceam manichiura pân` la carne, uzitând cu largheţe de dinţi, pe o bancă în parc, m-am gândit să iau calea celebrităţii. Neavând, însă, moacă, şi nici vreo pilă pe la descrăcănatele noastre tabloide, darămite pe la Hollywood, şi nici prea multă minte, aceasta din din urmă fiind pusă la păstrare într-o profundă stare de latergie, mă voi folosi de latura mea filozofică. Atâta cât este. Rezultatele oligofreniei sau ce naiba mi-o fătat mintea sunt la vedere, un pic mai jos, în ceea ce s-ar spună maxime care mă vor face celebru.

1. Există oameni şi şoareci. Mai mulţi şoareci. Unii au pretenţia de a fi şobolani.

2. Dacă prima a fost un pic dureroasă, chiar şi fără explicaţii puerile, iat-o pe-a doua:
Tindem spre perfecţiune, în felul nostru, al fiecăruia. Dar nu putem să nu poposim la cârciumile de pe parcurs. Uneori, uităm să mai plecăm.        

3. Unii sunt atât de cretini, încât nu pricep asta nici dacă le demonstrezi, pe limba lor. Cu mici excepţii. Fiecare tagmă îşi are falşii ei.

Explicaţiile pentru idioţeniile de mai sus le voi da într-un roman, a cărui idee se înfiripă deja, care realmente va avea un succes atât de fulminant, încât va da pe spate întreaga omenire şi chiar va schimba raţiunea de a fi a omenirii. Toţi vor urma fără tăgadă ideile mele. Aştfel, o să devin celebru.

Între timp, să pot supravieţui până atunci, vând flotări, gata făcute... `Eftin!
Cumpăraţi!?...

Citeşte >>

Una despre iubire, dar scurtă!

Pentru astăzi vă propun o dietă. Dieta sentimentală!
Se minunează lumea, din ce în ce mai des, în ultima vreme:

- Vai, ce ai slăbit! Ce e cu tine, iubeşti?

Impasibil, liniştit şi sentimental, cum mă ştiţi, răspund naiv:

- Absolut! Clar, de la sentimente mi se trage! Îmi iubesc patria!
Problema este, însă, că ţara nu are întocmai aceleaşi simţăminte faţă de mine! Eventual, contrare...

Bănuind şi având niscaiva informaţii şi din expozeurile unor oameni mai cetiţi ca mine şi care au avut şi curajul să publice câte ceva despre asta, cum că reciprocitatea sentimentală poate duce spre bunăstare, echilibru şi chiar fericire, trist m-am pus pe numărat abdomene. Nici măcar nu ştiam că am atâtea perechi de ţesut muscular în zona frontală a corpului. "Wow, chiar am slăbit, dar măcar ai abdomene!...", îmi spun. "E bună dieta asta, nu ca aceea a devoratorilor de hamburgeri de la televizor! Dietă sentimentală", continuu să mormăi, în timp ce caut câteva frimituri de "pelagră" pe fundul unei pungi de hărtie pe care trona pompos sigla: "Mălai". Ştiam eu că ceva e în nergulă. Cu "mălaiul" stau cam prost... Dar, măcar iubesc!...

- Alo! Patria! Mă auzi?, strig cu ultimele puteri...

Din cotloanele împăienjenite ale camerei, nici măcar ecoul nu catadicseşte vreun răspuns.... 

Citeşte >>

Al ţâşpelea Război Mondial între mine şi tânţari!

Ce chestie!? Să fi fost vreo 4.00 dimineaţă. Azi! "Cam devreme!", îmi spun. Părea ca un vis cu rockeri şi rokeriţe la o întâlnire de motoare. Dar, doar la nivel auditiv. "La patru dimineaţa, futu-i! N-o fi cam devreme pentru party?", însă, corul zumzăitor se auzea din ce în ce mai tare...

Printr-o mişcare oscilatorie, mâna mi se îndreptă vertiginos către telefon, a cărui alarmă o fixasem de cu seară. Aveam gândul ferm de a-l trânti de pământ. Pe el telefonul... "Ce tot îmi zumzăie ăsta!?", îmi aprofundă o sinapsă. Mă opri, din respect pentru finlandezi, fabricanţiii aparatului cu pricina, sau... pentru vreun chinez de pe.... vapor, nu-mi dau seama cu exactitate, amintindu-mi, totuşi, că nu am alarmă cu zumzet.

În fapt, o escadrilă compactă, formată din nouă anofeli, dădeau atacul asupra mea. Nesilenţios! Mai mult, pentru ca totul să fie "perfect" s-au gândit să anunţe cu surle şi trâmbiţe lucrul ăsta, şoptindu-mi sincron pe la urechi.

Extaziat, aproape mistic, am purces la treabă, declarând deschis orice conflict armat asupra anofelilor. M-am înarmat, aşadar (pentru a câta oară!!!) cu un prosopel de nădejde din bucătărie, armă care s-a dovedit fatală, de cele mai multe ori, pentru zburătăcitoarele gâze. I-am lipit pe vreo câţiva de perete, zidul devenind astfel un tablou mortuar. Şi-aşa era cam fad. I-am dat o formă!
Mai rămăsese unul. Disperat, tânţarul mic şi pricăjit zburătăcea anapoda în jurul meu.

Culmea tupeului, se aşează amical pe umărul meu stâng, dorind parcă să se împrietenească. Adică, el-victima şi eu-călăul sau... invers. Prieteni?... Oricum, ştia mult mai bine genetica mea decât mine, de analiza sângelui meu ocupându-se niţel, peste noapte. Mi-a fost un pic milă, dar am fost neînduplecat. Dumenzeu să-l ierte!

Mi-am băut apoi cafeaua, savurând victoria. Apoi, am plecat fericit spre servici, fredonând:

Un anofel se legăna pe o pânză de paianjen,
Şi, findcă ea nu se rupea, a mai chemat un anofel...

PS: Musai, trebuie să-mi cumpăr un paianjen. Dintr-acela, prieten al omului!

Citeşte >>

Evadare

Asculta mai multe audio Muzica


Şoaptele nebune
nu mai îmi dau pace,
şi-n tunete de val,
mă scot din carapace.

Zborul mi-e voinţă,
ca salvele de tun,
iar ropotul de stropi,
ca un sărut nebun.

Ploile cărunte
îmi sunt demult plecate, 
iar udu-ţi din cerceaf
mi-e tatuat pe spate. 

În foşnete de verde,
pădurea mă alină,
mâna-mi este apă
pe unduirea-ţi fină.

Îmbrăţişări demente,
ca algele de mare,
în larg de dor mi-eşti tu
Scumpa-mi evadare...

Citeşte >>

2 x 0 = Invazia sugătorilor de.... puls

De ce m-au năpădit ţânţarii (fie vorba între noi şi ei la fel de sugători ca şi alţi)!?
Pentru că... Afară plouă! Departe de minte gândul reclamei electorale băsesciene, iar afirmaţia nu e a mea şi nici al celor de la Meteo.

"Pentru că plouă!", este argumentul suprem al acelora care se ocupă sau ar trebui să se ocupe de eradicarea anofelilor şi rudelor lor de pe Planeta România (nu cred că mă înşel prea tare, când am denumit chestia asta, numită România, planetă, având în vedere rigurozitatea nesupunerii regulilor terriene). Aceştia, adică prestatorii de servicii publice, ce se înfruptă cu nesaţ, dar contractual, din banii comunităţii cu scopul închipuit al deratizării, dezinfecţiei şi dezinsecţiei planetei sau subunităţilor acesteia administrativ-teritoriale, mă lasă nedezinfectat şi nedezinsectat.

"Pe mine mă interesează serviciul pe care îl prestezi, băi, sugătorule de... punguţe publice! Atâta timp cât îţi faci treaba, poţi să-i prinzi şi cu pliciul sau plasa!", m-am descărcat nervos, conştient că, dacă înjur, nu mai îmi iese herpes, pe unul dintre ipokimenii în cauză ce se scăpă la TV. "Pentru că plouă, domnule şi dacă dăm cu substanţă, e degeaba. O ia ploaia!" - se scuza unul dintre patronii firmelor de profil, dând o declaraţie unui reporter protevist.  Care reporter subliniază în conformitate cu nu-ş`-ce statsitici că:

- Ţănţarii se înmulţesc de două ori mai mult vara decât iarna! 

"Wow!, trebuie să fe ceva necurat la mijloc!", netresărind la folosirea "decât"-ului, ci mai degrabă  matematic, întrebându-mă unde se înmulţesc ţânţarii iarna, iar dacă guvernul alocă bani pentru stabilimentele acestora. S-o fi legalizat prostituţia la ţânţari, ori matematica mea de aprozar chiar nu mai funcţionează?...
Cert este însă un lucru: Mi s-a cam ridicat tensiunea sau... pulsul. Interesant este că pe ăsta din urmă tot se găseşteşte cineva să mi-l sugă. Poate chiar şi un anofel.
   

Citeşte >>