Sunt un jurnalist tembel, naiv, chiar năuc aş spune. Cred în oameni şi în umanitate. Aşa că, dacă vreţi să mă păcăliţi e relativ uşor. Dar nu prea mult, că mă prind...
Bănuiesc că ştiţi ce se întâmplă cu cei care trec de anul de graţie 2010...
Firesc, ajung în 2011.
La mulţi ani, aşadar, pentru toţi, netoţi, netonţi, tonţi, români, neromâni, exilaţi, neexilaţi sau în băjanie!
Hai să ne trăim, nu să ne târâim, Blogolume! Într-o nouă viaţă, într-un nou an, într-un nou început, cu cele vechi şi cu cele noi. Să sperăm că mai prindem o nouă criză. Nu ştiu de ce, dar, asta, nu prea cred că mai are cum să ne răpună. Vă îmbrăţişez cu drag! Hai, baftă!
PS: Strâmbătura... e de la frig sau aşa sunt eu. Nu aş putea spune cu exactitate :D
Este prima dată, după mulţi-mulţi ani, când, sper eu, Moş Nic(i)ola(i)e va trece pe la ghetele mele, proaspăt date cu mohon cremos şi un luciu afterşeiv de tip şosetă găurită. Tot negru de fum şi ea, şoseta.
Mă aştept ca Moşu' să fie un pic altfel anul ăsta, şi să-mi aducă o veste bună. Nu numai nuiele şi surcele. Bune şi alea la vreun masaj erotic sau mai puţin, la un grătar de mici, sau la sorcovit timpuriu. Bine, consider eu, că am fost cuminte. Mai ales în ultima vreme, când am luat şi unele decizii importante. Aşă că, aştept o veste, care poate să vină acum, de Ignat, sau de Moşul celălalt, mai mare.
Cu Ignatul aş avea ceva probelme, având în vedere că veştiile care circulă în această perioadă nu sunt tocmai dintre cele mai bune. Mai ales pentru nobilimea de coteţ. Aşa, că, în asentimentul lor, grohăitorilor care nu se simt prea în largul lor sub ameninţarea cuţitului (pardon, eutanasierii) aş marşa pe celelalte sisteme temporale de referinţă.
Ar mai fi însă, o mică chestiune dicutabilă legată de ghetuţe, pardon, ditamai ghetele, care, în cazul în care le pun în faţa uşii, în aşteptarea moşului, dimineaţa, o să mă trezesc cu ele pline. De iubire, de tandreţe şi de alte "mirodenii" din partea celor patru pisicuţe drăgălaşe, pe care gazda mea le are în dotare.
Îmi tot străbate pe la urechi, probabil că şi din cauza datei de 1 decembrie, cum că patria noastră, mai puţin dodoloaţă ca alte dăţi, îşi sărbătoreşte ziua. Am văzut şi un Google punct ro împopoţonat cu o hartă şi alte chestii asemănătoare cu tricolorul.
No, la mulţi ani, dară! "Şi-apoi, unde-i cheful?" - mă-întreb, cu anumită mimică ce exprimă mai degrabă neîncredere, gândindu-mă că e rost de vreun grătar şi-un vin fiert, numai bune de stropşit omătul aşezat peste noapte.
De vreo câteva zile m-o agăţat internautic şi nişte sibieni de bine, bloggeri de-ai noştri, care s-au gândit că ţărişoara merită o campanie care să o facă mândră-n toate cele. Astfel, în urma demersului Organizaţiei Naţionale a Bloggerilor din România, ajuns şi pe la urechile mele prin intermediul lui Ciprian Drăghici, voi purcede în a-mi spune motivele pentru care sunt mândru că sunt român. Nu înainte de a menţiona şi sponsorii acţiunilor care se desfăşoară pe tema asta, prin bunvoinţa acestora fiind tipărite stickere cu bannerul campaniei, ce sunt împărţite prin oraş: www.princenter.ro şi www.smartgifts.ro. "Că aşa e frumos!..." - îmi şopteşte Cipri.
Nu am găsit, totuşi, un motiv destul de întemeiat pentru care sunt mândru că sunt român, nefiind tocmai o calitate care să depindă de voinţa mea, ci doar că aşa m-am născut, am să vă povestesc o ne-ştire:
Într-un căcat, să-i spunem balegă - dar nu neparat astfel de excrement, fiind vorba despre fecale în general - viermuiau... doi viermişori. - doar ce puteau să facă viermii, dacă nu să viermuiască? (sic!!!). Tată şi fiu. Ei îşi duceau amarul desfătându-se în plăcerile zilnice oferite de arealul de baştină. Însă, la fel cum se întâmplă şi în viaţa de zi cu zi a fiecăruia, monotonia desfătării de zi cu zi a viermilor a fost întreruptă brusc de imixtiunea socială în bunul mers al lucrurilor.
Într-o dimineaţă, tatăl, aşezat temeinic pe gânduri, pe când îşi savura una dintre ultimele picături de zoaie, un fel de rest de cafea, a cărei culoare părea aşijderea, din cauza luminii slabe, de latrină, exclamă hotărât, ridicându-şi, cu oarecare osteneală, trupul, de la mijloc, în sus:
- Fiule, azi o să ieşim din căcat! O să vezi, şi tu, lumea! - accentul de superioritate punându-l, bunăoară, pe seama cunoaşterii tradiţiei, transmisă din generaţie în generaţie la împlinirea vârstei majoratului.
Fiul, conştient de necesitatea ritului secular al familiei, se supuse cu oarecare frică de nou acestui demers iniţiatic:
- Da... tată!, bâgui acesta, luând urma tatălui, care începuse să lupte temeinic cu vâscozitatea rahatului, îndreptându-se spre graniţa de vest a excrementului.
Ce se mai minună viermişorul cel mic, când imaginea naturii vii, într-o zi de vară târzie, îi cucerii privirile înceţoşate de atâta maro. Iarba verde îi mângâia inelele, freamătul gras al frunzelor îi şoptea cuvinte gurmande, poamele semicoapte îl făceau să saliveze, iar vântul fierbinte îi mângâia spinarea, asemeni unui masaj erotic thailandez. Îi venea să toarcă...
Sentimentul pisicesc, nefiind întocmai cel mai firesc lucru pentru un vierme, departe de a fi înrudit cu familia felinelor, îi rămase o vreme în minte, asta în ciuda faptului că versatul său tată se zbenguia, înfruptându-se în acelaşi timp, prin bogăţiile naturii. Fu trezit din reverie mai spre apus, când părintele stărui:
- Gata, fiule! E momentul să ne întoarcem!
- Cum? De ce să ne întoarcem?, întrebă intrigat viermişorul, gândind: "Nu vezi ce de minunăţii, ce de fructe, copaci, frunze, cerul acesta minunat? Trandafiriu... De ce ar trebui să ne întoarcem, iar, în căcat?" - Fiule, nu avem ce face... Acolo este patria noatră!, răspunse liniştitor tatăl, intuind frământările şi pornirile oarecum nefireşti ale fiului său.
PS: Aşa cum obişnuiam odinioară, în weekend, pe aici, îşi făcea apariţia câte o poezie. Mai bună, mai puţin bună, cum s-a nimerit muza. Reiau, aşadar, demersul poetic de sfărşit de săptămână. Muza să fie cu voi!
Se pare că "înmormântarea" mea pe viu, adicătelea pe blog, a avut niscaiva succes...
Aşa cum babele din sat se adună la priveghi, mai ceva ca la un remy etalat cu banii de pâine sau la o şuetă pe teme de ghicit în cafea, înmormântarea în direct îşi are rolul ei în creşterea cozonacului auditoriu (Credeţi- mă! E testat protevistic, otevistic etc. - n.a.). Nici eu, adică el - blogul, nu am făcut excepţie.
Nu de alta, dar, de pe urma prohodului, m-am ales, nu eu, ci blogul, cu o resuscitare. Practic, mi s-a dublat traficul, aflat într-o stare letargică, de agonie, perfuzată pe alocuri de curiozitatea unor oameni, ce mi-au cotrobăit prin interneturi, chiar dacă tot nu am dat cu pixul(tastatura) foarte des în ultima vreme. Acestora le mulţumesc pentru răbdare şi devotament!
Sincer, nu am avut nici prea mult timp la dispoziţie şi nici starea necesară să vociferez sau să socializez, fie şi internautic, în ultimul an. Totuşi, am considerat imperios necesar, cum era şi normal, să-mi anunţ plecare mea în altă lume, într-un loc nu foarte luminat, dar cu verdeaţă, unde să-mi odihnesc creierul zbuciumat de atâta încercat de trai românesc fără prea mare reuşită.
De povestit s-au cam adunat multe, vrute şi nevrute, unele chiar faine. Astfel, că haz de necaz putem face la orice oră din zi şi din noapte. Voi continua aşadar să răd de mine pe aci şi pe colo, rânduri de litere înşiruite haotic cu mânuţa mea personală putând fi accesate şi pe infobrasov.net. La un moment dat...
Aşadar, blogul a murit, trăiască blogul!
V-am pupat pe portofele!
PS: Pentru cei de pe site-urile de socializare şi de pe facebook, care s-au gândit să arunce cu "La mulţi ani!"-uri în mine, îi sfătuiesc să consulte un oftalmolog. Nu de alta, dar, ori au orbul gâinii, nu ştiu să citescă, ori suferă grav de anxietate. Puţintică răbdare, aşadar, până sămbătă, când e cheful! Oricum, le mulţumesc pentru urări!
Vine o vreme, în viaţa fiecărui om, în care trebuie să ia o decizie. A fost frumos, dar... nu mai pot!
M-am săturat să pălăvrăgesc în van. M-am săturat să-mi dau cuvântul, pentru ca unii să-l terfelească şi să spele pe jos cu el. M-am scârbit de zilele care treceau cu viteza TGV-ului pe lângă mine, gândindu-mă la cum o să trăiesc mâine. M-am enervat pe toţi oamenii dornici de laude neoneroase, doar cu scopul de a-şi desfăta ego-ul mincinos. Gata, am ajuns la limită cu parolismul, venit doar din partea-mi.
Astfel, m-am hotărât să părăsesc această lume. Decizia a fost grea şi severă. Mi s-au băgat multe beţe în roate, dar am reuşit, cu calm şi tenacitate să trec peste toate problemele. Să evadez...
Aşadar, spun adio vieţii de pănă acum! Vă îmbrăţişez, vă pup şi mă las piedut în... civilizaţie.
Am tot auzit, am şi citit (Că, deh! Recunosc, nimeni nu-i perfect! - n.a.), maxime celebre, cu autori mai mult sau mai puţin celebrii. Adică, aşa-numitele clişee. La fel mi-au trecut pe la urechi sau prin faţa ochelarilor, via cristalin, întors pe dos şi mai apoi nervul optic - ulterior, cu efort maxim, puţintică prelucrare a unei rămăşiţe de materie cenuşie, rămasă bineînţeles din greşeală de la ultima reîncarnare în propriul bostan (a se citi cap - Ei aş! De unde?) - niscaiva filozofi şi filozofii. Şi aceştia, mai mult sau mai puţin folozofi. Celebri, însă, cu siguranţă! Cu maxime şi explicaţii filozofale la fel de cunoscute. Manipulatorii, în general. Pentru oligofreni, pentru dăştepţi, dar şi pentru oameni cu niscaiva intelghenţie în dotare. Nu vreau să-i enumăr. Sunt deja arhicunoscuţi. Aşa că...
Aşa că, ros de invidie, în timp ce îmi făceam manichiura pân` la carne, uzitând cu largheţe de dinţi, pe o bancă în parc, m-am gândit să iau calea celebrităţii. Neavând, însă, moacă, şi nici vreo pilă pe la descrăcănatele noastre tabloide, darămite pe la Hollywood, şi nici prea multă minte, aceasta din din urmă fiind pusă la păstrare într-o profundă stare de latergie, mă voi folosi de latura mea filozofică. Atâta cât este. Rezultatele oligofreniei sau ce naiba mi-o fătat mintea sunt la vedere, un pic mai jos, în ceea ce s-ar spună maxime care mă vor face celebru.
1. Există oameni şi şoareci. Mai mulţi şoareci. Unii au pretenţia de a fi şobolani.
2. Dacă prima a fost un pic dureroasă, chiar şi fără explicaţii puerile, iat-o pe-a doua:
Tindem spre perfecţiune, în felul nostru, al fiecăruia. Dar nu putem să nu poposim la cârciumile de pe parcurs. Uneori, uităm să mai plecăm.
3. Unii sunt atât de cretini, încât nu pricep asta nici dacă le demonstrezi, pe limba lor. Cu mici excepţii. Fiecare tagmă îşi are falşii ei.
Explicaţiile pentru idioţeniile de mai sus le voi da într-un roman, a cărui idee se înfiripă deja, care realmente va avea un succes atât de fulminant, încât va da pe spate întreaga omenire şi chiar va schimba raţiunea de a fi a omenirii. Toţi vor urma fără tăgadă ideile mele. Aştfel, o să devin celebru.
Între timp, să pot supravieţui până atunci, vând flotări, gata făcute... `Eftin!
Cumpăraţi!?...
Pentru astăzi vă propun o dietă. Dieta sentimentală!
Se minunează lumea, din ce în ce mai des, în ultima vreme:
- Vai, ce ai slăbit! Ce e cu tine, iubeşti?
Impasibil, liniştit şi sentimental, cum mă ştiţi, răspund naiv:
- Absolut! Clar, de la sentimente mi se trage! Îmi iubesc patria! Problema este, însă, că ţara nu are întocmai aceleaşi simţăminte faţă de mine! Eventual, contrare...
Bănuind şi având niscaiva informaţii şi din expozeurile unor oameni mai cetiţi ca mine şi care au avut şi curajul să publice câte ceva despre asta, cum că reciprocitatea sentimentală poate duce spre bunăstare, echilibru şi chiar fericire, trist m-am pus pe numărat abdomene. Nici măcar nu ştiam că am atâtea perechi de ţesut muscular în zona frontală a corpului. "Wow, chiar am slăbit, dar măcar ai abdomene!...", îmi spun. "E bună dieta asta, nu ca aceea a devoratorilor de hamburgeri de la televizor! Dietă sentimentală", continuu să mormăi, în timp ce caut câteva frimituri de "pelagră" pe fundul unei pungi de hărtie pe care trona pompos sigla: "Mălai". Ştiam eu că ceva e în nergulă. Cu "mălaiul" stau cam prost... Dar, măcar iubesc!...
- Alo! Patria! Mă auzi?, strig cu ultimele puteri...
Din cotloanele împăienjenite ale camerei, nici măcar ecoul nu catadicseşte vreun răspuns....
De ce m-au năpădit ţânţarii (fie vorba între noi şi ei la fel de sugători ca şi alţi)!?
Pentru că...Afară plouă! Departe de minte gândul reclamei electorale băsesciene, iar afirmaţia nu e a mea şi nici al celor de la Meteo.
"Pentru că plouă!", este argumentul suprem al acelora care se ocupă sau ar trebui să se ocupe de eradicarea anofelilor şi rudelor lor de pe Planeta România (nu cred că mă înşel prea tare, când am denumit chestia asta, numită România, planetă, având în vedere rigurozitatea nesupunerii regulilor terriene). Aceştia, adică prestatorii de servicii publice, ce se înfruptă cu nesaţ, dar contractual, din banii comunităţii cu scopul închipuit al deratizării, dezinfecţiei şi dezinsecţiei planetei sau subunităţilor acesteia administrativ-teritoriale, mă lasă nedezinfectat şi nedezinsectat.
"Pe mine mă interesează serviciul pe care îl prestezi, băi, sugătorule de... punguţe publice! Atâta timp cât îţi faci treaba, poţi să-i prinzi şi cu pliciul sau plasa!", m-am descărcat nervos, conştient că, dacă înjur, nu mai îmi iese herpes, pe unul dintre ipokimenii în cauză ce se scăpă la TV. "Pentru că plouă, domnule şi dacă dăm cu substanţă, e degeaba. O ia ploaia!" - se scuza unul dintre patronii firmelor de profil, dând o declaraţie unui reporter protevist. Care reporter subliniază în conformitate cu nu-ş`-ce statsitici că:
- Ţănţarii se înmulţesc de două ori mai mult vara decât iarna!
"Wow!, trebuie să fe ceva necurat la mijloc!", netresărind la folosirea "decât"-ului, ci mai degrabă matematic, întrebându-mă unde se înmulţesc ţânţarii iarna, iar dacă guvernul alocă bani pentru stabilimentele acestora. S-o fi legalizat prostituţia la ţânţari, ori matematica mea de aprozar chiar nu mai funcţionează?...
Cert este însă un lucru: Mi s-a cam ridicat tensiunea sau... pulsul. Interesant este că pe ăsta din urmă tot se găseşteşte cineva să mi-l sugă. Poate chiar şi un anofel.
Nu ştiu ce-mi veni să postez, dar asta fac. Mă doare-n cotul învăţăturii mele de peste fărâma de viaţă trăită până acum. Şi, mi s-a cam găurit carapacea de broască ţestoasă prevăzută astral, chipurile, pentru protecţia proprie şi personală...
Cultura şi educaţia, promovate separat până şi de tembelii noştri guvernanţi, precum şi factorii incultură, competenţi într-o ţară a dreptăţii pumnului, dau naştere unui concept socio-hilaro-uman: viermii manelari. Aceaştia ne conduc viaţa, manipulează şi sunt manipulaţi într-un sistem carental în manifestări şi mentalităţi, sistemul românesc.
În aceste rânduri voi dezvolta descrierea acestui concept. Asta, dacă nu e prea târziu. Este vorba despre manelism, o „boală” extrem de contagioasă în ţara noastră. Asemeni paraziţilor intestinali, cum ar fi oxiurii, limbricii si tenia, menelele dau năvală pentru a ne umple golurile de cultură, orificiile urechilor, până chiar şi golurile din partea dorsală cu excremente verbale ale unor vituperări frustrante.
Problema nu este reprezentată însă de manele în sine, ci de cei care aplică ad-literam „etica moralia” acestora. Indivizi care se scarpină în nas în scaune de parlamentar, care epatează prostie în tolk-şoaie siliconate, magde, monici columbeene şi alte piţipoance de gen, cocalari cu feţe acoperite de ochelari de soare scăpătate în maşini scumpe la apus de soare claxonând la semafor, au ajuns să ne strieze ORL-ul. Fără scăpare aş zice, indiferent de consumul de baterie al telecomenzii zipuinde a TV-ului proprietate personală. Asemeni unui troian PC, „calităţiile” sunt preluate ireversibil de personalităţi incerte sau rămase într-o veşnică pubertate. Transformările ulterioare ale acestora ajung să fie dintre cele mai hidoase.
Spre exemplu, Braşovul a reuşit să iasă din anonimat. Nu la un concurs de miss, ci mai degrabă la unul de tir. Oamenii împuşcaţi la casa de schimb valutar, la o şaorma, la un club, la bere, totul, în plin centrul braşovului.
De altfel, frumosul, turisticul şi prea-astfaltatul oraş medieval de munte excelează în întîmplări criminale iar localnicii încep să-şi pună tot mai acut problema autoapărării. Braşovul pare de altfel oraşul crimelor perfecte. Vă mai amintiţi de “Cazul Gaboreanu”, valutistul măcelărit acum vreo 10 ani şi abandonat la marginea oraşului în propria maşină? Se vorbea şi atunci de reglări de conturi şi de bani mulţi.
Dar de “Cazul Constantin Ene”, de prin 2002, tot “o poveste” cu bani, vă amintiţi? Dar de “Crima dublă din farmacie”, din decembrie 2004, cu două farmaciste împuşcate, vă aduceţi aminte? Mai ţineţi minte de bătaia “ca-n Vestul Sălbatic”, din 1999, tot cu arme de foc, din faţa “Scotch Club” (cu Tolea Ciumac printre protagonişti)? De răfuiala de stradă, din 1999, dintre bandele din Noua şi valutişti, tranşată în Justiţie, cine mai ştie? În 2004, un patron de casă de schimb valutar a fost şi el împuşcat în scara blocului de către acelaşi Serghei Gorbunov… De “Ucigaşul de la Braşov”, George Ionuţ Nicolae, cel care a omorât două tinere anul trecut ştiaţi? Dar despre Elodia aţi auzit? Despre Serghei Gorbunov, ucigaş ori nu, sigur veţi mai auzi, şi despre poliţişti şi despre corupţie şi despre sistemul penitenciar.
Toate aceste crime neelucidate adnotă şi denotă însă o colaborare strânsă şi fructuasă între sistemul judiciar şi activitatea criminală. Se aruncă însă vini pe unii pe alţii. Se dau coate în coaste şi şuturi în moale în speranţa că unii vor scăpa de vină. Toţi fac parte dintr-un sistem, un sistem al pumnului, al cocalarului, al viremilor manelari.
Prea multe personaje extaziate de ritmurile date la maxim ale unui „Vivaldi-Vijelie” sau „Johan Sebastian Guţă”, care nu pregetă să ne privească de sus, epatând nevoia să ne deranjeze, să ne distrugă câmpul vizual, auditiv şi locativ, dar, mai ales, pe cel cultural sau chiar să ne bage câte ceva în cap, fie şi un glonţ... două! Nu ne mai rămâne decât speranţa că vom descoperi un anti-virus. Slabe şanse, însă. E criză!
Făcui şi eu amu` câteva minuţele ceva ce nu mai făcusem demult. Nu!... Nu să gândesc! Departe de mine asemenea tentative ponegritoare la adresa generalismului viral ce a năpădit populaţia conlocuitoare pe tărâmurile acestea minunate, însă, mult prea profund mioritice. Nu!...
Tocmai ce dădeam o raită pe neşte bloage. Măcar cu cititul să rămân pe criză şi pe "praful" ăsta. Şi dau peste... ionuţu.ro, site ce, culmea, aparţine lui Ionuţu, unde, omul îşi pune la vânzare licenţa sa de studinte meritoriu şi absolvent aşişderea la facultăţuri. Asta, zice el, pentru că nu prea înţelege ce să facă cu actu` în sine, deoarece nu prea îi foloseşte pe la noi prin ţărişoară. Aşa că a luat act:
"Ieftin. Nici nu ştiţi ce pierdeţi. De fapt nici n-o vînd. V-o dau pe moca fraţilor. Nu-mi trebuie. Primul sosit, primul servit. Bonus, îi dau şi diploma de licenţă. Mie nu-mi mai serveşte la nimic...".
Ar trebui să citiţi şi motivele pentru care nu-i mai trebuie omului licenţa şi vă veţi lămuri că aşa stau lucrurile.
Mă gândeam să-mi pun şi eu la vânzare sau să trec la donaţii din cultura mea... de ceapă, de morcovi, ţelină, roşii şi musai vreo doi trei castraveţi îmbunătăţiţi cu praf de boia tras pe nasul unui gogoşar afumat cu slană de umbră de porc, dar şi vreo trei rafturi de bibliotecă ce mi-au aterizat în cap şi nu mai vor să iasă şi să mă apuc şi eu de ceva serios - manele. Poate aşa o să reuşesc să îmi schimb regretele (au cam devenit monotone). Asta, după ce execut o ardere a rumeguşului rămas în tărtăcuţă pe ritmuri de "The riffle and the large belt"
Aşadar, la oi cu mine! Că doar nu am cracii cacofoniei-irinelioase şi nici tunning-ul gonflabil şi viu, dar, totalmente, făţarnic al lui Bote`. Dar vorba lui Ionuţu, cred că şi acolo mi-ar trebui niscaiva licenţe, fie ele şi corleoniste de la FRF.
PS: Aş vrea să mă fac şi cea mai cool unitate de măsură - subbecalul. Să fiu cel mai fericit. Aşa nu o să-mi mai dau seama că unde se termină fantezia, începe România. Yeeeee!!!
Prima masură: sexualitatea impozitată. Aceasta este una din măsurile pe care le-aş lua dacă aş fi tiran. Scuzaţi, preşedinte portiocaliu într-o ţară abia ieşită de sub dictatură! Urmatoarele măsuri ar fi: 1) Transformarea funcţiei de preşedinte în cea de faraon, iar a primarilor în cea de bei. Gandiţi-va la inceputul dialogului între presedinte şi primarul portocaliu al Braşovului, vicepreşendinte PDL: bei Scripcaru? 2) Stimularea emigraţiei. Ai intre 60-80 de ani, pleaca cu nepoţelul/nepoţica de patru cinci ani afară şi cerşeşte. Celui care nu îţi oferă euroi îi dai cu copilul în cap. Metoda este brevetata de nişte colocatari ai ţării de ,,succesuri” economice. Eba ştie de ce. 3) Eliminarea profesorilor. Se ştie - Băse a spus-o - scoala crează tâmpiţi. Gen Basescu, Boc, sau la nivel de supt Tâmpa, Scricaru sau Chiricheş. 4) Functia de minsitru al Turismului să fie denumit generic ,,prima amantă a ţării". Turismul sexual, pentru a apăra ortoxia, trebuie redus doar la preşedinte. 5) Numirea lui Boc ca cel mai mare al doilea om din stat. Cine se crede mai înalt să i se taie capul! 6) Singura carte pe care am avea voie să o citim neaparat să fie ,,Carticica portocalie", scrisa de opinologi băseştieni şi semnata cu decenta T.B.. LECTURA ESTE OBLIGATORIE. Poate fi declarata prima carte a lumii pe pamant dacic, pentru ca restul trebuie interzise. Prefaţa poate fi semnată de E.U., ministru de profesie, cu foto nud în prefaţă pentru a ne taia din cap ideile sexuale, iar postfaţa de George - ex Gheorghe - Scripcaru cu denumirea ,,Cum poţi mânări zeci de milioane de euro fără a face nimic”. 7)Pamperşii trebuie interzisi în spitale. Basescu a spus-o, nu eu. În loc, trebuie puse postere cu Băsescu şi gaşca. Sunt reciclabile. Şi mai ţin macar cinci ani. 8)Obligatoriu, trimiterea forţei active la muncă în străinătate, cu condiţia clară ca taxele să le plateasca guvernului Băsescu şi boc, cu b mic. 9) Impozitarea cu suta la suta a salariului. Cine vrea să muncească să vina cu banii de acasa pentru impozite. Excepţie fac ministrii secretari de stat şi mistrii care pot doar lua banii acasă. Domna Udrea chiar poate lua bani de la colegi. Iar primarii portocalii, gen Scripcaru, pot scrie pe dealuri cuvantul ,,oi" cu boii care îi susţin. Dacia trebuie interzisă în tara pentru a face loc pentru maşini de smecheri ce au, în afara de airbeguri, şi o paraşută (sau mai multe) ataşată. 10) Creşterea preţului la paine, cu 10.000%, şi scăderea dramatica a preţurilor pentru bauturile de lux pentru ,,telectualii” care merg în Poiana Brasov sau Mamaia. 11) Măsura fundamentală: Bucureştiul să devină oraşul Băsescu. Clujul, oraşul Boc, Braşovul, oraşul Scripcaru, Suceava oraşul de Scaun mic a lui Flutur. Şi exemplele pot continua. Sibiul trebuie scos în afara legii, pentru ca acolo este reprezentantul unui invadator. 12) Intericerea mersului pe strada pentru domne şi domnisoare fara macar o genta de firma, un vuitton, ceva... Amantele - Băsescu sau Scripcaru ştiu despre ce scriu - trebuie considerate bun de interes general şi finanţate din bani publici. 13) Grevele ar trebui interzise, cu o condiţie. Grevele de bine, prin care Cârmaciul zeificat şi supremii locali pot fi laudati sunt acceptate... 14) Portocaliul să devina - ca negrul în ţara lui Kim Ir Sen - uniforma oficială. Bineînţeles, acesta culoare va fi folosită de catre imigranţi, pentru că restul au alternative: mor sau pleacă.Cu excepţia purtătoarelor de vuittoane sau de burţi alese, restul fraierilor ramaşi trebuie executaţi sumar. Dar, ca în China, cartusul trebuie plătit de familie. 15)Pentru ca nu exista autostrazi sau macar nişte simulări de ocolitori, contravaloarea lor în aur trebuie luate acasă de catre supremii portocalii. 16) Achiziţionarea unei pâini poate deveni delict, mai pe scurt, considerata spagă către vânzatori. Rămăşitele de români trebuie să se hranesca doar cu verdeţuri. Iarba este verde. Să paştem bine. 17) Cine nu îsi poate satisface soţia/prietena, să il cheme pe Basescu, sau în cazul Brasovului, pe omul său din teritoriu, pentru rezolvarea problemei. Daca nici ei nu pot, doamna în cauză să fie exclusă cu dispret social din comunitate. 18) Înfiinţarea Academiei de Manele. Vor fi studiate discursurile pedeliste şi muzica de chef, nunţi, înmormântări şi alte evenimente ale lui Guţă. Incepătorii pot studia din Elena Udrea şi Adi Minune. Boc va fi rector, iar provocările jenante gen A.I Cuza din Iaşi, Babes –Bolyai din Cluj sau Universitatea din Bucuresti trebuie interzise. 19) Mersul pe jos trebuie înfierat cu mânie proletară. Trotuarele trebuie desfiinţate pentru cetăţeni pentru că prima minstră a tarii şi prima amica a judeţului Braşov il fac în particular. Trotuare şi poduri private. Trăiască marele salt economico-cultural înainte! Trăiscă Băsescu, guvernul şi poporul care a votat pentru limitarea puterii principalelor instituţii ale statului! Iulian Rinder Jurnalist înca în viaţă
În timpuri de maximă audienţă, ratingul făcându-l invidios până şi pe Mircea Badea (apropos de titlu, mi se potriveşte, dar doar titlul), iar serverele de net necesitau cam aceleaşi procedee de răcire ca ale miezurilor radiocative din centrale nucleare, datorat în mare parte traficului de pe Messinger de duminică seara, mi-am început periplu meu de căutare a fericirii.
Culmea e că am şi găsit-o! Se afla undeva ascunsă şi ea pe net, dar eu habar nu aveam de existenţa ei. Cineva mi-a atras însă atenţia, după ce am încins o discuţie amicală, marcată pe alocuri de accese de job, cum că fie şi la nivel auditiv fericirea face parte din lumea noastră.
În fapt, fericirea în cauză am primit-o cu dedicaţie la schimb cu o alta, despre care am auzit multe, iar Marian Maican spune că e vorba despre genialitate. Da, dar ce e fericirea dacă nu e împărtăşită? Nu-i aşa. Vă îmbiu să le asculaţi pe ambele, pe rând cu inima şi cu sufletul şi vă doresc o duminică liniştită...Aşadar, Fericirea şi Genialitatea:
La noi boul e simbol naţional. Boul trage pentru perfecţionarea vuitonelor unor vaci alese. Aflate la rumegatul Taurului suprem. Boul nu se supără când i se pune al şaptelea jug ca impozit, pentru că ţine minte că a votat pe un furaj şi o mahorca la căldare. Boul mugetă a jale când vede telenovele de Acasa, dar râde ca boul când vede ca cineva îşi ia o ţeapa, pentru că este bou.
Totuşi, el nu dă din copită atunci când haleşte mai mult nutreţ în portmoneu că-şi vinde vaca pentru pizz(d)ari. În general, vinde pe un fir de iarba vaca care credea ca el e un fel de un bou de Car(ac)ter, căruia îi ticuieşte inima doar dupa ea, vaca.
Boul susţine că face parte dintr-o cireadă paşnică, dar nu suporta ideea ca el a stat capra sufiecienţi ani. Lui îi plac, în general, tot felul de vaci pe tocuri ce sunt nu de rasă, ci rase până la roz. Boul 4×4 este kinky, cool, şi nu mai manâncă iarba, ci o face praf cu copita pentru a o trage mai apoi pe nas. Boul apare la televiziune, dar nu la Naţional Geografic, ci la aia a poporului să-şi arate, decent, doar popoul. I se spune Boul porno. Iar el este mândru, căci de aia este bou. Pentru că animalul nostru naţional, Boul, cu „B” mare, mugetă, nu cugetă.
Boul crede în general că girafa este fiinţa care face cel mai bine ,,blow job”, pentru că este deontoloagă la emisiuni de suflet şi poveŞtiri stupide. Totodată, dispreţuieşte locul de baştină al girafei, deşi el e cam negru la culoare şi mai ales la caracter. Boul admiră academicienii, deşi nu cunoaşte sensul termenului. Poate pentru că noua conjunctura Multipla a UE îi dă un mesaj pe care nu îl întelege. Şi rumega bine. De ceva ani.
Antescript: O să vă întrebaţi de ce titlul conţine Udrea şi de ce am poza madamei de la Guvern aici. Sincer, nu am avut nici o idee despre ce poză să pun şi... de ce nu?... Are chiar legătură cu textul de mai jos
Când să mă manifest şi eu în regula blogging-ului de baltă - cu care, de altfel, se pare că m-am cam acomodat în ultime vreme, netrăgând (doar din mahorcă) prea mari speranţe că voi ajunge vreodată profesionist -, adicătelea îmi făceam rondul cu rost de spicuit printre blogi şi bloage, gândind la o erată neplicticoasă pe seama lipsei mele de activitate la nivel internautic, iaca hodoronc-tronc-pleosc!... Îmi arde Paul una peste faţă cu un dos de leapşă de-mi veni să-mi iau... singur un interviu!
Cică, nu e vina lui, ci a lui Caius, care, apostrofat părinteşte de popa Usca, a ajuns la sentimente mai bune şi întreabă lumea cu ce treabă pe aici...
Bine întrebările sunt minimale şi generale, dar totuşi interesante, aşa cum îi stă bine unei lepşe cu caracter. Înarmat cu dubla mea personalitate, pe a treia lăsând-o undeva la jumătatea facerii, am purces la treabă. Iată ce a ieşit:
Reporter: - Cât din viața personală expui scriind un blog? Eu: - Poate prea mult pentru ai plictisi pe unii, dar cu certitudine prea puţin faţă de ceea ce aş vrea eu! Asta, legat de scris... Cât despre viaţa personală... aş spune mai degrabă că expun personalitate. Poate şi un pic de sentiment, dintre chichiţele care îmi atrag atenţia şi mă manifestă, în special, dar acest aspect îl las doar să se întrevadă(sic!!!).
Rep.: - Cu ce îți dăunează blogul? Eu: - Îmi dă oarecare dependenţă, aspect care nu mă caracterizează deloc în ciuda vârstei. Bine, în afară de fumat şi... femei! Îmi place, totuşi, să fiu cât mai independent.
Rep: - Cu ce te ajută blogul? Eu: - Hmm, să vedem cu ce să încep... Găsesc o sumedenie de idei pe care nu le-aş putea scrie ca ziarist aşa cum le buchisesc pe blog, iar aici, în pagina mea şi ale celor pe care îi citesc - pot să le spun prieteni?... - mă desfăşor în voie şi îmi place al dracului de mult.
Rep: Ce reacții permiți? Alter-ego-ul meu: - Pe toate. Asta, în cazul în care nu sunt rău-voitoare sau triviale fără inventivitate. Nu-mi plac lucrurile goale, la fel, nici vorbele. O vorbă, deci şi un comentariu, ar trebui să conţină ceva. Fie şi o înjurătură, dacă e bine scrisă şi argumentată... La reacţii virulente sau violente, fie ele şi fizice pot să răspund pe măsură, doar am făcut şi eu ceva sport în viaţa asta a mea... Go... Şah...
Şi ca să nu mă "autoflagelez" doar eu, dau "chinul" mai departe către Deea, care ştiu că se simte un pic neglijată în ultima vreme (de mine... pe blog, să nu-mi iau vreo palmă), dar e o dulce şi nu se supără aşa uşor (cred), Mihaelei, căreia îi datorez nişte scuze şi îi spun că nu am uitat de leapşa ei, peste cascadele de cuvinte ale Adei Rus şi... Elenei Udrea, poate se plictiseşte drăguţa printre picături de ministere şi ne explică de ce are blog şi dependenţa ei faţă de acesta... Nu de alta, dar, celelalte dependenţe şi dependinţe sunt destul de uşor de întrevăzut... :)
În contextul în care imaginaţia mea a luat o pauză, mă trezesc cu ditamai Genunchiul Lumii în plexul solar, de-mi sar bojocii pe gură şi alta nu. Flavius mă crede atât de bizar încât să-i accept jocul. Şi, ştiţi ce? Chiar o fac. Aparanta normalitate a mea nu-mi permite să-l refuz.
Aş vrea, în nebunia mea, să uităm un pic de frig, să uităm un pic de patine, să luăm o cană de vin fiert şi să o închinăm acestor oameni minunaţi care ne fac viaţa mai plină de sevă, de viaţă, într-un mediu care nu mai este demult inert, ci ne fericeşte în fiecare zi cu noutăţi, scriituri de excepţie şi de ce nu cu distracţie, concepte, filozofii şi cârcoteli. Toată tevatura aceasta cu descoperirea talentelor şi nominalizarea lor, adică Blog de Blog, mi-a cam dat bătăi de cap. E destul de dificil să cerni atâtea bloguri şi bloage care îmi plac şi ador să le citesc. Fac şi eu o încercare amu`, că doar nu mi se va strica fasonul. Aşadar:
1. Marele premiu - Pentru ca-mi place şi pentru că pentru că de fiecare când o citesc îmi face imaginaţia să zburde sus de tot spre soare şi chiar trăiesc cuvintele ei - pasionala DulceDeea
2. Cel mai bun blogger dintre scriitori - Ioan Usca
3. Cel mai bun scriitor dintre bloggeri - alchimistul cuvintelor, Paul Gabor
4. Blogul cu cel mai mult umor - Leo
5. Cel mai bun critic literar - se întoarce la Flavius
6. Cel mai bun cititor - Iulia Mihai
7. Cel mai bun blogger dintre politicieni - mogulul
8. Cel mai bun politician dintre bloggeri - Adrian NăstaseIon Iliescu
9. Cel mai informat blogger - Felicia Popa
10. Cel mai simpatic blogger/bloggeriţă - Madi
11. Cel mai gustos blog - Cristian Lisandru şi cel al Geaninei
12. Cel mai bun blog al unui ziarist - Călin Hera
13. Cel mai bun blog anti-băsist - LilickElena Udrea
14. Cel mai fericit blogger - probabil că Fishilică, după "aventura" de săptămâna asta(PS: numai azi, spre exemplu, va sări de 100 de unici)
15. Blog de criză sau blogger crizat - Athe :)
16. Cel mai artistic blog - Andrei Pavel
17. Cel mai bizar blog - Şu
18. Cel mai bun traducător din română în română (pe baza unui test la care poate participa oricine, blogger sau nu) - Ionuţu
19. Cel mai bun comentator politic - dom` Profesor Teacă
20. Cel mai bun blog de discuţii/dezbateri - nu neapărat despre politică - Zamolxes
21. Premiul Voltaire (Să ne cultivăm grădina) - îmi plac "floricelele" de cuvinte ale Adei Rus
22. Cel mai cunoscut dintre bloggeri - Mircea Badea
23. Cel mai bun blogroll - Andrei
24. Cel mai bun blog de sport - Curier de Fotbal
25. Cel mai schimbător blog - Gabi
26. Cel mai luptător dintre bloguri - Cristian
27. Cel mai bun blog de modă şi/sau vintage - Terra
28. Cel mai activ blogger - Eftimie, când nu îi e lene
29. Cel mai prost blog - nu prea mă interesează subiectul
30. Cel mai bun pamfletar dintre bloggeri - Daily Cotcodac
31. Premiul "Pixelul albastru şi flacăra violetă" - NoBăsescuDay
32. Premiul de popularitate - Teo Negură
PS: Aş fi vrut să fac o categorie pentru toată lumea de la mine din blogroll, dar probabil aş fi stat toată noaptea la link-uit. Aşa că mă opresc aici şi continuu să vă citesc. Promit!
UPDATE: Amu` am aflat de la Lilick, care mi-a atras atenţia că ea şi cu Adrian Năstase sunt în juriu, iar eu în ameţeala mea caracteristică, am omis acest lucru, astfel încât trebuie să găsesc alte două persoane care să îi înlocuiască pe cei doi. No, să vezi distracţie!...
Aşa... L-am înlocuit pe Adrian Năstase cu Ion Iliescu, veşnic tânărul fost-preşedinte fiind de departe un politicin desăvârşit, dar şi bloggăr de ceva timp, iar în locul lui Lilick, am preferat-o pe Elena Udrea la capitolul cel mai bun blog anti-băsist, pe princiupiul femeia te urcă, femeia te coboară, ea fiind singura care îl poate da jos pe Băsescu (există şi o explicaţie la chestiunea asta. Despre acest lucru şi despre cum am fost invadat eu de neo-comunişti cam învechiţi, merită să aloc timp şi spaţiu într-un alt material. Nu de alta, dar nu vreau nici să pângăresc inetenţiile bune ale lui Flavius şi nici să se interpreteze că pamfletez.. Sunt absolut serios. Acum... :D)
UPDATE 2: Ar mai fi o poveste, fiind vorba de un concurs, eu am schimbat un pic regulile jocului şi am adăugat cu de la sine putere două link-uri, inventând două cattegorii, aşa că îi voi trece separat de concursul tot în aceiaşi postare aici, modificând practic prima parte a articolului:
33. Cel mai sportiv blogger - Adrian Bărbat
34. Cel mai bun fotograf - Andrei Paul şi Silviu
Am zis, am zis, na!
Prentru că Flavius m-a nominalizat pe genunchi în topul celor mai bizare bloguri, voi păstra ascendentul ciudăţeniei aici în casa mea virtuală. Astfel, altruist din fire, m-am gândit eu un pic şi am ajuns la concluzia că trebuie să fac cel puţin o bizarerie pe ziua de azi pe care să o împărtăşesc cu voi. Altfel să nu mă numiţi bizar şi alta nu!...
Ce aş putea să spun despre Fishilică, ar fi cam asta: , adică ultimul blogăr din Zelist.
Ceea ce ar părea bizar pentru mulţi, aspect care nu îi deranjează pe Efitmie şi alţi câţiva blogări, care au purces la un experiment de urcat omul în clasament, pentru mine este absolut normal. Aşa că am achesat repede la idee şi l-am băgat pe Fishilică în blogroll. Mai mult, i-am "plesnit" omului şi un comentariu (cred că primul) încurajator să se ţină de treabă, adică să nu ne dezamăgească în demersul nostru blogeristic. Ar fi păcat.
Îi urez, sincer, succes! Mai ales că e un provincial ce vrea să cucerească jungla Bucureştiului! Pe bune, nu fac nici un mişto! Practic, cum a denumit Ionuţu acţiunea, nu este alceva decât un linkodon pentru Fishilică.
Zamo, adică Zamolxis, cu sprah-ul lui cu tot, m-a îndemnat (de fapt m-a povocat) să ies din latergie şi din lipsa de inspiraţie şi să particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema lui Mircea Popescu. Zeitatea dacico-canadiană crede că aş avea mai multe şanse decât el să câştig concursul. Astfel, am depus un pic de efort şi a ieşit textul de mai jos:
O întâlnise la o beţie. Ultima din viaţa lui. Anestezistul îşi făcuse bine treaba. „Bisturiu! Forceps! Cleşte!”. Pârâit de coaste sfărâmate, piept desfăcut, mult sânge.
„Cu grijă! Suturaţi! Acum e perfect!”, vocile în alb sunau ca prin ceaţă. Tot mai încet, tot mai rar. Un beep prelungit şi... nimic. Secunde, minute... Apoi, accelerat, beep-ul căpătă cadenţă.
Era pe moarte. Tot ce rămăsese bun în el era doar inima. Un inimos.
„Te iubesc!” - îi şopti ea.
El dansa ca un fum printre cadavre, împlinit.
PS: Pentru că Zamolxis şi-a exprimat dorinţa să doneze premiul, în cazul în care va câştiga concursul, voi face la fel în cazul în care PA-ul meu va fi cel premiat. Astfel, premiul îl voi dona lui Zamo. Ştie el ce să facă mai departe cu el.
M-o pălit un premiu pământean, respectiv de la Terra, dar în acelaşi timp şi de la Ada Rus pentru o chestiune abstractă cum ar fi scrisul. Pentru avansarea mea în grad de scrib am fost înbunat cu "Superior Scriber Award", adică ăsta:
Şi-apoi nu e chiar aşa de simplu cu premiul cu pricina, cum s-ar crede. Dacă tot l-am primit trebuie să urmez şi nişte reguli:
1. Fiecare Superior Scriber (S.S.) trebuie să dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali.
2. Fiecare S.S. trebuie să își creeze o legatură pe net la blogul (și autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul.
3. Fiecare S.S. trebuie să își prezinte premiul pe blog și să adauge un link la chestia asta, care explică ce este cu premiul.
4. Fiecare S.S. care a câștigat premiul este rugat să viziteze acest post și să își adauge numele la Mr.Linky List astfel încât să existe o evidență a fiecărui ins premiat. Chestiune care nu prea mi-a ieşit, aşa că o să trec peste.
5. Fiecare S.S. trebuie să posteze aceste reguli pe blogul lui.
Şi, conform primei reguli, premiul merge mai departe spre Cronica lui Ionuţu, mângâie Genunchiul Lumii al lui Flavius, scrierile lui Alfadog, Oanei cea acidă, când vine vorba de Berceanu şi măiestriei ciudat(interesant) de frumoasă cu care Şumă face să mă vărs în mod plăcut într-o mare de vise.
, adică ultimul blogăr din Zelist. 
Postări
