toamna
Gânduri matinale mă năpădesc în ghiveci,
amintirile contopesc în grimase
de suflet aprins.
Sunt strigăt de flăcări
ce îmbrăţişează iubirea...
Sunt dorul, ce îşi urlă neputinţa,
în mireasmă de toamnă.
Şi perna, îndrăgostită de pletele tale, e demult pustie,
dar, parcă...
ar vrea să guste, din nou,
rodul satisfacţiei tale.
Cerceaful, ruginiu, în reflexia dimineţii întârziate,
nu vrea să te uite,
păstrând în pliuri,
conturul trupului tău...
Covorul de frunze nu pare să îţi mai recunoască pasul,
dar mi-a spus că
îi lipseşte mângăierea
tălpilor tale.
Ai plecat, iubire,
poate prea devreme,
pustiindu-mă!
Mi-ai lăsat suvenir un borcan de zacusca,
gătită, special,
din rod de amintire.
Îmi place zacusca,
e atât de plină...
de tine!
Vrei?...
Postări
