Îmi pare rău că dezamăgesc. În ciuda previziunilor, mă renasc din propria cenuşă, întocmai ca pasărea Pheonix. Însă, nu cu capul înainte. De data asta am mai multă grijă, preocupat de propria-mi persoană. Da! O să fiu şi altruist, dar nu la infinit. O să-ţi mângâi nopţiile cu versuri şoptite, inodore şi fără cuvinte. O să-ţi încarc ziua în zâmbet de iubire, dar, asta, doar după ce voi reuşi să râd cu pofta ironiei. O să jinduiesc în continuare după inima ta, dar numai după ce îmi căptuşesc sufletul cu un plasture din miez de visare. Totuşi, penele şi puful nu-mi mai stau la locul lor... de creştere. Oare sunt pasăre sau?... Mă perpelesc de dorul tău... Ori poate de dorul altcuiva... Al noului.
Trăiesc, însă existenţa mea este înpresurată de condiţionale şi dece-uri. Tânjesc spre o libertate. Vreau independenţă. Însă, nu am găsit încă de cine... Mai caut sau, poate, nu o voi avea niciodată. Independenţă, unde eşti!?...
Postări
