Entorsa genunchiului broaştei maneliste

Cultura şi educaţia, promovate mai nou separat până şi de tembelii noştri guvernanţi, precum şi factorii incultură, competenţi într-o ţară a dreptăţii pumnului, dau naştere conceptului socio-hilaro-uman: viermii manelari.
În aceste rânduri voi dezvolta descrierea acestui concept. Asta, dacă nu e prea târziu. Este vorba despre o boală extrem de contagioasă în ţara noastră. Asemeni parziţiilor intestinali, cum ar fi oxiurii, limbricii si tenia, menelele dau năvală pentru a ne umple golurile de cultură, orficiile urchilor, până chiar şi partea dorsală cu excremente ale unor vituperări frustrante.
Problema nu este reprezentată însă de manele în sine, ci de cei care aplică ad-literam „etica moralia” acestora. Indivizi care se scarpină în nas în scaune de parlamentar, care epatează prostie în tolk-şoaie siliconate, magde, monici columbeene şi alte piţipoance de gen au ajuns să ne strieze ORL-ul. Fără scăpare aş zice, indiferent de consumul de baterie al telecomenzii zipuinde a TV-ului proprietate personală. Asemeni unui troian PC, „calităţiile” sunt preluate ireversibil de personalităţi incerte sau rămase într-o veşnică pubertate. Transformările ulterioare ale acestora ajung să fie dintre cele mai hidoase. Extaziaţi de versurile unui Vivaldi-Vijelie sau Iohan Sebastian Guţă, viermii manelari nu pregetă să ne privească de sus, epatând nevoia să ne deranjeze, să ne distrugă câmpul vizual, auditiv şi locativ, dar, mai ales, pe cel cultural. Voi reveni cu amânunte în speranţa că vom descoperi un anti-virus...