Moldovean destoinic şi harnic din tată în fiu, Gheorghe a plecat în tinereţe dintr-o comună din Vaslui să-şi caute norocul prin marile oraşe. A învăţat meserie şi s-a angajat la o uzină din Braşov. A muncit cu spor, a pus bani la ciorap şi şi-a luat o casă în Săcele - lângă Braşov. Însă, supărarea la cuprins imediat ce industria braşoveană a ajuns la pământ. Disponibilizat din uzină, părăsit de nevastă, pe Gheorghe l-au năpădit necazurile şi criza. Negăsind altceva mai bun de făcut, el a hotărât să-şi înece amarul prin cârciumile din oraş. Deşi avea în buzunar unul dintre ultimele indemnizaţii de şomaj, Gheorghe s-a săturat repede de crâşme. Reuşise să îngurgiteze câteva pahare, avea chef de vorbă, dar nimeni nu-l băga în seamă. Nepunând l-a suflet, omul nostru a continuat cheful. În ciuda vărstei de 65 de ani, s-a dus acasă şi a mai cinstit cu propria persoană câteva „răchie”. La un moment dat, bărbatul a fost năpădit de singurătate şi mai ales de frig.
Ca să echilibreze temperatura interioară (ridicată de altfel şi din cauza alcoolului) cu cea din casă, Gheorghe Iftimie s-a gîndit că este cazul să facă focul. Şi l-a făcut. În mijlocul camerei. Frigul, însă, persista să rămână în casă...
Nu şi focul, care s-a extins repede şi pe la casele vecine. Alerataţi de disperarea care îi cuprinsese pe vecinii lui Gheorghe, pompierii au sosit repede şi au reuşit să stingă flăcările ce cuprinseseră întrega gospodărie salvând doar casele din jur. Din păcate, sticla de rachiu, pe jumătate plină nu a fost salvată. Gheorghe, însă, a scăpat ca prin minune, demonstrând încă o dată că există un Dumnezeu al beţivilor.
Postări
