Eram... spre cu seară târziu cred (din cauza euforiei datorată în mare parte alcoolului) într-un alt cartier braşovean, la un prieten, ziarist şi el, cu un alt prieten, comun, de data asta pictor, dar venit în vizită de la Bucureşti. Se terminase băutura, aşa că purcedem toţi trei până la cel mai apropiat non-stop. Să ne aprovizionăm, bineînţeles. Deh, setea era mare şi nici noi nu ne lăsam mai prejos.
Facem noi câţiva paşi de la scara omului şi…
- Bine măi Iuliane, unde ne duci? - întreb eu, printre turuielile de vrute şi nevrute, cum îmi e obiceiul.
- Bă, dar chiar nu mai putem bea nimic pe aici pe aproape? - zise Pictorul, ţinându-mi isonul
Şi poc! De fapt, nu chiar poc, că nu se auzi nimic… Doar ce dispărusem într-o margine de canal.
Canalul nu era deschis, dar, lucrându-se la stradă şi la trotuare, o crăpătură cât să încapă un întreg picior se căsca din trotuar. O nimerisem întocmai. Din fericire nu mi-am rupt nimic… Şi... nici nu am deranjat borcanele de murături ale vreunui boschetar...
- Bă, unde e Ola? - zise pictorul după câteva secunde în care nu mă mai vedea cu colţul ochiului, în dreapta lui, timp în care eu mă luptam să ies din deschizătura de asfalt de lângă canal…
- Nici eu nu-i mai aud meliţa… - spune Iulian, întrerupându-şi pleduaria pentru un hohot de râs.
- Ia uite la ăsta, a căzut în canal! Hahaha!, ce nasol - continuă Iulian.
Pictorul îi ţinea isonul. Iulian, în hohot:
- Aici, nici măcar beţivii de cartier nu îl nimeresc pe ăsta
- Da, bă! - îngaim eu, Dar eu sunt din alt cartier!...
Şi, uite aşa, canalului i-a rămas numele de Ola Channel! Chiar dacă asfaltatorii au reuşit să astupe gaura... :)
Postări
