Sunet pierdut

Te-aş suna de cu seară
pe numărul constelaţiilor de iubire,
dar praf de comete
îmi îneacă voinţa...
în ceară.

Te-aş preface în parfumuri de stele,
să stârnesc Sisif-ul
din carapacea sufletului
căzător pe planete
de iele.

Aş prinde haiducul zănatec,
ce a furat din bogăţia de roşu
şi a răpus-o ofrandă de sânge
la picioarele tale,
ce calcă-n jăratec.

Şi... punct
amintirii de ceaţă!

Era doar o idee,
acum, când nimic nu înconjoară
universul de gol,
o voce nu tace,
aruncată-n eter,
nu-mi dă pace...
în dor.