Am revenit şi nu prea...

Aş spune că am revenit, dar nu prea... mi-am revenit. Sunt încă letargic, depresiv, sinucigaş (doar la nivel mental). De fapt, mă ocup cu cititul, mă uit la filme, fac orice care să nu aibă legătură cu viaţa reală. Asta din urmă îmi cam dă bătăi de cap în ultima vreme. Doar expectative, iar baza pare construită din nisipuri mişcătoare. Deh, nu e ceva nou pentru mulţi dintre noi. Să spunem doar că eu nu mă prea pot adapta, deşi cam asta trăiesc de mulţi ani încoace, cu mici excepţii.

Credeam că am un cap pe umeri care foloseşte şi la altceva decât să nu îmi plouă în gât. M-am înşelat amarnic! Pterodactilul patinează nestingherit pe suprafaţa creierului meu. Culmea e că nu zgârie, aspect, care ar mai tresării ceva conexiuni sinaptice... Aşa, poate, aş putea să nu mă mai las păcălit, prostit pe faţă, de sentimente înşelătoare, de cuvinte încrucişate politic, de doctrine, de măscări, de bugete, de guvern, de prieteni... Care prieteni?...

Mi-am dat seama că prietenii sunt rari în ziua de azi. Sunt prea ocupaţi pentru a mai fi prieteni. Sau schimbat şi se schimbă în continuare, după cum le dictează sistemul, pardon, societatea. Ca de altfel toţi oamenii cu care interacţionez sau voi interacţiona, probabil,  în viitor.

Am aflat totuşi, de la o copilă de trei ani şi o şchioapă, fiica unui bun prieten, că "artificiile mănâncă". Aspect concretizat şi de faptul că în noaptea anului nou s-a cam speriat de ele. Conform logicii fetiţei, artificiile într-adevăr mănâncă. Prea mult. Asta, şi pentru că toxinele şi modul de îngurgitare hulpav a oxigenului le dă o stare explozivă şi gălăgioasă pe deasupra.

În rest, rămân acelaşi naiv pentru toată lumea. Mă înclin:)
Astea fiind zise, mă duc să citesc câte ceva şi pe aici prin Blogolume.