Plagiez, deci exist!

M-a lovit cu duhul în cap, când mi-era lumea mai dragă. Cum cine? Teo! Teo Negură. Nu ştiu ce-i veni omului să-mi zică mie vorbe de duh taman când m-o lăsat inspiraţia. Adică, tocmai când făceam şi eu pauză de lucru, respectiv, mă concentram asupra unor articole ce urmează să le introduc în paginile de ziar şi nu făceam nimic cu ele, din lipsă de inspiraţie, mă izbesc nişte vorbe de spirit de mă doare-n frunte şi acu (între noi fie vorba, cred că am dat cam tare cu palma peste partea din faţă a ţestei). Culmea tupeului, vorbele lui de duh sunt şi pe capitole. Azi, al cincelea. Ptiu! Bătu-l-ar norocul să-l bată de chiţibuşar!

Aşa că nu m-am abţinut să-i ard un comentariu să se înveţe minte. Dar, să vedeţi ce zice omul, că altfel poate nu mă credeţi: 

"La parlament s-a decretat starea de gratie. Dar in popor domneste starea de greata…

De ce tot tragem, speriati, grele obloane, dac-am orbit de-atat’ amar de timp?

Poezia e domnisoara pe care-o siluiesc prea multi pretendenti cu aere de curtezani.

Romanul, in general, nu e bleg, e doar blajin (incepe la fel, vedeti?), ori domol. Si-adesea sfarseste in ipostaza de pres de iuta, la intrarea in odaia bunilor aspiranti.

M-am invatat de copil sa dorm fara perne sub cap. Acum vin lingai sa ma lamureasca sa-mi pun perne sub fund.

Eu nu pot sa cred ca lumea exista din inertie. Pana si legile fizicii tanjesc cateodata dupa-un miracol.

Pungasul te fura ca nu are. Plagiatorul te fura ca nu-l duce mintea, adica nu poate. Amandoi impostori, unu-i cu sange in puta, iar altu-i nefericit, impotent".

Enervat la culme că mi-a stricat starea de latergie şi mă pune omul la muncă, i-am răspuns:

 1. Şi greaţa e o stare de graţie. De obicei dimineaţa. Se numeşte mahmureală. Fie ea şi în Parlament

 2. Obloanele se trag să nu iasă întunericul... de la Cotroceni de data asta...

 3. Nu m-aş da în lături de la siluirea unei domnişoare, dar asta doar cu voia ei, fie şi dacă fac pe curtezanul la dezvirginat de poezii....

 4. Cât despre preşul de iută din pragul aspiraţional al unui romancier în devenire mă abţin... Sunt prea blajin, bleg ori domol să aspir la vreun titlu şi nu-i găsesc sfârşitul.

 5. Capul face fundul trage. La un moment dat se poate întâmpla şi invers. Fără perne de data asta, că doar nu trăim în puf. Suntem în Românica, ce naiba!

 6. Miracolul ar fi ca legile fizicii să se întâmple din inerţie.

 7. M-am gândit că e mai de bun augur o impotenţă convinsă de inspiraţie, decât o lipsă acută de minte, aşa că îl plagiez pe Teo la mine pe blog, dându-i şi ceva puncte în Zelist cu ocazia asta.

O seară maximă tuturor, adicătelea plină de maxime:)

UPDATE:
Pentru că am primit un feedback legat de acest material consider imperios necesar să menţionez că face parte din categoria pamflet. Chiar mi-au plăcut vorbele de duh ale lui Teo:)