Plagiez, deci exist!

M-a lovit cu duhul în cap, când mi-era lumea mai dragă. Cum cine? Teo! Teo Negură. Nu ştiu ce-i veni omului să-mi zică mie vorbe de duh taman când m-o lăsat inspiraţia. Adică, tocmai când făceam şi eu pauză de lucru, respectiv, mă concentram asupra unor articole ce urmează să le introduc în paginile de ziar şi nu făceam nimic cu ele, din lipsă de inspiraţie, mă izbesc nişte vorbe de spirit de mă doare-n frunte şi acu (între noi fie vorba, cred că am dat cam tare cu palma peste partea din faţă a ţestei). Culmea tupeului, vorbele lui de duh sunt şi pe capitole. Azi, al cincelea. Ptiu! Bătu-l-ar norocul să-l bată de chiţibuşar!

Aşa că nu m-am abţinut să-i ard un comentariu să se înveţe minte. Dar, să vedeţi ce zice omul, că altfel poate nu mă credeţi: 

"La parlament s-a decretat starea de gratie. Dar in popor domneste starea de greata…

De ce tot tragem, speriati, grele obloane, dac-am orbit de-atat’ amar de timp?

Poezia e domnisoara pe care-o siluiesc prea multi pretendenti cu aere de curtezani.

Romanul, in general, nu e bleg, e doar blajin (incepe la fel, vedeti?), ori domol. Si-adesea sfarseste in ipostaza de pres de iuta, la intrarea in odaia bunilor aspiranti.

M-am invatat de copil sa dorm fara perne sub cap. Acum vin lingai sa ma lamureasca sa-mi pun perne sub fund.

Eu nu pot sa cred ca lumea exista din inertie. Pana si legile fizicii tanjesc cateodata dupa-un miracol.

Pungasul te fura ca nu are. Plagiatorul te fura ca nu-l duce mintea, adica nu poate. Amandoi impostori, unu-i cu sange in puta, iar altu-i nefericit, impotent".

Enervat la culme că mi-a stricat starea de latergie şi mă pune omul la muncă, i-am răspuns:

 1. Şi greaţa e o stare de graţie. De obicei dimineaţa. Se numeşte mahmureală. Fie ea şi în Parlament

 2. Obloanele se trag să nu iasă întunericul... de la Cotroceni de data asta...

 3. Nu m-aş da în lături de la siluirea unei domnişoare, dar asta doar cu voia ei, fie şi dacă fac pe curtezanul la dezvirginat de poezii....

 4. Cât despre preşul de iută din pragul aspiraţional al unui romancier în devenire mă abţin... Sunt prea blajin, bleg ori domol să aspir la vreun titlu şi nu-i găsesc sfârşitul.

 5. Capul face fundul trage. La un moment dat se poate întâmpla şi invers. Fără perne de data asta, că doar nu trăim în puf. Suntem în Românica, ce naiba!

 6. Miracolul ar fi ca legile fizicii să se întâmple din inerţie.

 7. M-am gândit că e mai de bun augur o impotenţă convinsă de inspiraţie, decât o lipsă acută de minte, aşa că îl plagiez pe Teo la mine pe blog, dându-i şi ceva puncte în Zelist cu ocazia asta.

O seară maximă tuturor, adicătelea plină de maxime:)

UPDATE:
Pentru că am primit un feedback legat de acest material consider imperios necesar să menţionez că face parte din categoria pamflet. Chiar mi-au plăcut vorbele de duh ale lui Teo:)

Citeşte >>

Criză de identitate sau posibilă dictatură!

Mă simt din plastic

Da, mă simt din plastic! Am nervii „ţichi”! Nu mai pot cu aştia, aştia cu alegerile lor, cu candidaturile lor, cu minciunile lor, cu demagogiile lor, cu ignoranţa lor! Aş prefera să fiu un anonim, poate aşa voi fi şi eu băgat în seamă, chiar dacă mă ascund în spatele unui anonimat. Nu mai suport minciuna şi... ignoranţa. Psihic, sunt praf!

Mitomanie demagogică

Apropos, ştiţi care este diferenţa între un mitoman şi om normal? Omul normal minte, dar doar într-o proporţie de vreo 30% din ceea ce spune. În fecare zi. Însă, mitomanul se minte cu uşurinţă şi pe sine, se cufundă în minciunile sale şi nu-i va trece prin cap că el spune minciuni, convins de faptul că nu minte niciodată. Aspect, pe care, de altfel, îl susţine cu tărie.
Aşadar, încerc şi eu marea cu sarea, iar într-o lume a minciunii, cer adevăruri, chiar dacă acestea dor sau mă încearcă. Dar cine sunt eu să solicit lucrul ăsta? Un anonim...
Da, dar un anonim cu ceva caracter.
Tot nişte anonimi însă, dar cu personalitate multiplă, ajunşi să fie cunoscuţi sub diferite nume, gen „...escu” şi alte terminaţiuni, mitomani şi demagogi, vor să pună mâna pe voturile noastre, să le smulgă şi să le folosească în scopuri personale.

Candidaţii lu` peşte prăjit

Spre exemplu, Oprescu, care, după ce acum ceva timp declara că nu va candida la prezidenţiale, preferând să se preocupe de basmul cu „autostrada suspendată” din Bucureşti, s-a răzgândit şi s-a lansat, „şoc!!!”, aparent suţinut de mişcarea masonică. Vezi stema independentului. Cică, electoratul lui e de nişă, adică cei care sunt scârbiţi de ceea ce se întâmplă în ţară. Sincer, şi eu sunt scârbit, dar nu mi se pare că mă poate atrage în cursă felcerul politicianist Oprescu. Candidatul independent Oprescu este mai degrabă un pion iliescian, un iepure care aleargă demagog după cai verzi pe pereţii electorali, în funcţie de sondaje şi de înţelegeri. Nu m-ar mira să fie la mijloc şi o înţelegere cu Băsescu – un alt individ preocupat tot de „autostrada suspendată”. În fapt, acesta din urmă a suspendat orice fel de autostradă, considerând, atunci când era ministru la Transporturi, că ţărişoara nu are nevoie de autostrăzi.

Deja vu!

Numai că Băsescu, îşi cam asigură Puterea. Chiar dacă nu va câştiga alegerile de la sfârşitul anului, partidul prezidenţial devine cel care taie şi spânzură prin Parlament. Adică, Băsescu şi ale lui băi de mulţime şi "vizite de lucru".
Într-o singură zi, trei parlamentari liberali au fost atraşi de ciolanul guvernului pedelist. Cu siguranţă vor urma şi alţii, de la PSD, PNL şi alte partide de opoziţie. Practic, Opoziţia va fi înfrântă, iar PD-L se va impune ca partid stat. În acelaşi context, ar mai exista şi pretextul referendumului de reducere a numărurlui de parlamentari, dar şi a puterii Parlamentului. Dacă va reuşi, adio democraţie, şi aşa şubredă. Ne paşte o dictatură. Atunci, dictatură să fie! Iar visul meu de a deveni anonim, ce va vorbi pe la colţuri cu alţi anonimi, se va îndeplini... Orcicum deja mă simt un anonim. Deja vu! Dar, cine sunt eu să spun lucrurile astea? Un anonim ignorat, dar care nu poate să ignore? Posibil...

Citeşte >>

Lauda de sine... ba pe-a lor!

În sfârşit cineva laudă Guvernul, care fie vorba între noi, a cam fost stropşit până şi de „infailibilul” Băse, preşedintele tuturor românilor din PD-L. Şi cine altcineva dacă nu nişte parlamentari de Braşov, de fapt unul, ar fi putut să o facă mai bine. Adică, aia ai PDL Braşov care susţin ideea Guvernului de a-şi asuma răspunderea pe cele trei pachete de legi, privind educaţia, salarizarea unică în sistemul bugetar şi reforma agenţiilor guvernamentale. Spre exemplu, senatorul braşovean Florin Staicu a precizat, de fapt a citit din vreo 4 pagini a programului guvernamental, spre plictisul jurnaliştilor prezenţi la o conferinţă de presă, că „de 20 de ani nu s-a făcut o reformă structurală în România şi iată că Guvernul Boc are curajul de a face acest lucru care până acum nu s-a făcut decât corectând anumite disfuncţionalităţi”. El a susţinut că reforma administrativă se va face în mai multe etape, printre care a amintit etapa reformei legislative, a sistemului de salarizare, a cumulului salariilor cu pensia, reorganizarea instituţiilor publice, reforma în educaţie, măsuri pentru stimularea mediului de afaceri, restructurarea sistemului public de pensii, descentralizarea şi reforma funcţiei publice.
Staicu susţine că cea mai bună variantă a pachetului legislativ în domeniul educaţiei este cea a Comisiei Miclea, „singura care se axează pe elev, ci nu pe profesor”, dorindu-se asigurarea unor competenţe multiple, cum ar fi cele de comunicare, în limba maternă, dar şi în două limbi de circulaţie internaţională, competenţe digitale, competenţe fundamentale de ştiinţă şi tehnologie, precum şi competenţe axiologice.
Andronache, adică deputatul PD-L cu nostalgii viceprimariale vrea şi el ca Băsescu să continue reforma instituţională, atestând încă odată că “Zeus” cel hăhăit conduce de fapt Guvernul.

Totuşi, eu nu prea înţeleg treaba asta cu răspunderea guvernamentală. Dacă, ceva nu iese, cine răspunde? Nimeni, că doar suntem încă în Românica. Sau poate vreun doi şi un sfert al lui Vanghelie sau SRI-ul Elenei Udrea vor răsunde eventual la apeluri, că de ascultat oricum ascultă. Apropos, de ce nu se sesizează nişte instituţii că cei doi, adică Vanghelie şi Udrea au primit informaţii ilegal?...

Citeşte >>

Ultimul care pleacă din ţară să stingă lumina!

Ce mai zgomot, ce mai freamăt. Râul, ramul şi românul urmăreşte cu interes sau cu dezinteres bătălia surdă pentru Cotroceni. Anticipate, arestări de ochii lumii, demisii, tam-tam, tămbălău, moţiuni, şedinţe, Palatul Victoria, Cotroceni, adunări, Parlament, comisii peste comisii, dureri de cap, pastile şi iar şedinţe. Apoi linişte. Nu s-a întâmplat nimic. Tot nu funcţionează. Se cheltuieşte doar. Din bugetul nostru, al românilor de criză. Că românul este stoic şi suportă salarii înjumătăţite, pensie de-o juma’ de franzelă intermediară, medicamente compensate pe cartelă, agricultură cu sapa de lemn şi tractoare falimentare. Poate îngurgita gaz de lux, benzină, taxe, impozite, forfetare, cât mai multe, electricitate de la dinam, E-uri, apă rece la robinetul de apă caldă, impertinenţă, incompetenţă şi minciuni electorale. De ce nu şi scandal, babe nebune şi vaci violate. Tot românul se lasă manipulat de vocile aleşilor de la radio, televiziune, Palatul Cotroceni, Victoria, Parlament, de Al Jazira, ETA, IRA, de sinistraţi, de ape pluviale şi de baraje neterminate niciodată, de caniculă, de promisiuni.
Numai că unii dintre români preferă să nu mai asculte toate aceste bazaconii de faţadă, ce distrag atenţia de la problemele grave ale societăţii. Îşi i-au bocceluţa şi purced la cules de ciuperci şi căpşuni prin Europa şi la furat lebedele din Viena. Dar nici acolo nu mai e ce-a fost.
Totuşi, nimeni şi nimic nu pare să deranjeze lupta acidă pentru ciolan şi putere de Popaye marinarul a cocoţaţiilor prin funcţii înalte datorate unei bonome ştampile. Nu mai contează cerneala, nu mai contează sudoarea, nu mai contează buletinul omului de rând, omenia, cetăţenii. Doar lupta surdă pentru şefie. Dacă am pleca cu toţii să-i lăsăm aici, se vor mai certa pe locul de la primul termopan al ţării? Probabil că da. Dar, dacă îi lăsăm pe întuneric? Aşadar, ultimul care pleacă din ţară să stingă lumina! Oricum nu mai are cine să plătească factura…

Citeşte >>

Andronache, cel mai viceprimar al Braşovului... din Parlamentul României!

Cel puţin aşa prestează Andronache, deputatul Gabriel Andronache, chiar dacă, de vreo şapte luni şi-a schimbat statutul, devenind cu voia lui Georgică de Buruieneşti membru mai mult sau mai puţin marcant în Parlamentul României, sub blazon portocaliu, bineînţeles. Însă, ce contează un statut, când încă te visezi pe funcţii înalte în administraţia locală. Ei, aş! De unde atâta deputăţie pe Andronache, când speranţele şi visurile contrazic realitatea. Dar, să mergem pe firul logic al poveştii...
Găsesc, din întâmplare, în fapt, căutând adresa de wordpress a blogului Micului Tăricean, o postare mai veche, care sună cam aşa:

"Asa cum reiese din declaratia de avere depusa la Camera Deputatilor domnul deputat Gabriel Andronache a obtinut venituri in calitate viceprimar(!!!) al municipiului Brasov pana in momentul in care a fost votat (ales) de catre cetatenii (care s-au prezentat la vot bineinteles) colegiului nr 5 din Brasov. Fata de 30.07.2008 cand si-a depus declaratia de avere in calitate de consilier local al municipiului Brasov si obtinuse venituri de 51.677 RON http://www.brasovcity.ro/file-zone/declaratii/pdf/Cons/250.pdf peste 4 luni isi rotunjise veniturile cu peste 9.135 RON in total 60.812 RON doar din calitatea de VICEPRIMAR dupa cum reiese din declaratia de avere depusa la Camera Deputatilor in data de 14.12.2008. Facand un simplu calcul in ultimele 4 luni (august,septembrie,octombrie si noiembrie) de “viceprimar” domnul Andronache a obtinut 2.283,75 RON pe luna!!!! Interesant ar fi sa stim cum a luat el banii pentru o functie in care nu a mai fost din luna iunie a anului 2008. "

Ceea ce nu ştia Micul Tăricean este că Andronache se comportă tot ca vicedregător al Braşovului. Nu de alta, dar, într-un periplu recent pe la conferinţele de presă ale partidelor politice, am nimerit şi pe la "portocalii". Şi, ce mi-au auzit urechilor, mi-a blocat creierul pentru câteva minute bune. Nu că ar avea el, creierul meu, mare dinamicitate...
Deputatul, adică parlamentarul Gabriel Andronache povestea cu foc despre programul "Flora" din Braşov, adică un fel de concurs cu premii pentru cel mai inflorit balcon de prin urbe. După vreun sfert de oră de pitici pe balcoanele creierului meu, când am devenit un pic confuz în legătură cu foncţia demnitarului cu pricina, Andronache întoarce foaia, adică schimbă subiectul. Bun, îmi zic. Hai, schimbă macazul, că mă plictisesc! Taci, că îşi revine omul şi ne spune de Legislativ, de proiecte pentru ţara, de soluţii anti-criză! Ei, aş! De unde, parlamentarul începe să turuie vrute şi nevrute despre un proiect de mediu, de care numai şi numai autorităţile locale se poate atinge şi că ce tare e Primăria Braşovului, care va face şi va drege în sensul "verde" al activităţilor sale. Să înnebunesc, nu alta. Mă gândeam să întrerup şirul înfocat de povestiri al omului. Însă, m-am abţinut. Odată, pentru că toţi journaliştii prezenţi la respectiva adunătură, pardon conferinţă, sorbeau cu nesaţ, cu gura uitată deschisă (noroc că nu ploua), din cuvântarea Andronache-ului, dar şi pentru că mă gândeam că am făceam de râs, atât eram de bulversat. "Să-şi fi dat demisia omul din Parlament?", mă gândeam. "Cum de nu am aflat până acum?", continua-i să mă gândesc. Mă linişteşte un cameraman, neconfirmându-mi, totuşi, suspiciunile.
Am rămas însă cu impresia că Andronache este cel mai viceprimar al Braşovului din Parlamentul României.
Astfel, se explică de ce, viceprimarul Ganţ, tot al Braşovului, habar nu are pe ce lume se află, când este interpelat despre atribuţiile sale. Este obişnuit pesemne cu un şomaj prelungit de când a fost uns viceprimar. Asta, pe lângă faptul că Gerogică şi-a luat partea leului din atribuţii, iar lui Gaborică i-a mai rămas de rezolvat doar puzzle-ul imposibil cu urşii din Răcădău.

Citeşte >>

Ariciul senatorial nu e pe modelul buzunarelor lui Staicu

Umblă vroba prin târg că noul senator PD-L Floriiiiiiiiiiiiin Staicu este dezamăgit de noua postură politică. Asta pentru că salariul de senator e mult prea de căcat faţă de aşteptările lui. „Sper că iau vreo 100?”, întreabă dipserat în stânga şi-n dreapta Staicu, referindu-se bineînţeles la milioane de lei vechi. Doar vreo 30-40 ad labam i s-a răspuns, iar dacă va mai prinde vreo funcţie de conducere în vreo comisie, remuneraţia senatorială ar ar mai putea creşte cu vreo câteva milioane de lei vechi. Omul nostru credea că în camera superioară a Parlamentului zburdă câinii cu covrigi în coadă şi cu remuneraţii astronomice. Sau că va prinde vreo umbră din ciolan. Ei, aş!
Oricum, dezamăgit de răspunsuri şi conştient că va trebui să reducă din ţigări tocmai în timpul crizei, Staicu îşi va alina ariciul din buzunare preluând loganul sentorial cel de toate zilele, coincidenţă sau nu, tocmai de la fostul său şef şi mentor politic de la PRM Braşov, fostul senator Nicolae Iorga.

Citeşte >>