În timpuri de maximă audienţă, ratingul făcându-l invidios până şi pe Mircea Badea (apropos de titlu, mi se potriveşte, dar doar titlul), iar serverele de net necesitau cam aceleaşi procedee de răcire ca ale miezurilor radiocative din centrale nucleare, datorat în mare parte traficului de pe Messinger de duminică seara, mi-am început periplu meu de căutare a fericirii.
Culmea e că am şi găsit-o! Se afla undeva ascunsă şi ea pe net, dar eu habar nu aveam de existenţa ei. Cineva mi-a atras însă atenţia, după ce am încins o discuţie amicală, marcată pe alocuri de accese de job, cum că fie şi la nivel auditiv fericirea face parte din lumea noastră.
În fapt, fericirea în cauză am primit-o cu dedicaţie la schimb cu o alta, despre care am auzit multe, iar Marian Maican spune că e vorba despre genialitate. Da, dar ce e fericirea dacă nu e împărtăşită? Nu-i aşa. Vă îmbiu să le asculaţi pe ambele, pe rând cu inima şi cu sufletul şi vă doresc o duminică liniştită...Aşadar, Fericirea şi Genialitatea:
aeroport anchete asfalt Australia baruri Basescu bingo blog Boc Brasov Cancescu CET Brasov ciobani Cotroceni divertisment drumetii drumuri Duda electoral Experinte in Romania festival Fotbal Geoana Gontea Guvern incercari literare internet leapsa Moeciu muzica opinie PA Palatul Victoria pamflet Parlament PD-L PNL poezie politic povestiri Prefectura PRM PSD reportaj rock Romania romantism Scripcaru sondaj spirit Steaua tehnologie terorism turism Udrea valori ziare