sâmbătă, 15 mai 2010
20 de măsuri pentru relansarea portocaliilor
Asculta mai multe audio Muzica
Prima masură: sexualitatea impozitată. Aceasta este una din măsurile pe care le-aş lua dacă aş fi tiran. Scuzaţi, preşedinte portiocaliu într-o ţară abia ieşită de sub dictatură!
Urmatoarele măsuri ar fi:
1) Transformarea funcţiei de preşedinte în cea de faraon, iar a primarilor în cea de bei. Gandiţi-va la inceputul dialogului între presedinte şi primarul portocaliu al Braşovului, vicepreşendinte PDL: bei Scripcaru?
2) Stimularea emigraţiei. Ai intre 60-80 de ani, pleaca cu nepoţelul/nepoţica de patru cinci ani afară şi cerşeşte. Celui care nu îţi oferă euroi îi dai cu copilul în cap. Metoda este brevetata de nişte colocatari ai ţării de ,,succesuri” economice. Eba ştie de ce.
3) Eliminarea profesorilor. Se ştie - Băse a spus-o - scoala crează tâmpiţi. Gen Basescu, Boc, sau la nivel de supt Tâmpa, Scricaru sau Chiricheş.
4) Functia de minsitru al Turismului să fie denumit generic ,,prima amantă a ţării". Turismul sexual, pentru a apăra ortoxia, trebuie redus doar la preşedinte.
5) Numirea lui Boc ca cel mai mare al doilea om din stat. Cine se crede mai înalt să i se taie capul!
6) Singura carte pe care am avea voie să o citim neaparat să fie ,,Carticica portocalie", scrisa de opinologi băseştieni şi semnata cu decenta T.B.. LECTURA ESTE OBLIGATORIE. Poate fi declarata prima carte a lumii pe pamant dacic, pentru ca restul trebuie interzise. Prefaţa poate fi semnată de E.U., ministru de profesie, cu foto nud în prefaţă pentru a ne taia din cap ideile sexuale, iar postfaţa de George - ex Gheorghe - Scripcaru cu denumirea ,,Cum poţi mânări zeci de milioane de euro fără a face nimic”.
7)Pamperşii trebuie interzisi în spitale. Basescu a spus-o, nu eu. În loc, trebuie puse postere cu Băsescu şi gaşca. Sunt reciclabile. Şi mai ţin macar cinci ani.
8)Obligatoriu, trimiterea forţei active la muncă în străinătate, cu condiţia clară ca taxele să le plateasca guvernului Băsescu şi boc, cu b mic.
9) Impozitarea cu suta la suta a salariului. Cine vrea să muncească să vina cu banii de acasa pentru impozite. Excepţie fac ministrii secretari de stat şi mistrii care pot doar lua banii acasă. Domna Udrea chiar poate lua bani de la colegi. Iar primarii portocalii, gen Scripcaru, pot scrie pe dealuri cuvantul ,,oi" cu boii care îi susţin. Dacia trebuie interzisă în tara pentru a face loc pentru maşini de smecheri ce au, în afara de airbeguri, şi o paraşută (sau mai multe) ataşată.
10) Creşterea preţului la paine, cu 10.000%, şi scăderea dramatica a preţurilor pentru bauturile de lux pentru ,,telectualii” care merg în Poiana Brasov sau Mamaia.
11) Măsura fundamentală: Bucureştiul să devină oraşul Băsescu. Clujul, oraşul Boc, Braşovul, oraşul Scripcaru, Suceava oraşul de Scaun mic a lui Flutur. Şi exemplele pot continua. Sibiul trebuie scos în afara legii, pentru ca acolo este reprezentantul unui invadator.
12) Intericerea mersului pe strada pentru domne şi domnisoare fara macar o genta de firma, un vuitton, ceva... Amantele - Băsescu sau Scripcaru ştiu despre ce scriu - trebuie considerate bun de interes general şi finanţate din bani publici.
13) Grevele ar trebui interzise, cu o condiţie. Grevele de bine, prin care Cârmaciul zeificat şi supremii locali pot fi laudati sunt acceptate...
14) Portocaliul să devina - ca negrul în ţara lui Kim Ir Sen - uniforma oficială. Bineînţeles, acesta culoare va fi folosită de catre imigranţi, pentru că restul au alternative: mor sau pleacă.Cu excepţia purtătoarelor de vuittoane sau de burţi alese, restul fraierilor ramaşi trebuie executaţi sumar. Dar, ca în China, cartusul trebuie plătit de familie.
15)Pentru ca nu exista autostrazi sau macar nişte simulări de ocolitori, contravaloarea lor în aur trebuie luate acasă de catre supremii portocalii.
16) Achiziţionarea unei pâini poate deveni delict, mai pe scurt, considerata spagă către vânzatori. Rămăşitele de români trebuie să se hranesca doar cu verdeţuri. Iarba este verde. Să paştem bine.
17) Cine nu îsi poate satisface soţia/prietena, să il cheme pe Basescu, sau în cazul Brasovului, pe omul său din teritoriu, pentru rezolvarea problemei. Daca nici ei nu pot, doamna în cauză să fie exclusă cu dispret social din comunitate.
18) Înfiinţarea Academiei de Manele. Vor fi studiate discursurile pedeliste şi muzica de chef, nunţi, înmormântări şi alte evenimente ale lui Guţă. Incepătorii pot studia din Elena Udrea şi Adi Minune. Boc va fi rector, iar provocările jenante gen A.I Cuza din Iaşi, Babes –Bolyai din Cluj sau Universitatea din Bucuresti trebuie interzise.
19) Mersul pe jos trebuie înfierat cu mânie proletară. Trotuarele trebuie desfiinţate pentru cetăţeni pentru că prima minstră a tarii şi prima amica a judeţului Braşov il fac în particular. Trotuare şi poduri private.
Trăiască marele salt economico-cultural înainte! Trăiscă Băsescu, guvernul şi poporul care a votat pentru limitarea puterii principalelor instituţii ale statului!
Iulian Rinder
Jurnalist înca în viaţă
blog comments powered by Disqus