O chestie drăguţă, cu ghilimele de rigoare, care am păţit-o pe pielea mea de veşnic naiv, m-a făcut să mă gândesc serios în ce măsură ne afectează tehnologia. De fapt ne inghite cât ai zice peşte în anumite momente. Practic, am primit în premieră, primul "verde" prin SMS din partea femeii iubite. Cam josnică treaba, dar foarte eficientă pentru ofertant. Nici măcar nu poti să zici un "mulţumesc" live. Eventual, tot prin intermediul aparatului tehnologic, îţi poţi exprima nişte "de ce" - uri personalizate. În capătul celălalt s-ar putea să nu te bage nimeni în seamă. Apoi, mai există suferinţa. Nici pe asta nu o poţi controla prea mult. Şi, nu are nici vreo parte tehnologică.
Aş vrea ca suferinţa mea să fie un aparat electronic. I-aş scoate bateriile sau aş închide-o. Şi, când vreau să simt că "trăiesc" şi că sunt uman, îi mai dau un pic drumul la durere, să îmi aducă aminte cât sunt de imbecil că am ajuns să sufăr şi să nu mai fac niciodată. Ei, aş! Nu m-am învăţat încă minte!
Apropos, cred că suferinţa mea are bateriile iepuraşului din reclamă. Are şi putere şi ţine şi mult. Îmi va trece, nu e asta problema.
Însă, dacă prin intermediul unui banal telefon mobil, tehnologie inventată pentru a uşura comunicarea la distanţă, se întâmplă practic exact învers, unde se poate ajunge? Un SMS prin eter şi s-a oprit comunicarea. Tehnologia folosită astfel, aruncă în neant până şi ultima fărâmă de umanitate, de relaţii interumane, de respect faţă de sine şi persoana de lângă tine. Îi aruncă la coş pe Freud, Kant sau Hegel. Chiar şi Nietzsche s-ar simţi "puţin" mai deprimat.
Totuşi, cineva m-a liniştit. Mi-a spus că sunt "trandy" despărţirile prin SMS.
Şi, eu în cerbicia mea de naiv credeam că acum, pe timp de criză, sunt la modă căsătoriile din dragoste...
Postări
