Un crâmpei de romantism, dint-o poezie, din păcate, de-a mea:
Mi-e inima-npietrită-n lacrimi,
Mi-e sufletul abscons în ipostaze,
Mă plâng în neştire şi-mi spun: nu-i aşa!
Mai bine mă plec în emfaze...
UPDATE
Îmi ţipă dureri, cu greu suportate,
Încerc în zadar să lupt cu orgoliul,
Îmi răzbate un puls de mândrie, în van,
Căci patetismul mi-a prins portofoliu.
Fără-ndoială mă complac în emoţii,
Fără trăiri definite, doar haos,
Fi demn, îmi strig, scrâşnind printre dinţi,
Findcă durerii s-a mai pus un adaos.
Mi-e inima inima-npietrită-n lacrimi,
Mi-e sufletul rătăcit pe-o cărare,
Mă chinuie gândul, nu-i chip de amintire,
Iar totul se pierde-n uitare...
Poezie dedicată unui "chip de lut" cu menţiunea: Se vede treaba că iubirea e ca o sageată de Darts. Nu nimereşti întodeuna la ţintă :)
Postări
