Reconciliere de ochii lumii?!...

A fost odată ca niciodată, că dacă nu ar fi fost nu s-ar fi povestit. Se făcea că Trăienel cel orgolios, aflat la începuturile celui de-al doilea madat, decisiv pentru instaurarea sistemului totalitar, a încercat unele semne de umanitate. Se uita în ograda licuriciului mare şi vedea că o sumedenie de lucruri pe care le detestă, cum ar fi pacea, au fost premiate „la negru”. Vanitatea lui a fost lovită drept în moalele capului. „Cum ăla poate şi eu nu? Şi mai e şi negru, pe deasupra! Să nu am parte de mandat dacă nu iau şi eu un premiu”, îşi spuse Trăienel. Din turnul de fildeş al Cotroceniului, preşedintele urlă cât îl ţineau rărunchii după un fel de chiuaua politic, care îi era şi sfătuitor şi pe care cu nonşalanţă îl uitase premier de facto:

- Emileeeeeee!

- Da şefu`! Să-trăiţ` şefu`, aşa e, aveţi dreptate! - spuse obedientul, iţindu-se de sub un birou şi lingând ceva ce semăna perfect cu un ciolan guvernamental.

- Taci băi Emile, că încă nu ţi-am spus nimic! Fi atent aici la mine! Bă, io vreau reconciliere, că vreu şi eu premiu ca licuriciul mare şi negru! – tună Trăienel scrutând zările hololului palatului, bineînţeles peste capul interlocutorului.

De altfel, nici nu îi era prea greu, lipsa de detentă a lui Emil fiind cunoscută peste tot în ţară, câteodată chiar şi peste hotare, mai ales atunci când se întâmplă să îngaime engleză.

- Da şefu`! Să-trăiţ` şefu`, aşa e, aveţi dreptate! Facem şefu`, cum să nu! Meritaţi pe deplin orice premiu – aclamă Emil, schiţând un zâmbet pupincurist.

- Bă Emile, tu mă cam enervezi cu obedienţa asta a ta, dar tocmai de aia îmi place mie de tine, bă! Că eşti mereu ascultător – hăhăi Trăienel, dându-i o palmă prietenească peste ceafă obedientului premier.

Continuă apoi:

- Emile, zi-mi măi nişte numere de telefon ale liberalilor măi, să o punem de-o alianţă. Ţi-am spus că vreau reconciliere naţională, băi!

- Sigur şefu`… Theodor, Ghiţă Flu… - îngâimă Emil mimând oarecum gândirea şi ridicând câte un deget la fiecare nume exprimat.

- Băi, Emile tu eşti prost? Aştia sunt la noi, bă! I-am luat mai demult! Liberali, băi tolomacule – rânji Trăienel, gândind: „era să-i spun tonomatule, dar eu nu sunt mogul rău”

- Şefu`, şefu`, am găsit doar numărul lui Călin, dar cred că nu vă convine... – spuse Emil plin de emfază, scrutând prin agenda telefonului mobil.

- Băi, eu nu te-am pus premier şi şef la partidul meu să gândeşti, ci să mă serveşti cu credinţă, Emile! Îl aveam eu pe al lui Crin, dar ăla e arogant şi pe deasupra e şi tare în clanţă. Sună-l pe Călin şi dă-mi-l la telefon, că vreau să-i propun, aşa de sanchi, funcţia de premier. Să văd ce zice... Hă! Hă! Hă!

Având în vedere că pe fir au intrat cele opt servicii tehnice ale Cotroceniului, continuarea dialogului a fost bruiată, iar interferenţele nu au mai putut fi scoase. În plus, din toate cotloanele palatului se auzeau şoapte şi zvonuri despre contestaţii pesediste şi fraude la alegeri, iar televiziunile mogulilor răi şi buni au interevnit şi ele deontologic pentru a despica firul în patru...