vineri, 25 septembrie 2009

Disimulare a la Băsescu!


Băsescului, adică, pentru cine nu ştie, preşedintele tuturor românilor din PD-L, i s-a năzărit acum să vrea un referendum pentru parlament unicameral, care să se organizeze taman în ziua alegerilor prezidenţiale.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat joi, că a trimis preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului o solicitare de aviz pentru organizarea unui referendum naţional, la data alegerilor prezidenţiale din acest an, pentru consultarea populaţiei asupra a două aspecte: Parlament unicameral şi un număr maxim de 300 de parlamentari.
În viziunea preşedintelui, reducerea numărului de parlamentari ar duce la o micşorare a cheltuielilor, dar ar contribui şi la scăderea corupţiei.
În fapt, ce vrea Băsescu? Întipărirea în mentalul colectiv al votanţilor că Parlamentul este cel care este „corupt”, este „sistemul ticăloşit”, împotriva căruia luptă, el Băsescu, prestând într-un erou.
De fapt, Băsescu este disperat că pierde procende bune, atfel încât, încercă să disimuleze, în favoarea-i, termenii în care se vor desfăşura alegerile prezidenţiale.
Numai că iniţiativa preşedintelui, dacă va fi dusă la îndeplinire, va determina implicit şi schimbarea Constituţiei. Constituţiei unei Românii ce aduce a Cadavru cu himen eleastic.
blog comments powered by Disqus
Blog Widget by LinkWithin