Fiind o chestiune adresată personal, mi-am permis să uzitez de aces mesaj şi să-l transcriu în integralitatea lui, încercând, ulterior, o traducere în limba română:
" Sunteti Sonati si Somati sa incetati!
Organizatia de Tineret si Studenti PDL Brasov va someaza sa incetati activitatile
impotriva iubitului conducator al tarii Traian Basescu shi a altor membri importanti PDL! Nu mai suportam modul in care dvs. pe blogul/site-ul dvs. atacati in Presedinte!
Noi suntem o organizatie de tineret serioasa care vrem sa mentinem internetul curat, dar dvs intretineti o atmosfera perturbanta pentru alegatorii internauti!
Va somam sa incetati. Basescu este shi va fi presedinte si dupa 6 decembrie shi atunci sa vedeti voi. Venim dupa voi si va bagam portocaliu pe unde nu va imaginati ca ar putea sa incape ceva portocaliu.
va rugam vizitati http://ospdlbrasov.ro/ si http://www.pdlbrasov.ro shi faceti niste comentarii serioase,
Semnat Echipa De Imagine OTPDL Brasov,
www.echipadeimagine.ro
BASESCU PENTRU ROMANIA! "
Aş face şi nişte precizări...
Băieţii aştia care vor să păstreze internetul curat, iniţiativă de altfel lăudabilă, îl cam murdăresc. Şi nu cu portocaliu cum vor ei să ateste, ci cu o altă culoare ceva mai maronie.
În primul rând nu am de-a face cei de la Braşovnews. Nici măcar nu îi cunosc personal, ori poate bănuiesc cine ar fi, dar e cu totul altă poveste. În al doilea rând, tineretul PD-L-ist ar cam trebui să se aplece mai mult către limba română, dacă tot sunt studenţi şi se dau citiţi. Nu de alta, dar, "shi" nu există ca şi cuvânt, eventual "şi". Apoi, atacul nu se face "în Preşedinte", nevrând tocmai să scormonesc plămada băsesciană că poate dau de vreo surpiză neplăcută. Eventual îl "atacaţi pe preşedinte", iar de expresia "să încape" nu am mai auzit. Mă aştept la una asemănătoare de la Vanghelie.
Mai aflu şi că sunt sonat şi... somat să încetez că întreţin o atmosferă perturbantă printre alegătorii internauţi şi că ei, pedeliştii cei tineri nu mai suportă modul în care scriu pe blogul meu.
I-aş sfătui să nu-l mai citească. Cât despre mine, sunt prea sonat, aşa cum mi-au descoperit băieţii profilul psihologic, astfel încât să nu îmi iau libertatea de a scrie ce vreau pe blogul meu personal.
PS: Se pare că aveţi lipsă de trafic pe site-urile voastre şi vreţi să-l îmbunătăţiţi prin asemenea mesaje. Oare de ce? Intrebare pe care ar trebui să vi-o puneţi mai des.
Eu, însă, am dat curs solicitărilor voastre şi vă ajut cum pot, poate facem rost şi de niscaiva comentarii "de bine" pe care, bănuiesc, că nu le veţi publica, din lipsă de curaj.
PS2: Aştept cu interes de unde faceţi rost de portocaliu să mi-l băgaţi unde nu-mi imaginez, având în vedere că până la culoarea cu pricina mai aveţi de mâncat sănătos dintr-un munte de maro!