Se afișează postările cu eticheta electoral. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta electoral. Afișați toate postările

joi, 3 decembrie 2009

Dictatorul însingurat

Ante Scriptum – "Români de ce vă e frică nu scăpaţi! Din 22 de milioane veţi rămîne doar 10" – Mircea Dinescu, "Plai cu Boi"


Adică un fel de răspuns retoric de la mogulaşul pe care l-am zămislit mai devreme, respectiv cu câteva zile înainte:
Tovarăşe Traian Băsescu, vă rog decent nu mai vorbiţi despre comunism. Tovarăşe Băsescu, vă remintesc cu simpatie că atunci când regretaţii Corneliu Coposu, Ticu Dumitrescu sau doamna Doina Cornea vorbeau despre anti-comunism dumneavostră trăiaţi bine. Ca să citez din sloganul ce a făcut furori la fraieri, printre care am facut şi eu parte în 2004, când v-am votat. Tovarăşe Băsescu trăiaţi bine sub pulpana socialistului Iliescu în acea perioadă. Individul care a creat mineriadele. Mineriade pe care, dvs. le-aţi susţinut moral în calitate de subordonat al ,,bătrânei şandramaele stalliniste”, cum plastic îi spunea idologul de la Secu, Vadim. Tovarăşe Băsescu, cuvântul comunism nu rimeză cu decenţa în gura dumneavoastră. La fel cum nu are o conotaţie melodică cuvântul virginitate la o fată de la pagina cinci. Înţeleg necesitatea ( disperararea, în termeni mai simpli ) acţiunii dumneavoastră, dar nu moralitatea demersului. Doresc să vă întreb lucru banal. Aţi scos mardeiaşii portocalii la luptă. Doriţi ”revoluţii” portocalii. Dar nu vă întrebaţi de ce Crin Antonescu (PNL), Mircea Goeană (PSD) şi Ciuhandru (PNTCD) s-au aliat? Poate pentru că, tovarăşe Băsescu, în timpul guvernului CDR a-ţi băgat PNŢ-CD în sarcofagul istoriei. Dacă vă mai aminţiţi, tovarăşe Băsescu, în acea perioada aţi susţinut faptul că România nu are nevoie de autostrăzi. Apoi v-aţi chinuit timp de patru ani să distrugeţi PNL. Aţi reuşit parţial. PD-L este o struţo-cămilă, cum ar defini-o Papini, politolog italian pe care nu l-aţi citit măcar pentru faptul că în cinci ani nu aţi reuşit ce am făcut personal în cinci ore, să citesct ”Visul” lui Cărtărescu - un scriitor genial, de altfel, O construcţie politică de genul struţo-cămilă de stânga-dreapta cu viraj pe centru. O politică marinărească pe care o practicaţi în dispreţul maeştrilor politoloigi Jean Francois Ravel, Marcel Mauss, Francoise Thom, Hannah Arendt. Tovarăşe Băsescu, aţi inventat, ca promotor, maneaua politică. Aţi adus discursul politic la nivelul ”pe la spate, pe la spate – aşa vor politicienii ( PDL) toate”. Tovarăşe Băsescu, în urmă cu aproximativ două luni aţi dat afară, prin intermediul marelui om de stat – era o glumă – Boc, PSD-ul de la guvernare. Motivul? Că a spus cetăţeanul Nica, de la Interne, faptul că vor fi autobuze electorale. O întrebare, tov. Băsescu – nu au fost cumva acele maşini? Să fie clar, PSD, PNL, PNTCD, UDMR nu sunt formate din heruvimi. Şi acolo lupta pentru putere este dusă aproape de paroxism. Dar, tovarăse Băsescu, Marea Neagră nu este lac rusesc, Grivco nu este doar locul unde se întâlnesc mogulii, doar pentru că aţi fost primul acolo, Iar Elena nu este doar Ceauşescu, ci o apropiată de-a dumneavoastră. Tovarăşe Băsescu, dumneavostră vă credeţi un ombusman – un delegat al regelui care investighează plângerile cetăţenilor împotriva fucţionarilor publici. Numai că dumneavoatră vă consideraţi un ”rege dictator preşedinte ales”. Contradicţie în termeni, tovarăşe Băsescu. Tot, domnule apartcik de partid, aţi încercat distrugerea Parlamentului. Pentru cunoştinţa dumneavoastră cel mai vechi parlament din lume este cel din Islanda, Althing, creat în 930. Parlamentul, în general, este o instituţie care de-a lugul istoriei sale a fost mereu criticată pentru defincieţe. Cum ar fi că o mulţime de indivizi plini de favoruri freacă menta pe banii publici. Dar, fiind mulţi în acest sistem, reprezintă garanţia faptului că grupuri de interesese diferite se ceartă, iar adevărul poate ieşi la iveală. Parlamentul – o instituţie inventată de Cuza în România, şi dezvoltată de Carol întâiul la 1866, nu poate fi desfinţată de dumneavoastră. Pentru că Parlamentul, tovarăşe Băsescu, în opţiunea dumneavoastră rimează cu consensul Marii Adunării Nţionale a lui Ceauşescu. Tovarăşe Băsescu, m-am uitat cu amuzament greţos la burtierele televiziunilor ce declamau ieftin ”Singur împotriva tuturor”. Dumneavoastră v-aţi însigurat. Sunteţi un ”suprem” cu tendinţe dictatoriale împotriva celor pe care, cu o nonşalanţă agerime, i-aţi minţit de-a lungul timpului. Jos comunismul este egal cu jos camarila băsesciană în anul 2009 după Hristos. Specificare pentru pedeleişti - Hristos nu are carnet de partid.

PS1) Stimate cel mai iubit fiu al poporului portocaliu. În noiembrie 1989 în târgul unde m-am născut - respectiv Botoşani, pe strada Războieni nr. 5 - trei elevi de liceu au fost arestaţi de Securitate pentru împărţirea de manifeste împotriva regimului comunist. Fără să fi făcut acest gest de dizidenţă, am fost unul dintre cei trei arestaţi. Până la căderea regimului Ceauşescu am avut domiciliu forţat. Pentru cei ce îşi amintesc filmele din anii 50- 60- 70 ai secolului – mileniului trecut – partea cu aruncatul tuturor lucrurilor pe podea, spartul mobilei, şamd, am trăit-o ”în direct”. De aceea nu accept luptele de manea de cartier ale marinarului.

PS2) Fică-mea, ce posedă onorabila vârstă de trei ani şi cinci luni mi-a cerut să-l sun pe Moş Crăciun să-i aducă o planetă plină de prieteni şi o pisică, dar şi o lună ”mică”. Tovarăşe Băsescu, dacă vă impuneţi din nou stilul dictatorial îmi permiteţi să emigrez pe planeta lui Moş Crăciun?
Iulian RINDER
ziarist în viaţă

Citeşte >>

marți, 24 noiembrie 2009

DA prostituţiei electorale!


Acum, că am de ales între două rele în Turul II, sunt într-o dilemă. Nu vreau să aleg pe niciuna din cele două rele. Însă, chiar vreau să mă duc la vot. Dar... fără să îmi vând scump pielea... nu m-aş prea duce.

Ei, după ce vor contracta chiria la Cotroceni, vor avea timp cinci ani de acum încolo să mi-o pună la uscat. Astfel încât o să îmi vând votul. Aşa am să fac. O să mă prostituez electoral pe centura alegerilor prezidenţiale. Cred că e o oprtunitate pentru mine şi blogul meu. Îmi vând votul, dar să fie seriozitate din partea cumpărătorului. Eu mi-am dovedit-o deja. Aştept oferte, dar nu derizorii, că mă supăr şi uit să merg la urne. În plus, emigrez în Burkina Fasso şi vă las să vă delectaţi cu moneda naţională a Botswanei. Oricare, ar fi preşedintele...

PS: Pentru detalii şi oferte aici - http://vandvot.wordpress.com/
Citeşte >>

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Aberaţia de a fi preşedinte!


Am plecat la colindat printre bloguri şi bloage. Cristian mi-a atras atenţia cu propunerea de confruntare interioara: esti presedinte o zi; care sunt cele trei lucruri pe care le-ai face neaparat in acea zi? Astfel, m-am decis să-mi confrunt pornirile aberante de a fi pentru o zi preşedinte:

Aş lăsa România amanet fără cuvinte!… Hmm, dar nici Paraziţiii nu mai sunt ce au fost! De fapt e deja amanetată. Mi-aş aduce aminte să nu-mi dau soacra afara. Dar… eu nu am soacră.
Sau, mai bine m-aş duce “la B1TV” şi i-aş trage un pumn în nas lui Moraru spunându-i printre dinţi:

- Bă, tu nici nu şti să pupi în cur. Ia, de te spală pe dinţi cu cocolino, să ai limba mai pufoasă.

Apoi m-aş gândi la Bâstroe şi la Insula Şerpilor, amintindu-mi că nu mai am nici o barcă amărâtă să mă duc până acolo la pescuit de ucrainieni.
Găsesc soluţia salvatoare, construiesc mai multe cuirasate de hârtie din dosarul Flota şi le arunc în mare în sticluţe de plastic.

Spre seară îmi dau demisia în cinci minute şi propun un referendum pentru legalizarea prostituţiei politice şi Parlament tricameral care să facă antecamera la preşidenţie pe banii mogulilor:)

Îmi găsesc o blondă plină şi rece pe care să o am mereu lângă mine şi voi decreta înfiinţarea un minister special pentru ea cu sloganul “Land of all choice (kind) of beer”. Apoi pe o mahmureală cumplită îmi mai dau demisia odată, tot la cinci minute, să o anulez pe cealaltă. Asta, după ce îmi cumpăr un loc de veci în Parlamentul European şi un apartament de fiţe de fix 813 mii e euro taman în metropola "Poplaca" pentru ca viitorul să sune bine, acuzând mogulii că mă critică pe televiziunile lor de moguli răi.

Mă duc noaptea la OTV unde recit poezii patriotice, apoi râd pentru că îmi plac glumele mele, dar mă şi plâng că fantoma Vărului Săndel îmi cere bani de clipuri tembele. Şi, îi dau că nu dau de la mine, dar mă bântuie în continuare pe Etno TV.
Îmi dau seama că femeile din jurul meu sunt de vină pentru decăderea în sondaje şi fac pe “prostănacu”, disparând în Caraibe cu banii de la FMI.

PS: De acolo postez pe blog chestia asta...
Citeşte >>

joi, 8 octombrie 2009

Nici protestul nu mai e ce a fost...


Vreo 15.000 de sindicalişti au protestat ieri, în faţa Palatului Victoria, de Ziua Mondială a Muncii Decente, acuzând că pentru ei, din cauza guvernanţilor, munca a ajuns „indecentă”. E bine să mai protesteze lumea împotriva abuzurilor, politicienilor, a politrucilor din politică, asupra măsurilor şi legilor care nu se aplică etc. Dar, ceea ce m-a frapat însă a fost sloganul “Dorim decât respect!”.

Pe lângă faptul că formularea nu este corectă gramatical, îmi aduce aminte de manifestul încropit pe genunchi de cei de la trustul Realitatea – “Noi vrem respect”, cel mai probabil în replică la “Mişcarea de rezistenţă” a celor de la Jurnalul Naţional.

Manifestul Realităţii conţine o înşiruire patetică de chestiuni “arzătoare” care ni se întâmplă în viaţa de zi cu zi, apoi, că politicienii mint – un truism, de altfel - şi se termină apoteotic cu “Noi nu cerem nimic”. No, aici, ce ar trebui să spun? Că sunt imbecili? Sunt sigur că acest cuvânt este cel nimerit. Altfel, nu pot să-mi explic de ce au mai făcut enuemerarea cu pricina, dacă tot nu cer nimic.

Cam aşa s-a întâmplat şi cu meetingul de la Bucureşti. Porniţi să protesteze, sindicaliştii au ajuns cam înjumătăţiţi în Piaţa Vicotriei şi ceea ce au solicitat ei din toţi rărunchii a fost RESPECT, că în rest strigăturile, huiduielile şi fluierăturile erau cam cu jumătate de gură şi cu zâmbetul pe buze. Nu era mare minune dacă se apucau de dans... Muzică au avut, pe final.

Clar e şi că legătura cu demersul Realităţii era întregite şi de faptul că liderii sindicali sunt puţin-angajaţi ai trustului lui S.O. Vântu, aşa că nu e tocmai o coincideţă că solicitarea protestatrilor (cu indulgenţă, protestatari) se referea la “respect”.


Aşa că, meetingul, adică adunarea patetică de la Bucureşti, care s-ar fi dorit prohodul unui Guvern Boc 2, nu s-a umplut decăt de... “respect”. Dacă asta au solicitat...
Adevărul e că nici protestul nu mai e ce a fost! Sau cum spunea Andrei Pleşu: “România este singura ţară din lume în care s-a inventat protestul cordial, meetingul de omenie”.
Atunci, numai respect să avem! Nu cred că respectul ţine de foame şi nu reprezintă nici o soluţie pentru relansarea ţărişoarei. Astfel că o să avem o ofertă de respect, din mărinimia guvernanţiilor, aşa cum am avut-o şi pâna acum! Ne-au umplut de “respect”. Respectele mele, domnilor!
Citeşte >>

marți, 6 octombrie 2009

Criză de identitate sau posibilă dictatură!


Mă simt din plastic

Da, mă simt din plastic! Am nervii „ţichi”! Nu mai pot cu aştia, aştia cu alegerile lor, cu candidaturile lor, cu minciunile lor, cu demagogiile lor, cu ignoranţa lor! Aş prefera să fiu un anonim, poate aşa voi fi şi eu băgat în seamă, chiar dacă mă ascund în spatele unui anonimat. Nu mai suport minciuna şi... ignoranţa. Psihic, sunt praf!

Mitomanie demagogică

Apropos, ştiţi care este diferenţa între un mitoman şi om normal? Omul normal minte, dar doar într-o proporţie de vreo 30% din ceea ce spune. În fecare zi. Însă, mitomanul se minte cu uşurinţă şi pe sine, se cufundă în minciunile sale şi nu-i va trece prin cap că el spune minciuni, convins de faptul că nu minte niciodată. Aspect, pe care, de altfel, îl susţine cu tărie.
Aşadar, încerc şi eu marea cu sarea, iar într-o lume a minciunii, cer adevăruri, chiar dacă acestea dor sau mă încearcă. Dar cine sunt eu să solicit lucrul ăsta? Un anonim...
Da, dar un anonim cu ceva caracter.
Tot nişte anonimi însă, dar cu personalitate multiplă, ajunşi să fie cunoscuţi sub diferite nume, gen „...escu” şi alte terminaţiuni, mitomani şi demagogi, vor să pună mâna pe voturile noastre, să le smulgă şi să le folosească în scopuri personale.

Candidaţii lu` peşte prăjit

Spre exemplu, Oprescu, care, după ce acum ceva timp declara că nu va candida la prezidenţiale, preferând să se preocupe de basmul cu „autostrada suspendată” din Bucureşti, s-a răzgândit şi s-a lansat, „şoc!!!”, aparent suţinut de mişcarea masonică. Vezi stema independentului. Cică, electoratul lui e de nişă, adică cei care sunt scârbiţi de ceea ce se întâmplă în ţară. Sincer, şi eu sunt scârbit, dar nu mi se pare că mă poate atrage în cursă felcerul politicianist Oprescu. Candidatul independent Oprescu este mai degrabă un pion iliescian, un iepure care aleargă demagog după cai verzi pe pereţii electorali, în funcţie de sondaje şi de înţelegeri. Nu m-ar mira să fie la mijloc şi o înţelegere cu Băsescu – un alt individ preocupat tot de „autostrada suspendată”. În fapt, acesta din urmă a suspendat orice fel de autostradă, considerând, atunci când era ministru la Transporturi, că ţărişoara nu are nevoie de autostrăzi.

Deja vu!

Numai că Băsescu, îşi cam asigură Puterea. Chiar dacă nu va câştiga alegerile de la sfârşitul anului, partidul prezidenţial devine cel care taie şi spânzură prin Parlament. Adică, Băsescu şi ale lui băi de mulţime şi "vizite de lucru".
Într-o singură zi, trei parlamentari liberali au fost atraşi de ciolanul guvernului pedelist. Cu siguranţă vor urma şi alţii, de la PSD, PNL şi alte partide de opoziţie. Practic, Opoziţia va fi înfrântă, iar PD-L se va impune ca partid stat. În acelaşi context, ar mai exista şi pretextul referendumului de reducere a numărurlui de parlamentari, dar şi a puterii Parlamentului. Dacă va reuşi, adio democraţie, şi aşa şubredă. Ne paşte o dictatură. Atunci, dictatură să fie! Iar visul meu de a deveni anonim, ce va vorbi pe la colţuri cu alţi anonimi, se va îndeplini... Orcicum deja mă simt un anonim. Deja vu! Dar, cine sunt eu să spun lucrurile astea? Un anonim ignorat, dar care nu poate să ignore? Posibil...
Citeşte >>

marți, 15 septembrie 2009

De la jaf la Alzheimer preferenţial!

Ce le rezistă românilor? Nimic, mai ales când e vorba de jaf. Astfel că, precum în filme, o maşină de transport valori, aparţinând unei bănci din Sighetu Marmaţiei, a fost atacată, azi dimineaţă, de către cinci indivizi mascaţi cu cagule. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 7:20, pe DN18, în Pasul Gutâi, la o distanţă de aproximativ 25 kilometri de Baia Mare. Hoţii s-au făcut nevăzuţi cu suma de 100.000 lei, bani cu care angajaţii ar fi urmat să alimenteze bancomatele din zonă. Atacatorii au sustras inclusiv armele din dotare ale celor care efectuau transportul. Cei trei angajaţi ai băncii nu au ripostat. Nici nu cred că aveau de ce. Ce sunt ei, eroi!? Nici măcar actori în filme de acţiune americane...

În schimb, mulţi dintre politicieni prestează în eroi. În salvatori ai neamului. În contextul în care se ascut luptele sindicale, criza ne afundă lenjeria în dos, lupta anticorupţie numai anticorupţie nu e, iar jafuri se întâmplă din ce în ce mai des. Practic, cuţitul ne-a ajuns la os, iar politicienii noştri măreţi sunt preocupaţi de candidaturi şi electorale, de ciolan şi alianţe pentru rosul acestuia. Dar, nici ciolanul nu mai e ce a fost. A rămas doar ceva fărâmituri. S-a jefuit prea mult. Mult prea mult.

La locul în care s-a petrecut jaful de azi dimineaţă s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie şi jandarmerie care efectuează cercetări. Au fost instituite mai multe filtre pentru găsirea hoţilor. Ei aş! Nu cred că o să-i prindă. Despre jaful de la banca din Cluj s-a mai auzit ceva? Despre cele din Braşov, nici atât. Cred că instituţiile de cercetare se orietează greşit. Hoţii sunt la televizor. În c(h)ampanie electorală...

Aş vrea să mă cufund într-o uitare. Să uit de politicieni şi de jafuri. Să imi amintesc doar ce e frumos. Să sper că doar visez acum. Că ceea ce se întâmplă e aievea. Să mă afund aşadar într-un Alzheimer preferenţial. Iar când mă trezesc, aş vrea să fie... altfel.
Citeşte >>

miercuri, 26 august 2009

Încă un strat de asfalt plutitor!


Traficul pe tronsonul II al ocolitoarei municipiului Braşov este închis în această săptămână. Asta, pentru că artera va fi din nou asfaltată, în ciuda faptului că şoseaua a fost inaugurată în urmă cu numai o lună.
La doar două zile dupa ministrul Dezvoltarii Regionale şi Locuinţe, Vasile Blaga, a inaugurat capătul dinspre DN 13 al transonului doi al centurei ocolitoare a Braşovului, asfaltul s-a şi stricat. Şoferii au fost rugaţi să circule cu doar 5 kilometri pe ora, doar pe una dintre cele doua benzi, deoarece, pe o porţiune de aproximativ 70 de metri, pământul şi pietrisul de sub asfalt s-au surpat.
Intersant este că pentru atare întâmplare, autorităţile au găsit şi o explicaţie, patronul firmei constructoare, Confefa, şi primarul oraşului, George Scripcaru, explicând că se aşteptau la aşa ceva, având în vedere că pânza freatica, în acea porţiune, se afla la doar 30 de centimetri adancime. Ceea ce nu înţeleg este de ce nu s-au luat măsuri sau se merge în stil pompieristic. Mai ales că sunt pompaţi în această porţiune de doar 6 km peste 21 de milioane de euro cu tot cu expropieri, bani proveniţi majoritar dintr-un împrumut public.
Din câte ştiu eu, nefiind un fan al domeniului, un proiect tehnic presupunea şi un studiu geodezic, pe baza căruia ar fi trebuit să fie construită infrastructura şoselei. Cred că şi romanii cunoşteau asta, dar acum vreo câteva mii de ani, ca dovadă că drumurile lor au rezistat până azi.
Ca să dreagă busuiocul, Scricaru şi colaboratorul său în ale şoselelor surpate au spus că mai trebuie un strat de asfalt, că ala care s-a surpat era de uzură şi că a fost turnat, aşa de sanchi, să vadă dacă “prinde”. Şi nu a prins, că doar s-a văzut
Lucrările de reparaţie includ construirea a cel puţin doua puţuri colectare pentru apele freatice, care vor fi terminate până luni. Eu nu înţeleg totuşi de ce nu le-au facut de prima dată. Au mers ca orbii, pe încercate! Măcar nu se făceau de râs pe barba noastră, a contribuabilului. Probabil că din dispreţ faţă de noi, din nevoia de imagine electorală sau din graba de a se înfruptă din bani publici. Mulţi bani publici pentru un petic de asfalt plutitor. Mă aştept astfel ca după încă o inaugurare, pânza freatică să câştige. Nu de alta dar pare puţin mai deşteaptă decât asfaltoteii Primăriei.
În schimb, Braşovul va avea de pierdut. Oraşul va fi din nou cucerit de trafic greu pe ruta cunoscută Harmanului-B dul Gării-str Aurel Vlaicu-str Stadionului. Asta, pentru că nişte incompetenţi îşi fac treaba jucând baba oarba asfaltică pe banii noştri.


UPDATE
Cam aceleaşi lucruri care se intămplă la nivelul administrării banului public pentru asfalt scrie şi Răzvan Popa
Citeşte >>

marți, 11 august 2009

Serviciu de informaţii în sprijinul electoral al lui Băsescu!


Un serviciu de informaţii, respectiv Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, îşi desfăşoară activitatea pentru al proteja pe preşedintele Băsescu. Care, de altfel, fie vorba între noi, îl şi patronează, între un „Nu” şi „Da” de răzgândac pentru candidatura sa la alegerile prezidenţiale.
O dovadă pentru cele ce am spus mai sus o reprezintă ideea implicării Serviciului în procesul de vot întru liniştirea lui Băsescu. STS ar putea monitoriza prezidenţialele, la propunerea PD-L, după ce preşedintele a propus acest lucru Guvernului.
Adică, actualul preşedinte, sigur că va candida, astfel încât îşi doreşte o siguranţă. Măcar atât cât să interzică metoda fraudării alegerilor prezidenţiale prin turism electoral al duşmanilor politici. Pentru Băsescu şi „partidul meu” (chestiune declarată la o emisiune recentă a postului public, deşi prerogativele constituţionale de preşedinte nu îi arogă dreptul de a avea partid, ceea ce s-ar numi că suntem încă în comunism) se pot face mişculaţii. Că doar STS garantează siguranţa informaţiilor electronice. Ori, credeaţi că serviciile lucrează pentru ţară?... Totuşi, electronic, pot fi fraudate alegerile mult mai uşor. Dar asta este o altă poveste...
Citeşte >>

vineri, 31 iulie 2009

Starea de saracie s-a... îmbunătăţit


Deşi am fugit ca dracu de tămâie de criză, ea ne-a cam prins de picioare de ne-a trântit la pământ, ne-a împresurat şi ne-a ameţit mai ceva ca politicienii în campanie electorală. De altfel eram oricum ameţiţi. Dar nu de la criză sau din cauza sărăciei. Ci, din cu totul alt motiv...
Totuşi, pe o mahmureală cruntă, românii sunt dispuşi să facă reduceri la cheltuieli. Conform unor sondaje cât se poate de oficiale, românii sunt dispuşi să reducă bugetul pentru haine şi echipamente electronice în condiţii de criză economică. Însă nu ar renunţa în ruptul capului la băuturile alcoolice. Practic, peste jumătate dintre români ar renunţa la haine sau la echipamente IT şi electronice. Numai 16% ar reduce consumul de alcool.
Atracţia românilor către alcool s-a putut observa, de-a lungul timpului, cu ochiul liber şi la urne. Când a fost nevoie de un guvern liberal, românii au votat cu PSD, aspect ce a conferit Guvernului Năstase titulatura de cea mai liberală guvernare de după 1989, iar când a fost nevoie de măsuri sociale, ţara a fost guvernată de liberali – Guvernul Tăriceanu.
Un alt aspect al euforiei româneşti a contat în momentul „schimbări” şi alegerii lui Emil Constantinescu, aspect care nu s-a dovedit prea constructiv pentru patrie, dar şi a votului „împotrivă”, când Cotroceni-ul a fost invadat de Băsescu.
La aceste alegeri europarlamentare însă, alcoolismul nu ajută la nimic.
Degeaba „îndemnuri paşnice”, de instigare a poporul să facă bine şi să se ducă la vot. Problema este însă alta. Românul trăieşte o dramă milenară: este prea bun pentru ţara asta, iar ăia pe care îi alege în fruntea ţării nu se ridică, nici pe departe la pretenţiile sale. Românul analfabet sau nu, se informeează despre candidaţi, dar decide că niciunul dintre cei ce vor să ajungă în Parlament nu merită votul său.
Pe de lată parte, flămânzii de pe la sate dau votul pe o pungă de făină, babele senile care votează pe bază de pupături de candidaţi, rromii care-l vând pe bani diverselor partide, toţi ăştia se duc la vot.
Ar exista o metodă de a nu lăsa pe aceşti oameni să decidă viitorul nostru european sau naţional. Trebuie să mergem la vot şi să votăm împotriva celuilalt. Însă, cum spuneam mai devreme despre cazul Băsescu, s-a dovedit că nu funcţionează nici aşa. Practic, pe oricine am alege, când se vede cu ciolanul în mână, face fix ceea ce trebuie pentru el, iar pentru amărăşteanul alegător fix... nimic.
Cum rămâne însă cu dreptul de veto, câştigat cu luptă şi sânge? Ne rămâne doar dreptul la sărăcie, pentru care se zbat guvernanţii să o adâncescă în biruri şi dări... Şi, la alcool. Cât despre candidaţi? Ei ne îmbată şi ne iau „la mişto” în clipuri electorale. Eficienţa sau personalitatea lor tinde spre zero. Dar, nu-i bai, starea de sărăcie s-a înbunătăţit în România...
Citeşte >>

vineri, 17 aprilie 2009

Mulţumesc Onelia Pescaru, mulţumesc PNL!

Nu degeaba mi se spune că încă mai trăiesc din campania electorală de la generale, care s-a cam terminat demult, încă din noiembrie anul trecut. Nimic mai neadevărat. Chiar trăiesc de pe urma campaniei. De fapt, am supravieţuit de pe urma acesteia. Şi, Onelia Pescaru e de vină. De fapt candidata la deputăţie Onelia Pescaru care m-a salvat de la o întâlnire cu moartea din ghiarele ursului.
Sâmbăta trecută am fost să îi pun chiloţi Lacului fără Fund din Munţii Siriului. Din păcate, nu am ajuns la lac, din pricina zăpezii mult prea moi şi adânci de pe creasta muntelui Mălaia, aspect care făcea aproape imposibilă deplasarea în timp util. Başca îmi pierdusem şi bricheta pe undeva aporape de poalele muntelui, aşa că nu aveam cum să fumez, decât la rece. La întoarcere însă am descoperit bricheta în iarbă. Nicicând nu am fost mai fericit să citesc Onelia Pescaru - deputat din partea PNL. Am pierdut circa un minut să ridic bricheta şi să contemplez momentul. Mi-am aprins o ţigară, iar după vreo cinci şase paşi l-am zărit pe Moş Martin. Se plimba agale la vreo 10-15 metri de mine. Bineînţeles că ambele tabere s-au speriat, ursul cedând din prima şi o zbughi la vale. Avantaj eu. Băiat fain ursu`. M-a lăsat să fumez ceea ce numeam eu atunci, cu genunchii tremurnd o ultima ţigară. Din fericire, nu a fost chiar aşa. Ei! Dacă nu mă aplecam după brichetă, probabil că aş fi nimerit direct în braţele drăgăstoase ale ursului, aspect ce probabil m-ar fi trimis în lumea cealaltă. Numai Onelia şi bricheta electorală a PNL-ului m-au salvat. mulţumesc Onelia Pescaru, mulţumesc campaniei PNL!
Citeşte >>
Blog Widget by LinkWithin